Încă un figurant vizat în dosarul exploatării prin muncă în Franța, trimis în judecată

Procuratura Generală a trimis în judecată dosarul de învinuire a unui cetățean moldovean, care a falsificat cel puțin 500 de acte, inclusiv cărți de identitate și permise de conducere românești, folosite ulterior în scopul exploatării prin muncă, în Franța, a persoanelor venite preponderent din Moldova.

Procuratura precizează pe 26 octombrie, că învinuitul și-a desfășurat activitatea ilegală din anul 2015 până la începutul lui 2021, când a fost arestat. În rezultat, potrivit estimărilor, acesta a obținut un venit infracțional de peste 400.000 MDL.

„La solicitarea procurorilor, pe bunurile învinuitului (inclusiv trei automobile de lux) au fost aplicate sechestre, în sumă de peste 1,5 milioane MDL, care vor asigura încasarea contravalorii venitului ilicit”, se arată într-un comunicat.

Milioane de lei și euro – obținuți din activitate criminală

Reamintim faptul că în Franța sub acuzare au fost puse 14 persoane, dintre care cetățeni români, francezi și moldoveni, care aveau rolul de recrutare a victimelor și supravegherea acestora. Suma veniturilor ilegale realizată de gruparea criminală din Franța a constituit peste 12 milioane EUR. În Moldova, suma estimativă a veniturilor obținute pe cale criminală este de peste 20 milioane MDL

Procurorii îndeamnă cetățenii să manifeste prudență

În context, procurorii îndeamnă cetățenii să manifeste vigilență și atenționează asupra riscurilor procurării, transportării, deținerii și folosirii actelor false în străinătate, unde astfel de acte ar putea fi folosite ca instrument de șantaj din partea traficanților de persoane.

De asemenea, oamenii legii recomandă ca cetățenii care dispun de aceste acte false să le transmită autorităților statale, astfel încât să devină posibilă evitarea răspunderii penale. Altfel, persoanele care decid să comită astfel de infracțiuni, riscă nu doar pedepse penale, ci și confiscarea bunurilor obținute pe cale criminală.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

„Sunt false”. SFS dezminte informațiile despre pierderea datelor privind impozitele achitate pentru 2026

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) dezminte informațiile apărute într-un videoclip distribuit pe TikTok, potrivit cărora instituția ar fi pierdut datele privind impozitele achitate de cetățeni în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din luna octombrie. Instituția precizează că incidentul nu a afectat baza de date privind plățile contribuabililor, iar persoanele care și-au achitat deja impozitele pentru anul 2026 nu trebuie să le plătească din nou.

Potrivit SFS, videoclipul sugerează că cetățenii ar trebui să repete achitarea impozitelor pentru anul 2026, însă instituția afirmă că nu a făcut asemenea comunicări, iar informațiile prezentate „sunt false”.

Serviciul Fiscal de Stat a menționat că, deși materialul este prezentat sub forma unui pamflet, acesta poate induce în eroare cetățenii. Totodată, instituția susține că videoclipul prezintă indicii de generare cu ajutorul inteligenței artificiale și nu reflectă situația reală.

SFS a amintit contribuabililor că își pot verifica online situația fiscală prin intermediul SIA „Contul curent al contribuabilului”. Pentru aceasta, aceștia trebuie să acceseze serviciul și să genereze un raport detaliat, care conține informații despre obligațiile fiscale calculate, achitate și restante.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: