O nouă ședință a CMC, eșuată din lipsă de cvorum. Popa: „Regretăm această situație, cetățenii sunt cei care vor trage concluziile”

O nouă ședință a Consiliului Municipal Chișinău a fost amânată din lipsă de cvorum, marți, 26 mai. Pe ordinea de zi erau incluse două subiecte principale: bugetul municipal, neaprobat pentru al doilea an consecutiv, și regulamentul privind activitatea parcărilor. Potrivit președintei fracțiunii PAS din CMC, Zinaida Popa, absența consilierilor lasă din nou în suspans probleme pe care cetățenii capitalei le resimt zilnic.

„Suntem în luna mai deja și nu avem un buget aprobat pentru al doilea an consecutiv. Considerăm că aceste două probleme majore pe care locuitorii municipiului Chișinău le resimt zilnic, prin ambuteiaje, prin lipsa locurilor de parcare și prin lipsa unor condiții mai bune de trai în Chișinău, trebuiau să fie discutate astăzi”, a declarat Popa.

Aceasta a mai acuzat primarul Ion Ceban de un „model centralizat de luare a deciziilor după voința unei singure persoane”, observând că primarul a anunțat convocarea unei ședințe pentru 29 mai abia după ce fracțiunea PAS a inițiat propria convocare, și că a lansat consultările publice pe buget tot în ziua în care consilierii PAS au chemat la ședință.

„Vedem aceste standarde duble, vedem acțiuni doar ca rezultat al unor subiecte ridicate la nivel public din partea consilierilor PAS și vedem doar o activitate reactivă, nu un management proactiv”, a spus Popa.

Referitor la regulamentul privind parcările, Popa a semnalat că acesta fusese elaborat cu câțiva ani în urmă și avizat de toate instituțiile statului, inclusiv SIS și CNA, însă primarul a declarat brusc că nu poate fi discutat pe motiv că sunt necesare modificări legislative.

„De ce a inițiat atunci elaborarea acestui proiect de decizie dacă nu era cazul potrivit? Concluziile vi le faceți singuri”, a adăugat Popa.

Zinaida Popa a mai ridicat semne de întrebare cu privire la activitatea unor subdiviziuni ale Primăriei în contextul scandalului ex-viceprimarei Irina Gutnic, cerând rapoarte clare despre contractele semnate, utilizarea banilor publici și dacă angajați ai instituției au fost scoși din ziua lucrativă pentru activități de partid și remunerați prin prime sau adaosuri la salariu.

***

Municipalitatea funcționează în baza unui buget provizoriu, după ce toate ședințele CMC în care proiectul bugetului pentru 2026 a fost inclus pe ordinea de zi au eșuat din lipsă de cvorum. Municipiul Chișinău nu a avut un buget aprobat nici în 2025. Consiliul Municipal este format din 51 de consilieri, iar niciuna dintre fracțiuni nu deține majoritatea necesară pentru adoptarea deciziilor.

Pe 25 mai, viceprimarul responsabil de finanțe, Olesea Pșenițchi, anunțase că Primăria va propune miercuri, 27 mai, un nou proiect de buget pentru 2026, modificat în contextul crizei carburanților și al eliminării taxei de salubrizare. Documentul urmează să fie supus consultărilor publice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Musteața recunoaște legătura cu PDM, după demisia de la Ministerul Agriculturii: „Nu am avut curaj să spun întregul adevăr”

Radu Musteața a venit cu o reacție publică, după ce PSDE a publicat cererea de aderare la PDM,  datată din 2017. Fostul ministru al Agriculturii, care a demisionat pe 24 iulie, la după doar două zile de la învestirea Guvernului, își cere scuze și recunoaște că nu a spus „întregul adevăr” despre relația sa cu formațiunea condusă în trecut de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc.

„Îmi cer scuze că adevărul despre prezența mea de câteva luni la ședințele PD nu a ieșit din vorbele mele, ci din altă parte. Știu că orice justificare nu va repara faptul că nu am avut curaj să spun întregul adevăr. După PLDM am fost prezent la câteva ședințe organizate de Nae Simion Pleșca și, la insistențele sale, am semnat și eu acea cerere de partid, în rând cu sute de funcționari. Sincer să fiu, nici nu țin minte precis dacă am semnat cerere de aderare la una din ședințe, dar știu că nu mai contează acum și că ar fi trebuit să spun clar din start că a existat o interacțiune cu PD la acea vreme, chiar dacă nesemnificativă”, a scris Musteața pe rețele.

Fostul ministru al Agriculturii susține că după 2018 nu a mai avut „nicio legătură cu PD”, iar după căderea Guvernului Sandu, „peste câteva luni”, a fost „dezamăgit” și a plecat din ANSA.

„Nu sunt mândru de acel episod de câteva luni din viața mea. Am vrut să șterg din istoria mea acele evenimente. Intenția nu a fost să mint oamenii. Tocmai de aceea, am și decis să-mi depun demisia din funcția de ministru – reau să fiu corect și responsabil față de toată echipa. Și sper ca toată munca mea, acțiunile mele de luptă cu persoane corupte să nu fie șterse cu buretele de această greșeală stupidă pe care am comis-o”, a mai scris Musteața.

Amintim că numele lui Radu Musteața a fost implicat într-un scandal după ce, pe 21 iulie, președintele interimar al partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Veaceslav Burlac, a publicat un mesaj însoțit de fotografii despre care susține că îl surprind pe actualul ministru al Agriculturii alături de foști membri ai PDM. Solicitat de NewsMaker, Musteața a respins atunci acuzațiile, pe care le-a calificat drept „denigrări” și „falsuri”. Ulterior, într-o emisiune la Jurnal TV, Musteața a declarat că își va da demisia dacă se va demonstra că a fost membru al PDM.

Deși, pe 23 iulie, acesta a negat în repetate rânduri că ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, în aceeași zi secretarul general al PSDE, Iurie Cazacu, a declarat pentru TVR Moldova că Musteața ar fi făcut parte din organizația teritorială Ciocana a PDM în perioada 2017–2018 și ar fi condus o organizație primară a partidului.

În dimineața zilei de 24 iulie, la doar două zile de la învestirea Guvernului Tofan, premierul Vasile Tofan a anunțat că Radu Musteața și-a depus demisia din funcția de ministru al Agriculturii. La rândul său, Musteața a declarat că Executivul are în față reforme importante și că, „pentru a păstra încrederea”, a considerat că depunerea mandatului este „un gest de responsabilitate”.

La câteva ore distanță, Vasile Bumacov, liderul Partidului Social Democrat European (PSDE) – formațiunea succesoare a PDM – a prezentat o cerere de aderare la PDM despre care susținea că a fost semnată de Radu Musteața, în 2017. Politicianul susținea că documentul demonstrează că Musteața ar fi mințit atunci când a negat că ar fi avut legături cu PDM și că demisia acestuia este justificată.

În aceeași zi, președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care ia act de demisia lui Radu Musteața din funcția de ministru al Agriculturii, din 24 iulie.


Radu Musteața a preluat conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare după ce a condus Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), unde a activat timp de mai mulți ani și a ocupat mai multe funcții de conducere. Guvernul condus de Vasile Tofan a fost învestit de Parlament pe 22 iulie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: