Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia de la Abu Dhabi s-au încheiat. Zelenski le-a numit „constructive”

Negocierile de două zile dintre Ucraina, Federația Rusă și SUA, care s-au desfășurat în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi, s-au finalizat. Discuțiile trilaterale privind încheierea războiului de agresiune dus de Rusia în Ucraina ar urma să continue săptămâna viitoare.

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a publicat pe rețelele de socializare un mesaj cu privire la negocierile din Emiratele Arabe Unite, numindu-le „constructive”.

Potrivit liderului ucrainean, la întâlnire au fost discutați „parametrii pentru încheierea războiului”. „Apreciez foarte mult faptul că există o înțelegere a necesității monitorizării și controlului american asupra procesului de finalizare a războiului și a respectării unei securități reale”, a menționat Zelenski, potrivit Meduza.

Acesta a adăugat că părțile au convenit să raporteze în capitalele lor fiecare aspect al negocierilor și să coordoneze cu liderii pașii următori.

Totodată, oficiali ucraineni, într-o discuție cu corespondentul Axios, Barak Ravid, au numit negocierile „pozitive” și „constructive”. Următoarea rundă de negocieri va avea loc în Emiratele Arabe Unite săptămâna viitoare, au adăugat interlocutorii jurnalistului.

Negocierile au început pe 23 ianuarie și s-au desfășurat cu ușile închise. La finalul primei zile, un reprezentant al Casei Albe a declarat pentru NBC News că întâlnirea a fost „productivă”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Costiuc a lansat o petiție: cere retragerea proiectului privind starea de asediu și de război

Liderul Partidului „Democrația Acasă”, deputatul Vasile Costiuc, a lansat o petiție prin care cere retragerea proiectului de lege privind regimul stării de asediu și al stării de război. Documentul critică inclusiv prevederea potrivit căreia moldovenii aflați peste hotare, supuși obligațiilor de mobilizare, ar putea fi obligați să revină în țară dacă primesc ordin de chemare. Adresată Parlamentului, Guvernului și Ministerului Apărării, petiția a adunat peste 100 de semnături în aproximativ o oră de la lansare.

„Societatea noastră se confruntă deja cu un nivel ridicat de anxietate generat de riscurile geopolitice regionale. În loc să ofere stabilitate, securitate și predictibilitate, prezentul proiect de lege amplifică starea de neliniște din rândul populației prin introducerea unor măsuri disproporționate și coercitive”, se arată în petiție.

Una dintre principalele obiecții vizează obligația cetățenilor supuși obligațiilor de mobilizare, care se află peste hotare, de a se prezenta sau de a se pune la dispoziția misiunilor diplomatice în situații de criză. În petiție, aceasta este descrisă drept „o presiune nejustificată” asupra celor care locuiesc în afara Republicii Moldova.

Costiuc nu este de acord nici cu utilizarea unor noțiuni precum „acțiuni subversive” și „atacuri hibride” printre motivele pentru instituirea stării de asediu. Potrivit petiției, aceste formulări ar putea permite interpretări abuzive și restricții asupra libertății de circulație, libertății presei și dreptului la întrunire.

Alte critici vizează prevederile referitoare la controlul comunicațiilor și al internetului, precum și la rechiziționarea bunurilor private. Petiția susține că asemenea măsuri ar vulnerabiliza cetățenii și ar diminua încrederea în instituțiile statului.

***

Reamintim, secretarii de stat ai Guvernului au examinat, în ședința din 2 noiembrie, un proiect elaborat de Ministerul Apărării care reglementează instituirea stării de război sau de asediu, aflat în consultări încă din primăvară. Documentul prevede că moldovenii aflați peste hotare, supuși obligațiilor de mobilizare, ar putea fi nevoiți să revină în țară dacă primesc ordin de chemare sau li se comunică obligația de prezentare.

Proiectul prevede obligații și pentru rezerviștii aflați în țară. După declararea mobilizării, aceștia vor putea părăsi localitatea de domiciliu sau de reședință pentru mai mult de 12 ore numai cu permisiunea comandantului organului administrativ-militar teritorial.

Starea de asediu ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate iminente sau al unor amenințări grave cu componentă militară identificabilă, pentru cel mult 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru perioade de maximum 30 de zile. Starea de război ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate, al declarării războiului sau al notificării declanșării operațiunilor militare împotriva Republicii Moldova, la propunerea președintelui. În ambele situații, autoritățile ar putea dispune evacuări, restricții temporare de circulație, reguli speciale de traversare a frontierei și, dacă va fi necesar, raționalizarea consumului unor bunuri esențiale.

Proiectul se află în etapa de consultări. Totuși, acesta a stârnit deja un val de reacții, majoritatea critice, în societate. Și liderul PSRM, Igor Dodon, a cerut retragerea lui. Potrivit parlamentarului, documentul „ar pregăti Moldova de război, după scenariul ucrainean”. Solicitat de NM, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, l-a îndemnat pe Dodon „să renunțe la sperietori”. Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat, la rândul ei, „nepotrivită” comparația liderului socialist: „În Ucraina, zilnic mor copii și sunt distruse case de locuit, biserici, școli și spitale de bombele trimise de Rusia. În Moldova e pace și anume pentru a menține pacea lucrează guvernarea. Pentru ce lucrează Dodon?”.

Dacă noua lege va fi aprobată de Guvern, votată în Parlament și promulgată de președinta Maia Sandu, aceasta va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: