Nikolay Borissov preia funcția de prim-vicepreședinte al Moldindconbank

Moldindconbank anunță numirea lui Nikolay Borissov în funcția de prim-vicepreședinte al Comitetului de Conducere al băncii. Decizia a fost aprobată de Consiliul Băncii și confirmată de Banca Națională a Moldovei, în data de 8 aprilie 2026.

Numirea vine în contextul consolidării echipei de management și al continuării strategiei de dezvoltare sustenabilă a instituției. Nikolay Borissov a avut un rol esențial în accelerarea creșterii Moldindconbank în perioada 2019–2022, ulterior achiziției băncii de către grupul de investiții bulgar Doverie.

„Este o onoare să revin într-un rol executiv la Moldindconbank și să contribui la următoarea etapă de dezvoltare a băncii. Vom continua să consolidăm poziția instituției pe piață și să oferim clienților noștri servicii moderne, sigure și accesibile”, a declarat Nikolay Borissov. 

Cu o experiență vastă în sectorul bancar, Borissov a fost implicat activ încă din 2019 în procesul de evaluare, modernizare și transformare a instituției. De-a lungul carierei, a deținut funcții de conducere în cadrul DSK Bank AD, „Doverie – invest” și „Doverie – united holding”, acumulând expertiză solidă în management strategic și dezvoltare bancară.

Moldindconbank își reafirmă angajamentul de a asigura stabilitate, transparență și performanță, în beneficiul clienților, partenerilor și întregului sector financiar din Republica Moldova.

Moldindconbank – mereu alături!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Luca Niculescu și-a început prima vizită oficială în Moldova, în calitate de premier al României. Cu cine a avut prima întâlnire?

Noul prim-ministru al României, Luca-Alexandru Niculescu, a început marți, 27 octombrie, prima sa vizită oficială în Republica Moldova. Prima întrevedere a avut loc cu mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Antonie, transmite Moldova 1.

Agenda vizitei mai include o întâlnire de lucru la Consulatul General al României, discuții cu angajații Ambasadei României și o întrevedere cu reprezentanții mediului de afaceri românesc din Republica Moldova.

La ora 14:30, premierul român se va întâlni cu omologul său moldovean, Vasile Tofan. Cei doi vor avea discuții bilaterale la sediul Guvernului, urmate de o reuniune comună a delegațiilor celor două state. La ora 15:30, oficialii vor susține o conferință de presă comună.

Ulterior, cei doi premieri vor vizita Stația Electrică Chișinău și linia electrică Vulcănești–Chișinău. Programul mai prevede întrevederi cu președinta Maia Sandu, la ora 17:00, și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, la ora 18:00.

Restricții de circulație în Chișinău

În contextul vizitei oficiale, accesul în anumite spații publice din capitală va fi limitat până la ora 22:00. Restricțiile vizează centrul Chișinăului și arterele care asigură legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău. De asemenea, în zonele de deplasare a coloanelor oficiale vor fi interzise temporar întrunirile și manifestațiile în masă. Totodată, vor fi suspendate anumite lucrări la drumuri, rețele inginerești și arbori.

Guvernul condus de Luca-Alexandru Niculescu a fost învestit la 20 octombrie, după aproximativ cinci luni și jumătate de guvernare interimară. Printre prioritățile anunțate de noul premier se numără continuarea sprijinului pentru Republica Moldova în procesul de integrare europeană.

NewsMaker

Stoianoglo rămâne favorit la funcția de bașcan, dar pierde din susținere. Sondaj IMAS

Alexandr Stoianoglo conduce în preferințele alegătorilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, urmat de Fiodor Găgăuz, potrivit unui sondaj prezentat pe 27 octombrie de compania sociologică IMAS. Susținerea pentru Stoianoglo a scăzut față de septembrie, în timp ce Găgăuz a înregistrat cea mai mare creștere dintre candidați.

Cercetarea a fost realizată în două etape, în septembrie și octombrie. Dacă la primul sondaj 32,4% dintre respondenți spuneau că ar vota pentru Alexandr Stoianoglo, în octombrie ponderea acestora a scăzut la 29,2%.

Fiodor Găgăuz ocupă locul al doilea, cu 11,6% din intențiile de vot, față de 3,2% în septembrie. Creșterea ar putea fi legată de retragerea din cursă a lui Grigori Uzun, care avea susținerea a 11,2% dintre respondenți la primul sondaj.

Pe locul al treilea se situează Ivanna Koksal, pentru care ar vota 9,6% dintre cei intervievați, comparativ cu 5,7% în septembrie. Urmează Serghei Anastasov, cu 6,1%, în creștere de la 4,5%.

Oleg Garizan și Piotr Vlah au înregistrat creșteri mai mici. Susținerea pentru Garizan a ajuns la 3,3%, față de 2,3% în septembrie, iar pentru Vlah – la 2,1%, comparativ cu 2%.

Totodată, 30% dintre respondenți nu au decis cu cine vor vota sau au refuzat să răspundă, față de 26,3% în septembrie. Ponderea celor care spun că nu vor participa la alegeri a rămas neschimbată, la 5,8%.

Sondajul a fost realizat în rândul locuitorilor Găgăuziei, în perioadele 11–19 septembrie și 17–25 octombrie. La prima etapă au fost intervievate 818 persoane, iar la a doua – 825. Marja de eroare este de ±3,4%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

hubspot.net

Datele personale, accesate neautorizat? Agenția de Guvernare Electronică anunță verificări, după ce mai mulți moldoveni au primit notificări în timpul nopțiiOFICIAL

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a anunțat că, în contextul atacurilor cibernetice asupra unor servicii electronice guvernamentale, au fost identificate posibile accesări neautorizate ale datelor cu caracter personal. Precizările vin după ce mai mulți cetățeni au semnalat pe rețelele de socializare că datele lor personale ar fi fost accesate fără acordul lor.

Pe 26 octombrie, mai mulți oameni au semnalat pe rețelele de socializare că, noaptea trecută, datele personale le-ar fi fost accesate ilegal de AGE, printre care avocatul Andrei Oțel și judecătoarea Marina Rusu.

„Datele mele au fost accesate de către Agenția de Guvernare Electronică fără nicio solicitare din partea mea și fără niciun acord al meu. Agenția de Guvernare Electronică, ce ați căutat la 21:51 de noapte în datele mele personale?”, a scris Marina Rusu pe Facebook.

AGE a venit cu precizări în secțiunea de comentarii a postării judecătoarei.

„În contextul unor atacuri cibernetice asupra unor servicii electronice guvernamentale, au fost identificate posibile accesări neautorizate ale datelor cu caracter personal. În vederea limitării riscurilor și asigurării securității datelor, au fost aplicate măsuri preventive, inclusiv restricționarea temporară a accesului la unele servicii electronice”, a transmis Agenția de Guvernare Electronică.

AGE, împreună cu Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, efectuează verificări suplimentare pentru a stabili circumstanțele incidentelor și eventualul impact asupra datelor personale.

„Referitor la accesarea semnalată de dumneavoastră, precizăm că verificările sunt în desfășurare, iar la această etapă nu putem confirma dacă datele dumneavoastră au fost accesate sau utilizate neautorizat. Totodată, vă recomandăm să manifestați vigilență sporită la eventuale tentative de fraudă prin apeluri telefonice, SMS-uri sau e-mailuri. Nu divulgați parole, coduri de autentificare sau date bancare și nu autorizați operațiuni la solicitarea unor persoane necunoscute, chiar dacă acestea invocă numele sau IDNP-ul dumneavoastră”, a menționat AGE.

Instituția a precizat că va comunica noi detalii prin canalele sale oficiale, pe măsură ce vor fi disponibile rezultatele verificărilor.

Amintim că, în noaptea de 22 octombrie, mai multe servicii publice digitale au fost vizate de un atac cibernetic. AGE a anunțat că atacul, care ar fi urmărit extragerea datelor cu caracter personal, a fost stopat. Totodată, instituția a avertizat cetățenii că datele lor personale „pot fi folosite în tentative de fraudă”.

Ulterior, AGE a informat că, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, a fost blocată o nouă tentativă de accesare forțată a unor servicii publice guvernamentale. În același timp, mai multe servicii digitale destinate cetățenilor și antreprenorilor, inclusiv cele pentru depunerea cererilor și eliberarea actelor permisive, au rămas temporar deconectate, ca măsură de securitate în cadrul investigării incidentelor cibernetice.

Pe 26 octombrie, AGE a anunțat că serviciile publice online destinate antreprenorilor pentru eliberarea actelor permisive au fost repuse în funcțiune.

PSRM

Candidatul PSRM la funcția de bașcan, promovat artificial pe TikTok? Reacția lui Găgăuz: „O provocare bine pusă la punct”

Fiodor Găgăuz, candidatul PSRM la funcția de bașcan al Găgăuziei, spune că nu are nicio legătură cu cele cel puțin 20 de conturi de TikTok care, potrivit WatchDog, îi promovează mesajele. El califică situația drept „o provocare” menită să-l discrediteze și cere organelor de drept să investigheze cazul.

Candidatul socialiștilor califică informațiile despre promovarea sa pe TikTok drept „o provocare bine pusă la punct”, menită să-l discrediteze.

„Pe rețelele de socializare au apărut informații potrivit cărora mai multe conturi de TikTok ar fi implicate în promovarea mea. Consider că este vorba despre o provocare bine pusă la punct, al cărei scop este să mă discrediteze în calitate de candidat la funcția de Bașcan al Găgăuziei”, a scris Găgăuz într-o postare pe rețele, pe 27 octombrie.

Candidatul PSRM solicită organelor de drept să investigheze cazul și să stabilească „cine a organizat această campanie și în interesele cui se desfășoară”.

„Nu am nicio legătură nici cu aceste conturi, nici cu persoanele care se află în spatele lor”, a mai scris Găgăuz.

Precizăm, într-un material video publicat pe 26 octombrie, comunitatea WatchDog a semnalat că cel puțin 20 de conturi de TikTok distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, o parte dintre acestea au fost create pe 16 octombrie, chiar în ziua lansării candidatului în campania electorală. Experții susțin că această activitate urmărește promovarea artificială a candidatului susținut de PSRM pe platforma TikTok.

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026. Pentru conducerea autonomiei concurează opt candidați. Cine sunt, NewsMaker a explicat – AICI.

În aceeași zi vor avea loc și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Pentru cele 35 de mandate au fost înregistrați 135 de candidați, majoritatea independenți.

Pentru scrutinul din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare, dintre care 12 în municipiul Comrat. În premieră, alegătorii se vor putea identifica la secția de vot și cu actul de identitate digital din aplicația EVO.

NewsMaker a explicat cine sunt favoriții acestor alegeri și unde apar PAS și Kremlinul în calculele electorale – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Telegram/MAExplică

Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Cipru. Popșoi: „Deschide noi oportunități de cooperare”

Republica Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Nicosia, capitala Ciprului. Noua reprezentanță va fi condusă de Ioannis Georgoulas și are scopul de a contribui la consolidarea relațiilor dintre cele două țări, inclusiv prin dezvoltarea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor.

La ceremonia de inaugurare a participat viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, alături de omologul său cipriot, Constantinos Kombos, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai mediului de afaceri și academic, precum și membri ai diasporei moldovenești.

Telegram/MAExplică

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, noul consulat va contribui la facilitarea contactelor dintre cetățenii celor două state și la identificarea unor oportunități de cooperare economică.

„Există oportunități de dezvoltare a schimburilor comerciale și de a atrage mai multe investiții în Republica Moldova”, a declarat Mihai Popșoi.

Telegram/MAExplică

La rândul său, ministrul cipriot de Externe, Constantinos Kombos, a salutat deschiderea consulatului și a subliniat importanța consolidării cooperării bilaterale. „Mă bucur că avem oportunitatea de a crea noi direcții de colaborare. Felicitări pentru această realizare! Așteptăm cu interes să lucrăm alături de domnul Georgoulas pentru a promova interesele Republicii Moldova”, a spus el.

Telegram/MAExplică

Ce acorduri discută Republica Moldova și Ciprul

În cadrul evenimentului, Mihai Popșoi s-a întâlnit și cu cetățenii moldoveni stabiliți în Cipru. Potrivit MAE, discuțiile au vizat sprijinul acordat diasporei și eforturile autorităților de a facilita accesul cetățenilor la servicii și drepturi, indiferent de țara în care locuiesc.

Ministrul a anunțat că autoritățile moldovene și cele cipriote discută despre posibilitatea negocierii unor acorduri privind securitatea socială, recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere și recunoașterea calificărilor academice.

Inaugurarea consulatului a fost urmată de o recepție dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: