privesc.eu

„Ne propunem să lucrăm pe o agendă cât mai realistă”. Obiectivele Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru anul 2020

În 2020, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) își propune să negocieze o nouă agendă de asociere cu Uniunea Europeană și să utilizeze la maxim oportunitățile oferite de acordul de liber schimb. Totodată, instituția planifică să aprofundeze „relațiile pragmatice” cu Federația Rusă și să insiste asupra statutului regiunii transnistrene ca parte componentă a Republicii Moldova. Despre obiectivele pentru anul curent a vorbit ministrul Afacerilor Externe, Aureliu Ciocoi, în cadrul unei ședințe lărgite a colegiului MAEIE, astăzi, 11 februarie. 

„În ceea ce privește integrarea europeană, aceasta a constituit și rămâne o prioritate în activitatea Ministerului Afacerilor Externe. Realizarea obiectivelor din acordul de asociere, utilizarea la maxim a oportunităților oferite de acordul de liber schimb cu UE rămân a fi priorități în politica noastră externă”, a declarat Aureliu Ciocoi.

De asemenea, acesta a spus că Republica Moldova va negocia o nouă agendă de asociere cu Uniunea Europeană, în contextul în care „s-a încheiat planul național de realizare a acțiunilor care deriva din planul 2017-2019”. La același capitol, Ciocoi a declarat că „cooperarea cu Consiliul Europei este prioritară și crucială în ceea ce privește realizarea ambițiosului program de reformă a justiției”. Totodată, Ciocoi a anunțat și despre vizita secretarului general al Europei în Republica Moldova.

Ministrul de Externe a declarat că „pe parcursul anului 2020 vom căuta să aprofundăm relațiile pragmatice cu Federația Rusă”. Totodată, Republica Moldova va continua dialogul cu România și Ucraina.

În ceea ce ține de cooperarea cu NATO, aceasta va fi „o interacțiune neangajată conform necesităților expres ale Republicii Moldova și va fi în continuare orientata la necesitățile naționale privind modernizarea sectorului de securitate și apărare, cooperarea în domeniul comunicării strategice și diplomației, promovarea poziției și intereselor Republicii Moldova în domeniul neproliferării, dezarmării și controlului efectiv al armamentului în cadrul organizaților internaționale”.

În 2020, MAEIE va insista în continuare asupra demarării discuțiilor privind statutul propriu-zis al regiunii transnistrene, „evident ca parte componenta a Republicii Moldova reîntregite”.

„În 2020 ne propunem să lucrăm pe o agendă cât mai realistă, concretă și de perspectivă”, a concluzionat Ciocoi.

Menționăm că la ședința consiliului lărgit al MAEIE a fost prezent premierul Ion Chicu și președintele țării, Igor Dodon.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

„A ales să mă amenințe” vs „I-am explicat calm”: Viceprimarul Pruteanu, acuzații la adresa deputatului Cheptonar. Reacția parlamentarului

Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Pruteanu, susține că a fost amenințat de deputatul PAS, Andrian Cheptonar, în pauza unei emisiuni la care au participat cei doi. Pruteanu a declarat că totul s-ar fi întâmplat după ce „l-a pus la punct” pe deputat în timpul emisiunii, după ce Cheptonar și-ar fi permis „să vorbească urât” cu el. De cealaltă parte, într-o reacție pentru NewsMaker, Cheptonar a spus că Pruteanu a folosit în timpul emisiunii o expresie pe care a interpretat-o „drept injurioasă”, iar în pauza de publicitate i-ar fi explicat „calm că, pentru injurii în spațiul public, în cazul în care își va repeta acest comportament, ar urma să poarte răspundere nu ca politician, dar ca persoană fizică”.

În seara zilei de 24 septembrie, viceprimarul capitalei și membrul MAN, Victor Pruteanu, a ieșit într-o intervenție video pe rețelele de socializare, menționând că a fost amenințat de deputatul PAS, Andrian Cheptonar. Potrivit lui Pruteanu, acest lucru s-ar fi întâmplat în pauza unei emisiuni de la TV8, la care a participat împreună cu deputații Andrian Cheptonar și Vasile Costiuc, iar situația ar fi pornit de la un schimb de replici de la începutul emisiunii.

„În primele minute, dumnealui, de câteva ori, și-a permis foarte mahalagiu și urât să vorbească cu mine și l-am pus la punct la un moment dat. Nu știu dacă a fost prea de tot sau nu, dar i-am răspuns felului în care dumnealui vorbea cu mine. După care el, în pauză, a zis că: „Fii atent, cereți scuze, dacă nu…”. Eu am zis că: „Nu-mi cer scuze, deoarece dumneavoastră ați depășit linia și v-am pus la punct”. Dumnealui a ales să mă amenințe. A zis că: „Lasă că eu am înțeles, ai să vezi tu””, a comunicat Pruteanu.

Solicitat de NewsMaker pentru o reacție, deputatul PAS Andrian Cheptonar a comunicat: „Colegul meu de platou a folosit în cadrul emisiunii de ieri seară o expresie pe care am interpretat-o drept injurioasă. În pauza de publicitate, i-am explicat calm că pentru injurii în spațiul public, în cazul în care își va repeta acest comportament, ar urma să poarte răspundere nu ca politician, dar ca persoană fizică. Am observat că domnia sa a avut o reacție ușor excesivă, fiind obișnuit, probabil, să nu poarte răspundere pentru anumite aspecte ale debitului său verbal. Recomandarea mea, la fel de colegială cum a fost și aseară la TV8 – este să facă uz de rațiunea pe care un politician ar trebui să o aibă, atunci când își planifică discursul”.

Menționăm că, în timpul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, participanții au vorbit despre facturile mai mari care urmează în perioada următoare, în contextul solicitărilor furnizorilor, dar și despre comasările de agenții anunțate de Guvern pentru reducerea cheltuielilor statului. În cadrul emisiunii, Victor Pruteanu și Andrian Cheptonar au avut mai multe schimburi de replici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: