Timp de un an, un minor din raionul Ialoveni ar fi fost exploatat prin muncă și ținut „în condiții de trai similare sclaviei”. Suspectul, un bărbat de 52 de ani, ar fi aplicat constrângerea fizică asupra minorului, amenințându-l cu violența fizică și limitându-i dreptul la libera circulație. Informația a fost
O tânără în vârstă de 33 de ani a fost condamnată la șapte ani de închisoare, după ce a exploatat prin muncă doi cetățeni ai Republicii Moldova – o femeie și un bărbat – în Federația Rusă. Femeia a fost acuzată și găsită vinovată că a amenințat victimele cu moartea,
Procuratura Generală a trimis în judecată dosarul de învinuire a unui cetățean moldovean, care a falsificat cel puțin 500 de acte, inclusiv cărți de identitate și permise de conducere românești, folosite ulterior în scopul exploatării prin muncă, în Franța, a persoanelor venite preponderent din Moldova. Procuratura precizează pe 26 octombrie,