Andrei Mardari / NewsMaker

Nemerenco critică majorarea TVA, care va duce la scumpirea medicamentelor: „Ca la noi, la nimeni”

Medicamentele s-ar putea scumpi, iar unele ar putea chiar să dispară de pe piață, dacă TVA va fi majorată de la 8% la 20%, avertizează Ala Nemerenco. Fosta ministră a Sănătății a criticat public, într-o postare pe rețelele sociale, proiectul de lege supus consultărilor publice de Guvern.

Nemerenco susține că majorarea TVA va duce inevitabil la creșterea prețurilor la medicamente, ceea ce va reduce accesul pacienților la tratamente și va pune o presiune suplimentară asupra bugetelor gospodăriilor. Totodată, aceasta avertizează că măsura va afecta întregul sistem de sănătate, inclusiv spitalele, medicamentele compensate și programele naționale, iar unele produse farmaceutice „riscă să devină nerentabile și să dispară complet de pe piață”.

„Tare mi-aș dori ca Ministerul Sănătății și AMDM să dețină capacitatea de a convinge autorii inițiativei și politicienii să renunțe la idee și nu doar prin avize competente, dar și curaj de a discuta, a prezenta argumente profesioniste și a nu vota politici nocive.

Ca la noi, la nimeni…. Cu regret Ministerul Finanțelor reduce pe ascuns accizele la țigări, dar majorează TVA la medicamente, unele din care sunt pur si simplu echivalente cu aerul pentru pacienți. Și asta exact atunci când UE adoptă legi care permit reducerea cotei TVA la medicamente chiar mai jos de 5%. Iar Republica Moldova sare tocmai la 20%. Dar ne dorim în UE. Cu regulile noastre.

Trist și dureros, câte le văd în ultimul timp” – a scris Nemerenco pe rețele.

La postarea fostei ministre a reacționat și fosta deputată PAS, Iulia Dascălu, care a criticat inițiativa. „Se dorește în UE după reguli moldovenești? Rușine celor care vin cu astfel de inițiative. Oare chiar merită acest popor așa povară? Sau dacă e ultimul mandat deja să vină potopul? Pare ca ne așteaptă zile grele. Oare nu cumva am încurcat drumul? Puneti Waze-ul, „dragi” politicieni!”, a comentat ex-parlamentara.

Amintim că, recent, Ministerul Finanțelor a publicat proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, care se află în prezent în consultări publice. Documentul prevede simplificarea sistemului fiscal, introducerea cotei zero pentru profitul reinvestit, restituirea automată a TVA și reducerea numărului de taxe și facilități fiscale. Una dintre cele mai discutate modificări vizează uniformizarea cotelor de TVA prin eliminarea mai multor cote reduse aplicate în prezent.

Potrivit Guvernului, măsura va fi implementată etapizat și ar putea afecta produse alimentare, medicamente, comerțul electronic, restaurante și cafenele, hoteluri și pensiuni, autoturismele și resursele energetice.

Autoritățile susțin că actualul sistem de cote reduse generează pierderi de peste 20 de miliarde de lei anual pentru bugetul de stat și creează inechități fiscale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă de monitorizare s-a prăbușit în grădina unei gospodării din Otaci⚡️⚡️⚡️

Fragmentele unei drone au fost găsite pe 17 octombrie în grădina unui localnic din orașul Otaci, raionul Ocnița. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), aparatul are caracteristicile unui quadrocopter profesional utilizat pentru monitorizare și nu conține încărcătură explozivă.

Potrivit IGP, oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 15:40. Echipele ajunse la fața locului au găsit fragmentele aparatului. Examinarea preliminară a arătat că acesta are elemente structurale din fibră de carbon și componente electronice deteriorate în urma impactului cu solul. Drona este alimentată cu baterii.

Din fericire, în urma incidentului, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

„Specialiștii continuă examinarea fragmentelor pentru a stabili proveniența aparatului și circumstanțele cǎderii aparatului de zbor”, transmite IGP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: