Andrei Mardari / NewsMaker

NM Espresso: al doilea radar cumpărat de Moldova, veniturile de milioane ale lui Spînu și «provocarea» din Transnistria

Apărare

Uniunea Europeană va aloca Moldovei încă 41 de milioane de euro pentru consolidarea capacităților de apărare. Banii sunt destinați achiziționării de echipamente militare neletale și vor fi alocați în următorii trei ani. Se preconizează că asistența va permite autorităților să protejeze mai bine civilii în situații excepționale și de criză.

Ministerul Apărării a semnat, între timp, un contract pentru achiziționarea unui nou radar pentru monitorizarea spațiului aerian al țării. Radarul va fi achiziționat cu sprijin financiar din partea UE în cadrul programului European Peace Facility. Nu s-a comunicat cât va costa. Anterior, primul radar a fost cumpărat cu 14 milioane de euro.

Energetică

Energocom a raportat că a achiziționat peste 30 de milioane de metri cubi de gaz la un preț mai mic decât cel oferit de Gazprom în aprilie. Pentru Moldovagaz combustibilul albastru va fi livrat la prețul de 450 de euro per mia de metri cubi.

Veniturile lui Spânu

Venitul ministrului Infrastructurii Andrei Spânu în 2023, conform declarației, s-a cifrat la 4,1 milioane de lei. Este de 2,5 ori mai mult decât veniturile cumulate ale Maiei Sandu, Dorin Recean și Igor Grosu. În serviciul public (ca ministru și consilier prezidențial), Spânu a încasat 535 de mii de lei, iar cei mai mulți bani au ajuns în conturile lui Spânu din străinătate. Spânu a declarat două mașini (20 mii euro și 27 mii dolari), o casă în valoare de 4,7 milioane lei, două apartamente, 6 terenuri și 11 conturi bancare în valoare totală de 950 mii lei.

Transnistria

În regiunea transnistreană s-a comunicat că o dronă kamikaze a atacat o unitate militară din raionul Râbnița, care se află la 6 km de granița cu Ucraina. Serviciile speciale locale susțin că «ținta a fost o stație radar, care a suferit deteriorări minore, victime umane nu sunt». În urma incidentului a fost deschis un dosar penal.

În acest sens, Biroul pentru Reintegrare a precizat că pe malul stâng «provocările continuă și sunt menite să inducă panica și tensiunea, inclusiv cu scopul de a atrage atenția asupra regiunii».

Găgăuzia

În ajun, la inițiativă bașcanei Evhenia Guțul, în Găgăuzia a avut loc o ședință a conducerii autonomiei — au participat reprezentanți ai Comitetului Executiv, ai Adunării Populare a Găgăuziei, ai Consiliului Bătrânilor a Găgăuziei, primari și consilieri locali. S-a permis filmarea discursului bașcanului și a speakerului Adunării Populare, Dmitrii Constantinov, dar apoi jurnaliștii au fost daţi afară de la eveniment. Adjunctul bașcanului, Ilia Uzun, a încercat să smulgă telefonul din mâinile corespondentului Nokta, care nu a vrut să plece de la întrunire. Despre ce s-a discutat la întâlnire și ce a spus după vicepreședintele Adunării Populare, Leiciu, citiți în materialul NM.

Educaţie

În timpul vizitei sale în Norvegia, ministrul Educației Dan Perciun a vizitat una dintre școlile de acolo, de care a rămas foarte impresionat. El a promis că autoritățile moldovenești vor încerca să «recreeze în instituțiile noastre de învățământ cât mai multe din ceea ce am văzut acolo».

Între timp, Langly, o aplicație de învățare a limbilor străine creată în Moldova, a ocupat primul loc la una dintre cele mai mari competiții de tehnologie educațională din lume, EdTech Awards 2024.

Cazul BEM

Un învinuit din dosarul Banca de Economii a fost extrădat din Ucraina. El este acuzat de spălarea a 2,5 milioane de lei. Învinuitul a fost reținut pentru 72 de ore.

Diverse

Broșa de argint a Maiei Sandu a fost vândută la o licitație de caritate cu 20,5 mii lei. În total, s-a reușit încasarea a 70,8 mii lei. Banii vor fi utilizați pentru acordarea asistenței femeilor, jertfe ale violenței.

În Moldova, tricolorul negru-galben-alb, steagul Imperiului Rus, a fost recunoscut drept extremist. Astăzi, în interiorul Rusiei, acesta este folosit în principal de către extrema dreaptă.

Mass media

Consiliul de Presă a decis că fostul prezentator TV8, Dorin Galben, a încălcat Codul deontologic al jurnalistului într-unul dintre episoadele de pe canalul său de Youtube. El a fost acuzat că nu a verificat informațiile pe care eroina sa le-a raportat și că nu a oferit dreptul la replică.

Sport

Luptătorul moldovean Victor Ciobanu a ajuns în finala turneului european pentru calificare la Olimpiadă, care are loc la Baku. Acum va putea participa la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pexels.com

Un cetățean a scos la iveală atacul cibernetic din Moldovei. Noi detalii despre scurgerea masivă de date

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a făcut publice noi detalii despre atacul cibernetic de amploare asupra serviciilor guvernamentale din Republica Moldova. Într-un comentariu pentru NewsMaker, instituția a explicat prin intermediul căror servicii au obținut atacatorii acces la datele cu caracter personal ale cetățenilor, ce deficiențe de securitate au făcut posibil acest lucru și cum au descoperit autoritățile atacul. Totodată, agenția admite că persoanele afectate ar putea să nu fie informate individual.

Cum au descoperit autoritățile atacul cibernetic

Potrivit AGE, pe 22 octombrie, un cetățean a sesizat instituția după ce a observat o accesare suspectă a datelor sale cu caracter personal în istoricul accesărilor din EVO Cabinet. În aceeași zi, autoritățile au identificat o activitate neobișnuită în serviciile digitale guvernamentale și în solicitările de acces la date.

Analiza ulterioară a jurnalelor tehnice a arătat că acțiunile neautorizate începuseră mai devreme. Conform datelor preliminare, atacatorii au încercat să extragă date cu caracter personal în perioada 19–23 octombrie. AGE a precizat că ora exactă la care au început să fie exploatate vulnerabilitățile, precum și circumstanțele în care a fost descoperit atacul, sunt încă stabilite în cadrul investigației.

Prin intermediul căror servicii au obținut atacatorii acces la date

Printre serviciile guvernamentale vizate de atacul cibernetic se numără serviciul electronic al Agenției Naționale a Arhivelor și serviciul Agenției Servicii Publice (ASP) pentru programarea la examenele de obținere a permisului de conducere.

Potrivit AGE, investigația preliminară a scos la iveală deficiențe în ceea ce privește controlul accesului la date și verificarea informațiilor de autentificare în anumite sisteme. Aceste vulnerabilități le-au permis atacatorilor să transmită automat solicitări și să obțină datele cu caracter personal ale altor persoane.

Verificările au fost extinse și asupra altor componente și servicii electronice. Din acest motiv, pe 23 octombrie, autoritățile au decis să deconecteze preventiv 82 de servicii guvernamentale, peste 30 de sisteme informaționale și panouri administrative.

AGE a refuzat să ofere detalii tehnice despre vulnerabilitățile identificate, invocând faptul că investigația este în desfășurare și că dezvăluirea acestora ar putea crea riscul repetării atacului.

Au fost verificate sistemele înainte de atac?

Agenția a răspuns și la întrebările privind efectuarea unor audituri independente de securitate informațională și a testelor de penetrare asupra sistemelor vizate, data celor mai recente verificări, eventualele vulnerabilități identificate de specialiști și măsurile luate pentru remedierea acestora.

AGE a comunicat că sistemele informaționale guvernamentale sunt supuse periodic verificărilor de securitate, inclusiv cu implicarea specialiștilor din domeniu. Potrivit instituției, înainte de incident, verificările nu au identificat vulnerabilități critice care să indice riscurile materializate în timpul atacului.

Totuși, Agenția nu a precizat dacă au fost efectuate anume audituri independente, când au avut loc ultimele verificări și dacă specialiștii au identificat alte vulnerabilități, mai puțin grave. AGE a mai menționat că evoluția amenințărilor cibernetice, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale, impune îmbunătățirea continuă a mecanismelor de protecție.

„În urma identificării incidentului, AGE, în colaborare cu instituțiile responsabile de securitate cibernetică, Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, a inițiat verificări suplimentare ale serviciilor și sistemelor informaționale. Totodată, în procesul de testare și identificare a eventualelor vulnerabilități suplimentare a fost implicată și expertiza tehnică oferită de Orange Moldova, în baza unei colaborări pro bono. Rezultatele acestor activități vor fundamenta măsurile suplimentare de consolidare a securității sistemelor guvernamentale”, a comunicat AGE.

Cum vor fi informați cetățenii afectați

Potrivit estimărilor preliminare ale AGE, în perioada 19–23 octombrie, atacatorii au transmis solicitări care au vizat aproximativ un milion de numere de identificare de stat (IDNP). Indicii privind accesarea neautorizată a datelor au fost identificați în cazul a aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Instituția a subliniat că cifrele sunt preliminare, iar numărul exact al cetățenilor ale căror date au fost efectiv extrase nu este deocamdată cunoscut. Totodată, categoriile de informații care ar fi putut fi compromise diferă de la o persoană la alta. În prezent, specialiștii analizează jurnalele tehnice și datele care ar fi putut ajunge în posesia atacatorilor, pentru a stabili numărul persoanelor afectate și tipurile de informații divulgate.

Întrebată cum vor fi informați cetățenii, AGE a comunicat că analizează mecanismele de notificare prevăzute de lege. Printre acestea se numără și posibilitatea aplicării unei prevederi care permite înlocuirea notificărilor individuale cu informarea publică, în cazul în care contactarea fiecărei persoane afectate ar presupune eforturi disproporționate. Legea prevede însă că informarea publică trebuie să fie la fel de eficientă ca notificarea individuală.

Pe de altă parte, pe 30 octombrie, AGE a anunțat public că lucrează la elaborarea unui mecanism de notificare individuală a persoanelor afectate. În răspunsul scris, agenția a precizat că modalitatea finală de informare va fi stabilită în funcție de rezultatele investigației, evaluarea riscurilor și responsabilitatea instituțiilor care prelucrează date cu caracter personal.

Anterior, avocatul Vadim Vieru a explicat pentru NM că, în opinia sa, statul dispune de suficiente posibilități pentru a informa individual cetățenii, inclusiv prin intermediul platformelor EVO și MCabinet, precum și al datelor de contact din registrele de stat. Acesta a subliniat că fiecare persoană afectată trebuie să fie informată despre ce s-a întâmplat cu datele sale cu caracter personal, care sunt posibilele consecințe și ce măsuri au întreprins autoritățile. În opinia avocatului, lipsa unei notificări corespunzătoare ar putea constitui, în sine, o încălcare a legii.

Ce măsuri au fost luate după atac

AGE a comunicat că, pe 26 octombrie, a informat Banca Națională a Moldovei despre incident. În ziua următoare, instituția a transmis notificări autorităților publice care furnizează date prin intermediul platformei MConnect, solicitându-le să verifice accesările suspecte, să analizeze jurnalele tehnice și să adopte măsuri suplimentare de securitate.

Pentru protejarea persoanelor în vârstă și a altor categorii vulnerabile, autoritățile intenționează să distribuie recomandări privind identificarea și prevenirea tentativelor de fraudă prin diverse canale, inclusiv prin intermediul Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor din localitățile rurale.

Agenția a oferit detalii și despre tentativele ulterioare de atac, care au fost blocate de autorități pe 25 și 27 octombrie. Deocamdată, nu s-a stabilit dacă în spatele acestor incidente s-au aflat aceiași atacatori. AGE a precizat că amenințarea persistă, iar specialiștii continuă să înregistreze tentative de atac. Până în prezent, nu au fost identificate noi cazuri de extragere neautorizată a datelor cu caracter personal în urma acestor tentative.

Amintim că, în această săptămână, Republica Moldova s-a confruntat cu un atac cibernetic de amploare asupra serviciilor guvernamentale. Atacatorii ar fi putut obține date cu caracter personal asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri, iar autoritățile au avertizat că informațiile ar putea fi folosite de escroci. NM a adunat AICI principalele informații despre incident și a explicat cum pot afla cetățenii dacă datele lor au fost compromise, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și dacă acestea pot solicita despăgubiri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: