Facebook/Andrei Nastase

Năstase, înregistrat în cursa pentru parlamentare chiar de ziua sa: „Voi apăra Moldova ca pe familia mea”

Andrei Năstase a fost înregistrat oficial în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, în calitate de candidat independent. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală pe 6 august, chiar de ziua de naștere a fostului ministru de Interne și lider al platformei „DA”.

Într-un mesaj video distribuit pe rețelele de socializare, în care apare alături de familia sa și membrii echipei, Năstase a anunțat că a fost înregistrat oficial în cursa electorală și va candida ca independent pentru funcția de deputat.

„Vă felicit pe toți cu acest minunat prilej. (…) Așa cum am zis, voi apăra Republica Moldova ca și pe familia mea. Asta înseamnă să ai curaj, demnitate, credință. (…) Este timpul să schimbăm lucrurile în țara noastră. Eu mă bucur să fiu printre cei care, spunea cineva mai înțelept și mai deșteptat ca mine, nu a fost schimbat de lume și are șansa să schimbe o lume”, a declarat Năstase.

Amintim că Năstase și-a anunțat intenția de a participa la scrutin ca independent pe 20 iulie. Grupul său de inițiativă, format din 55 de persoane, a fost aprobat cu votul unanim al membrilor CEC două zile mai târziu.

Alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 28 septembrie, iar campania electorală va începe propriu-zis pe 29 august.

Cine este Andrei Năstase?

Andrei Năstase și-a început activitatea publică în calitate de fondator și lider al Platformei Civice „Demnitate și Adevăr”, preluând ștafeta mișcării protestatare din 2015, scrie alegeri.md. A participat la alegerile din 2016 pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, dar s-a retras în favoarea candidatului comun al forțelor politice anti-oligarhice, Maia Sandu.

A câștigat în 2018 alegerile pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău. După invalidarea rezultatelor alegerilor, pe motiv că ar fi făcut agitație electorală în ziua alegerilor, a devenit unul dintre liderii Mișcării de Rezistență ACUM.

Năstase a fost și ministru al Afacerilor Interne, mai târziu – și consilier în Consiliul Municipal Chișinău (CMC).

În decembrie 2022, Biroul Politic Național al Platformei DA a decis retragerea sprijinului politic fracțiunii Platforma DA din CMC, după ce consilierii municipali au votat, alături de cei ai Partidului Socialiștilor pentru adoptarea a patru Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) controversate, care vor permite construirea unor noi complexe locative. Guvernul a calificat inițiativa drept „ilegală”. Atunci consilierul municipal Andrei Năstase a declarat că reprezentanții Platformei au votat în favoarea PUZ-urilor bazându-se pe expertiză. Totodată, Năstase a spus că reprezentanții Platformei DA din CMC și-au înaintat demisia din partid, dar nu își vor depune mandatele de consilieri.

În 2024, Năstase a candidat la alegerile prezidențiale în calitate de candidat independent, acumulând doar 0,64% din voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Chișinăul și Tiraspolul – o nouă rundă de discuții în grupurile de lucru pentru economie

Experți de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit miercuri, 19 august, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău, în cadrul celei de-a doua ședințe din acest an a Grupurilor de lucru pentru economie. Pe agenda discuțiilor s-au aflat aplicarea legislației fiscale și vamale, integrarea economică a regiunii transnistrene și noile reguli privind TVA și accizele pentru agenții economici din stânga Nistrului.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, reprezentanții Chișinăului au prezentat măsurile care vizează aplicarea uniformă pe întreg teritoriul Republicii Moldova a legislației vamale, fiscale, de mediu și în domeniul siguranței alimentelor, în conformitate cu standardele europene.

Un subiect central al reuniunii l-a constituit proiectul de hotărâre de Guvern privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a accizelor pentru mărfurile introduse în Republica Moldova de către operatorii economici cu sediul în regiunea transnistreană. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au explicat că măsura urmărește consolidarea echității fiscale, eliminarea distorsiunilor concurențiale și creșterea veniturilor bugetare.

Autoritățile au precizat că resursele acumulate urmează să fie direcționate către Fondul de convergență, creat pentru finanțarea proiectelor de infrastructură și a programelor de sprijin pentru mediul de afaceri și cetățenii din regiunea transnistreană.

Potrivit Chișinăului, introducerea noilor reguli fiscale va avea loc gradual, pentru a permite adaptarea mediului de afaceri și pentru a evita majorări semnificative ale prețurilor la produsele de consum curent. În prima etapă vor fi vizate categoriile de mărfuri cu impact social redus, iar ulterior vor fi analizate și produsele esențiale sau bunurile de larg consum.

În cadrul reuniunii, reprezentanții Ministerului Mediului au prezentat cerințele privind obținerea autorizațiilor de mediu de către agenții economici din regiunea transnistreană, în conformitate cu legislația națională privind emisiile industriale.

La rândul său, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a subliniat necesitatea asigurării accesului neîngrădit al inspectorilor instituției în regiune și eliminarea obstacolelor care împiedică desfășurarea controalelor.

Participanții au mai discutat despre taxele vamale aferente activităților comerciale, exportul de mărfuri strategice de către întreprinderile din regiune, precum și despre restabilirea circulației pe podul dintre localitățile Bâcioc și Gura Bâcului.

De asemenea, reprezentanții Chișinăului au informat partea transnistreană despre evoluțiile dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind aplicarea cotelor de import pentru produsele din oțel originare din Republica Moldova.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă constructivă, iar participanții și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul pe subiectele economice de interes comun.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: