Parlamentul Republicii Moldova

„Ne bat, dar noi zburăm”. Deputatul Partidului „ȘOR” Petru Jardan a fost lipsit de imunitate parlamentară

Deputatul Partidului „ȘOR” Petru Jardan a fost lipsit de imunitate parlamentară. Decizia a fost luată de majoritatea deputaților prezenți la ședința plenară din 22 martie, la solicitarea procurorului general Alexandr Stoianoglo.

Ședința parlamentului a început puțin după ora 16:00. Procurorul general a solicitat deputaților să aprobe solicitarea privind ridicarea imunității parlamentare a deputatului Petru Jardan. Potrivit Procuraturii, Petru Jardan, activând în funcția de director general interimar al Aeroportului, în cursul anului 2013, fiind persoana publică, prin înțelegerea prealabilă și de comun acord cu alte persoane fizice, neidentificate deocamdată de către organul de urmărire penal, intenționat a comis abuz de serviciu.

La rândul său, Petru Jardan s-a adresat parlamentului de la tribuna centrală și a atras atenția că solicitarea de ridicare a imunității nu înseamnă o dovadă a vinovăției persoanei.

În urma unei runde de întrebări-răspunsuri, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități Vasile Bolea a dat citire raportului.

Au urmat luări de cuvânt. Deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber le-a amintit deputaților că în spatele fiecărui dintre ei stau familiile acestora: „O să o aduc pe bunica mea în parlament într-o zi ca să vă spună cum s-a simțit când eu am stat în izolator. Și după un an, Procuratura a spus că nu sunt vinovată. Chiar dacă o să ridicați astăzi mâna, noi asta nu vă urăm”.

Aceasta a adresat un mesaj în limba rusă pentru bunica sa: „Нас бьют, а мы летаем. Рожденный ползать, летать не может. Все прошло и это пройдет” („Ne bat, dar noi zburăm. Cel născut să se târască nu va reuși să zboare. Toate trec, va trece și asta” – NM, traducere din rusă).

Deputatul Petru Jardan a susținut un discurs: „Vreau să declar că nu mă ascund după această imunitate. Dacă ar fi posibil, aș merge și fără această procedură la Procuratură. Decizia vă aparține. După mine, este o decizie previzibilă, ținând cont de context. Am vrut să-mi cer scuze de la familie. Până la urmă, adevărul va triumfa”.

Jardan s-a adresat și colegilor săi: „Vreau să fac o adresare către colegi: în toată perioada asta de aproximativ doi ani, nu știu dacă m-ați cunoscut bine, dar cred că m-ați văzut puțin mai pașnic. Am avut o luare de cuvânt la Anul Nou în primul an și am făcut un îndemn: să lăsăm puțin răutatea în discursurile noastre, în comportament, sărim la gâtul unul altuia și fizic s-a întâmplat. (…) Sunt de doi ani în parlament și nu am auzit decât de Plahotniuc, aeroport, miliard. Să-i lăsăm pe procurori să-și facă treaba și să nu facem presiuni. Lăsați ambițiile, PR-ul politic, hai să ne facem munca noastră directă”.

Demersul Procuraturii Generale a fost susținut de 68 de  deputați.

Parlamentarii urmează să examineze și solicitarea Procuraturii Generale în legătură cu deputatul Denis Ulanov.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Dodon

Dosarul „Kuliok”: Avocații lui Igor Dodon au cerut audierea a 108 martori. Instanța a admis doar 5

Avocații deputatului PSRM, Igor Dodon, au cerut la ședința de astăzi, 24 august, din dosarul „Sacoșa” audierea a 108 martori. Magistrații au admis parțial cererea, acceptând audierea a cinci martori. În aceeași ședință a fost audiată deputata Zinaida Greceanîi. Politiciana este martor al apărării, dar are calitatea procesuală de învinuit într-o cauză penală disjunsă din același dosar, relatează TVR Moldova.

În declarațiile sale, Zinaida Greceanîi a vorbit despre negocierile politice din 2019 și despre discuțiile privind formarea unei majorități parlamentare. Potrivit acesteia, Partidul Socialiștilor era pregătit inclusiv pentru alegeri parlamentare anticipate, dar încerca să găsească o soluție pentru deblocarea situației politice.

Greceanîi a declarat că PSRM își dorea ca, în cazul unei coaliții, să îi revină funcțiile de președinte al Parlamentului, ministru al Apărării și responsabilitatea pentru relațiile externe. În același timp, potrivit deputatei, Partidul Democrat bloca activitatea instituțiilor statului.

Nu credeam că poți să faci coaliție cu PD”, i-ar fi spus Igor Dodon după una dintre discuțiile privind negocierile cu Vladimir Plahotniuc, potrivit declarațiilor lui Greceanîi în instanță.

Politiciana a afirmat că Partidul Democrat ar fi insistat asupra obținerii controlului asupra mai multor domenii și instituții, inclusiv asupra blocului economic și juridic. Potrivit ei, formațiunea ar fi cerut din start ca Vladimir Plahotniuc să devină prim-ministru.

Greceanîi a mai declarat că, în acea perioadă, fiecare formațiune politică încerca să obțină cât mai mult control, iar în cadrul Blocului ACUM exista insistența ca anumite legi să fie adoptate înainte de alegerea președintelui Parlamentului.

Greceanîi a insistat și asupra neîncrederii lui Igor Dodon față de reprezentanții Partidului Democrat. Ea a spus că Dodon considera că democrații „mimau” negocierile și că o soluție pentru depășirea situației politice și a ceea ce socialiștii considerau a fi „capturarea statului” era formarea unei coaliții cu Blocul ACUM.

Potrivit martorei, Igor Dodon a fost trimis la negocierile cu Vladimir Plahotniuc pentru că era considerat mai calm în discuții. Fosta deputată a negat că ar fi avut discuții cu Vladimir Plahotniuc. „Cu Plahotniuc nu am avut discuții. L-am văzut o dată în Guvern și am întrebat: aista cine mai este”, a relatat ea.

Ce spune Igor Dodon

Între timp, în cadrul unor declarații de presă la Parlament, pe 24 august, Igor Dodon a spus că va depune declarații după ce se va încheia prezentarea probelor.

Dodon susține că nu există probe contra sa și că procesul se desfășoară cu nereguli grave: „Indiferent de decizia pe care o vor lua, ea este ilegală, anticonstituțională și cu riscuri de dosare penale”.

Amintim că, în iunie 2019, în spațiul public au fost publicate imagini video în care Igor Dodon, care pe atunci era președintele Republicii Moldova, primește o pungă de la Vladimir Plahotniuc și consilierul lui, Serghei Iaralov. În mai 2022, în baza imaginillor video, pe numele lui Dodon a fost deschis un dosar penal, care este denumit generic „Kuliok”. Potrivit versiunii procurorilor, Dodon ar fi primit atunci mită cuprinsă între 600 000 și 1 milion de dolari și, de asemenea, a permis grupării criminale Plahotniuc să finanțeze PSRM.

Procuratura consideră că Plahotniuc și consilierul său Serghei Iaralov considerau că plătesc bani pentru a se asigura că Dodon, în calitate de președinte al Republicii Moldova la acea vreme, va „negocia cu oamenii care iau decizii în Rusia” pentru a crea o coaliție între PSRM și PDM.

Igor Dodon nu-și recunoaște vina. Politicianul consideră că dosarul penal a fost fabricat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: