Munteanu s-a întâlnit cu ministrul apărării al Slovaciei: „Avem parteneri și prieteni pe care ne putem baza”

Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit pe 26 mai cu ministrul apărării al Slovaciei, Robert Kaliňák, potrivit site-ului Guvernului. Părțile au discutat despre dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, situația de securitate din regiune și parcursul european al Moldovei.

Munteanu a mulțumit Slovaciei pentru sprijinul acordat cursului european al Moldovei și a subliniat că țara nu este singură în fața provocărilor de securitate.

„Suntem obligați să protejăm cetățenii și să le asigurăm securitate și încredere în viitor. Moldova nu este singură. Avem parteneri și prieteni pe care ne putem baza”, a declarat Munteanu.

Kaliňák a confirmat că Slovacia va continua să susțină Moldova pe calea integrării europene și a subliniat intenția de a consolida parteneriatul bilateral prin noi inițiative în domeniul industriei de apărare, educației militare și cercetării științifice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Gheorghe Hajder

Gheorghe Hajder a vizitat zonele inundate din Călărași și Ungheni: anunță verificări la lacuri

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a efectuat marți, 26 mai, o vizită în zonele afectate de inundațiile din raioanele Ungheni și Călărași, produse în urma ploilor torențiale. Oficialul a anunțat controale la lacurile și iazurile din zonele vizate, pentru a verifica respectarea normelor tehnice și a măsurilor de siguranță de către administratori.

Gheorghe Hajder a menționat că, în ultimele zile, nivelul apei din lacuri a atins „cote record”. „Vorbim despre o cantitate excepțională de precipitații, un fenomen care, potrivit estimărilor, poate avea loc o dată la 100 de ani”, a spus oficialul.

Ministrul Mediului a menționat că, datorită intervenției echipelor IGSU și specialiștilor de la „Apele Moldovei”, situația a fost stabilizată, iar comunitățile au fost protejate de „consecințe care puteau fi mult mai grave”.

Însă, dincolo de forța naturii, trebuie să vorbim deschis despre responsabilitate. Proprietarii și arendașii de iazuri au obligații legale stricte: respectarea normelor tehnice de exploatare, deținerea obligatorie a pașaportului lacului și măsuri de siguranță. În perioada imediat următoare, vom verifica dacă administratorii lacurilor și-au respectat toate obligațiile tehnice și de siguranță și după caz, vom veni cu recomandări și modificări ale cadrului normativ, pentru a nu mai permite nimănui să opereze bazine acvatice fără garanții de securitate”, a subliniat Hajder.

Amintim că, pe 22 mai, în Republica Moldova au avut loc ploi torențiale, care au afectat zeci de localități, în special raioanele Ungheni și Călărași.

Intervențiile pentru înlăturarea consecințelor continuă marți, 26 mai. Salvatorii și autoritățile desfășoară lucrări de consolidare a digurilor din localitățile Bularda și Hîrbovăț, raionul Călărași, creează canale suplimentare de deversare și pregătesc saci cu nisip pentru prevenirea cedării barajelor. Totodată, din motive de siguranță, circulația în zona podului de sub calea ferată din Strășeni rămâne temporar restricționată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: