Nicanor Ciochină, învinuit că a tamponat mortal cu mașina un copil, rămâne fără mandatul de primar de Boldurești

Nicanor Ciochină, judecat pentru lovirea mortală cu mașina a unui copil de 14 ani, nu mai este primarul comunei Boldurești. Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat pe 11 martie că mandatul acestuia a încetat după ce nu și-a putut exercita funcția în perioada 31 mai 2024 – 14 februarie 2025.

„Examinând sesizarea Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, Comisia a constatat că primarul comunei Boldurești, raionul Nisporeni s-a aflat în imposibilitatea de a exercita funcția în perioada 31 mai 2024 – 14 februarie 2025. Conform prevederilor Legii nr. 768/2000 privind statutul alesului local, mandatul primarului încetează de drept înainte de termen în caz de imposibilitate de a exercita funcția pe o perioadă mai mare de 5 luni consecutive, inclusiv pe motive de boală, circumstanță constatată de către oficiul teritorial al Cancelariei de Stat. În aceste condiții, CEC a lua act de încetarea de drept a mandatului alesului local”, se arată într-un comunicat publicat de CEC.

Autoritatea electorală a decis desfășurarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar al comunei Boldurești pe 18 mai.

Amintim că, pe 19 februarie 2024, în localitatea Boldurești, raionul Nisporeni, un adolescent de 14 ani a fost tamponat mortal de o mașină. Șoferul vehiculului a fugit de la locul accidentului.

Două zile mai târziu, pe 21 februarie, oamenii legii au anunțat că șoferul, care s-a dovedit a fi edilul de Boldurești, Nicanor Ciochină, a fost reținut. Mașina implicată în accidentul rutier era de serviciu. Potrivit poliției, până la reținere, Ciochină ar fi încercat să șteargă urmele accidentului.

Acesta a fost plasat în arest preventiv, iar ulterior în arest la domiciliu. Pe 3 februarie 2025, instanța a decis ca Nicanor Ciochină să fie plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În această perioadă, el trebuie să poarte o brățară electronică și nu are voie să părăsească localitatea fără acordul judecătorului. De asemenea, i s-a interzis să conducă orice vehicul și să intre în contact cu martorii sau cu familia victimei.

La o săptămână după eliberare, Ciochină și-a reluat activitatea la primărie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldovenii se grăbesc să ceară compensații: peste 154.000 de cereri, depuse în primele două zile

154.600 de cereri pentru compensații la energie au fost înregistrate pe platforma compensatii.gov.md de la lansarea înscrierilor, pe 2 noiembrie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în seara zilei de 3 noiembrie.

Din numărul total de cereri înregistrate, 78.300 au fost completate cu ajutorul asistenților sociali, iar 76.300 au fost depuse online.

Totodată, operatorii Liniei Verzi a programului au oferit sprijin pentru 3.700 de cetățeni. Serviciul poate fi apelat gratuit la numărul 0 8000 5000, de luni până vineri, între orele 08:00 și 18:00.

Reamintim, pentru a primi sprijin începând cu luna noiembrie, solicitanții trebuie să depună cererile până pe 27 noiembrie 2026.

Cererile vor putea fi depuse și după 27 noiembrie, până pe data de 25 a fiecărei luni. În acest caz, compensația va fi acordată începând cu luna depunerii cererii.

NewsMaker a explicat cum să depui cererea pe compensatii.gov.md, cine poate beneficia de compensații, ce reguli s-au schimbat în acest an și ce date sunt necesare pentru înregistrare – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: