doc.ro

Nemerenco: imunoterapia contra ambroziei este prea costisitoare. Soluția propusă de ministra Sănătății

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că introducerea imunoterapiilor împotriva ambroziei în spitalele din țară ar fi costisitoare, iar instituția pe care o conduce prioritizează finanțarea tratamentelor pentru maladiile grave. Aceasta a menționat că problema alergiilor cauzate de ambrozie ar putea fi rezolvată mai simplu și ieftin prin stârpirea plantei din primăvară. Precizările au fost făcute pe 26 august.

Imunoterapiile sunt costisitoare. Și atunci când noi alegem ce oferim cetățenilor Republicii Moldova gratuit, totdeauna o facem pe principiul prioritizării. Deci, atât timp cât avem această iarbă, care, apropo, ambrozia se numește iarba pârloagelor, și avem pârloage neîngrijite, inclusiv prin parcuri, și prin parcuri naționale, prin fața casei, prin fața gardurilor casei, cum credeți dumneavoastră? Este cumva argumentat faptul ca să tăiem aceste bugete din lista planurilor noastre la Ministerul Sănătății și să începem a acorda, an cu an, tot mai multe medicamente pentru copiii cu boli rare, pentru tratamentul unor maladii oncologice, și să introducem aceste terapii costisitoare, când este mult mai simplu – și așa au făcut-o absolut în toate țările civilizate – oamenii pur și simplu au stârpit iarba”, a spus Ala Nemerenco.

Ministra Sănătății a subliniat că deținătorii de terenuri și autoritățile locale sunt responsabili de stârpirea buruienii de ambrozie.

Astfel, eu cred că trebuie să suflecăm mânecile și să rezolvăm această problemă cât putem de mult, din primăvară, și să nu așteptăm că statul va lua resursele bugetare necesare pentru salvarea vieților altor oameni și să le direcționăm pentru aceste tratamente destul de costisitoare”, a adăugat ea.

Amintim că, în 2018, Guvernul a introdus amenzi pentru proprietarii de terenuri care nu combat ambrozia. Conform regulamentului adoptat, până la data de 30 mai a fiecărui an, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională pentru Sănătate Publică trebuie să verifice terenurile și să se asigure că pe acestea nu crește ambrozie. Responsabilitatea ca, după controale, buruiana să nu mai apară pe terenuri revine proprietarilor acestora. În caz contrar, aceștia riscă o amendă de până la 1 500 de lei. Iar dacă proprietarul nu poate fi identificat, responsabilitatea întreținerii acestor terenuri revine autorităților locale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

meduza.io

Depozite Wildberries din Rusia, atacate cu drone ucrainene: 8 persoane au murit. Reacția lui Zelenski

Drone ucrainene au atacat, în noaptea de 18 iulie, două centre logistice de mari dimensiuni ale platformei ruse de comerț online Wildberries, situate în regiunile Tambov și Moscova. Potrivit presei ruse, în urma atacurilor o persoană a murit în regiunea Moscovei, iar alte șapte și-au pierdut viața în apropiere de Tambov. În total, aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că depozitele Wildberries vizate în atac erau folosite pentru stocarea unor componente destinate producerii dronelor.

În regiunea Moscovei, dronele au vizat nu doar un depozit Wildberries, ci și o bază petrolieră din orașul Noginsk. În urma atacului a izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite. Autoritățile regionale susțin că, în noaptea de sâmbătă, aproape 50 de drone ucrainene au atacat regiunea Moscova.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe parcursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au doborât 379 de drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei și al Crimeii anexate.

Fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a reacționat la atac printr-un mesaj publicat pe Telegram.

O noapte cumplită, evenimente tragice pentru compania noastră și pentru țara noastră. Este o durere care nu poate fi exprimată în cuvinte. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viața”, a scris aceasta.

Kim a promis că Wildberries va oferi sprijin familiilor victimelor și va acorda „toată asistența necesară” persoanelor rănite.

Ea nu a precizat însă dacă vor fi despăgubiți și comercianții ale căror mărfuri au fost distruse sau avariate în urma atacului. Potrivit presei, Wildberries a modificat anterior contractele cu vânzătorii, excluzându-și răspunderea pentru daunele provocate de utilizarea armelor, tehnicii militare, dronelor, munițiilor, bombardamentelor sau exploziilor.

Atacul a fost comentat inclusiv de președintle Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Astăzi, sancțiunile noastre cu rază lungă de acțiune au funcționat în trei direcții – pe teritoriul Rusiei, pe teritoriile noastre ocupate temporar și pe mare. Ca răspuns la atacurile rusești asupra infrastructurii civile, orașelor și regiunilor noastre, au fost lovite două importante obiective logistice din regiunile Moscova și Tambov, aflate la peste 500, respectiv aproximativ 700 de kilometri de linia frontului. Acestea erau utilizate pentru aprovizionarea cu componente aflate sub sancțiuni, necesare producerii dronelor și echipamentelor de navigație. De asemenea, a fost lovit un obiectiv din sectorul petrolier”, a scris Zelenski pe Telegram.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: