Neconcordanțe privind construcția unui centru de reciclare: va fi regional sau doar pentru capitală?

Un teren de 15 hectare, aflat în proprietatea Primăriei Chișinău, a fost transmis cu titlu gratuit în proprietatea statului pentru construcția Centrului de Reciclare și Management Ecologic. Potrivit Ministerului Mediului, noul centru va deservi Regiunea de Management a Deșeurilor 4 (RMD4), care include municipiul Chișinău și mai multe raioane din jur. Pe de altă parte, Primăria Chișinău susține că  Centrul de Reciclare va deservi exclusiv municipiul Chișinău și suburbiile.

Noul centru va include o stație de tratare mecano-biologică modernă, capabilă să recupereze până la 70% din materialele reciclabile și până la 30% din deșeurile biodegradabile, contribuind astfel la reducerea cu până la 50% a volumului total de deșeuri și la diminuarea semnificativă a impactului asupra mediului.

„Guvernul a aprobat astăzi Proiectul de Hotărâre privind transmiterea, cu titlu gratuit, a unui teren din proprietatea municipiului Chișinău în proprietatea statului. Pe acest teren urmează să fie construit Centrul de Reciclare și Management Ecologic pentru Regiunea de Management a Deșeurilor 4 (RMD) în cadrul proiectului „Deșeuri solide în Moldova”. RMD 4 cuprinde municipiul Chișinău și raioanele Strășeni, Ialoveni, Hîncești, Criuleni, Dubăsari, Anenii Noi și Orhei”, se menționează în comunicatul emis de Ministerul Mediului.

Pe de altă parte, Primăria Chișinău că viitorul centru va deservi exclusiv municipiul Chișinău și suburbiile, nu întreaga regiune RMD4, care mai cuprinde raioanele Strășeni, Ialoveni, Hîncești, Criuleni, Dubăsari, Anenii Noi și Orhei. De asemenea, autoritățile locale au clarificat că centrul nu va include un depozit de deșeuri, acesta urmând să fie amplasat într-o altă locație, stabilită de Guvern sau alte instituții centrale. Instituția a mai precizat că, după finalizare, centrul va fi transferat pentru administrare Primăriei Chișinău sau Î.M. Regia „Autosalubritate”.

Uulterior, reprezentanții Ministerului Mediului au precizat că regiunea 4 este cea mai mare regiune, din care fac parte: municipiul Chișinău (inclusiv cele 18 suburbii) și raioanele Strășeni, Ialoveni, Hîncești, Criuleni, Anenii Noi și Orhei. Având în vedere că Regiunea 4 are cel mai mare nr. de populație, aici vor fi construite 2 Centre de Reciclare și Management Ecologic. Un centru va fi construit pe terenul menționat azi în HG, iar terenul pentru al doi-lea centru este în proces de identificare. Deci, ambele centre vor fi pentru Regiunea 4.

Proiectul „Deșeuri solide în Moldova” este realizat cu sprijinul Băncii Europene de Investiții și al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu un buget total estimat de peste 200 de milioane de euro.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ASP

(FOTO) Un nou model de pașaport în Republica Moldova, începând cu 15 octombrie. Tariful pentru eliberarea în 20 de zile va crește

Agenția Servicii Publice (ASP) a prezentat, pe 25 septembrie, noul model de pașaport al cetățeanului Republicii Moldova. Acesta va fi pus în circulația la mijlocul lunii octombrie. Odată cu introducerea acestuia, tariful pentru eliberarea pașaportului în termen de 20 de zile lucrătoare se va majora de la 650 la 790 de lei.

Noul model va fi pus în circulație pe 15 octombrie 2026. 

Potrivit ASP, documentul are în jur de 100 de elemente de securitate avansate împotriva falsificării și contrafacerii, un purtător cu date biometrice de înaltă securitate și o compatibilitate cu Sistemul automatizat al controlului de frontieră „e-Gate”. Agenția a mai declarat că, spre deosebire de modelele anterioare, noul pașaport are un concept grafic unitar, dedicat florei și faunei Republicii Moldova: zimbrul, lupul, cerbul, vulpea, bufnița, lebăda și fazanul apar pe paginile interioare, integrate în elemente de securitate avansate.

„Am ales această tematică „flora și fauna Moldovei” pentru că vrem ca cetățenii să poarte cu ei, în buzunar, o parte din natura pe care riscăm să o pierdem. Schimbările climatice afectează deja speciile din țara noastră, iar grija față de mediu nu mai este un subiect îndepărtat, este o responsabilitate a noastră, a tuturor”, a comunicat directorul ASP, Mircea Eșanu.

ASP
ASP
ASP
ASP
ASP

Eșanu a spus că noul model de pașaport „este cel mai avansat document, la nivel de securitate, pe care l-a emis vreodată Agenția Servicii Publice”. „Este cel mai complex și cel mai greu de falsificat din toate actele pe care noi le emitem”, a adăugat directorul ASP.

Potrivit ASP, tariful pentru eliberarea pașaportului în termen de 20 zile lucrătoare se majorează de la 650 la 790 de lei. Agenția a declarat că majorarea este determinată „exclusiv de creșterea costului de achiziție a blanchetelor, impusă de noile elemente de securitate, și nu generează profit pentru instituție – banii acoperă strict costul de producere a documentului”.

ASP/tarifele actuale
ASP/tarifele actuale

Cetățenii care dețin deja un pașaport valabil nu sunt obligați să îl schimbe. Potrivit ASP, documentele aflate în prezent în circulație rămân valabile până la expirarea termenului lor, iar trecerea la noul model se face doar la reînnoire.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: