Andrei Mardari / NewsMaker

NM Espresso: cât de săracă este populația Moldovei, despre ce a discutat Sandu cu Merkel și de ce fermierii au acuzat guvernarea

Venituri

Moldova s-a confruntat anul acesta cu o inflație record: conform prognozelor, aceasta ar putea depăși 30% la sfârșitul anului. În articolul «Насколько мы обеднели?» («Cât de săraci suntem?»), NM a încercat să clarifice, care a fost impactul creșterii prețurilor la produsele alimentare și la servicii asupra capacității de cumpărare și a veniturilor reale ale populației.

Președintele

Președintele Maia Sandu a avut un dialog telefonic cu ex-cancelarul Germaniei Angela Merkel. Ele au discutat despre cursul european al Moldovei, recomandările Comisiei Europene de a acorda Moldovei statutul de țară candidat la aderarea la UE și despre reformele care trebuie realizate în țara noastră pentru a avansa pe calea spre UE.

Fermierii

Asociația «Forța Fermierilor» a anunțat că va organiza proteste de avertizare în toată țara. Fermierii consideră că creșterea vertiginoasă a prețurilor la carburanți și problemele ce țin de exporturi sunt o consecință a inacțiunii autorităților. Cei de la asociație au remarcat că timp de un an, prețurile la motorină s-au majorat cu 300%, iar pentru compensarea acestei creșteri e nevoie de «doar aproximativ 150 milioane de lei».

După ce fermierii au anunțat despre proteste, premierul Natalia Gavrilița a anunțat că este dispusă să discute situația cu ei.

Opoziția

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-au adresat către Curtea Constituțională cu solicitarea de a se expune în privința legalității legii cu privire la combaterea dezinformării și a propagandei, care a fost votată de parlament. Cei din BCS consideră că legea încalcă prevederile Constituției și ale convențiilor internaționale în domeniul drepturilor omului.

Partidul «Șor» a cerut demisia ministrului afacerilor interne, Ana Revenco. Reprezentanții formațiunii au declarat că la 19 mai, polițiștii au comis abuzuri și au împiedicat desfășurarea protestului organizat de către partid în centrul Chișinăului: «Mijloacele de transport erau oprite inspectate, percheziționate, umilite, pentru a nu permite oamenilor să protesteze». Cum a avut loc protestul participanții căruia au cerut alegeri parlamentare anticipate — aflați dim reportajul foto «Шор показал Молдове „Новую жизнь“» («Șor a prezentat „O viață nouă“ pentru Moldova»).

Avia Invest

Compania Avia Invest, care a concesionat Aeroportul Chișinău, a fost amendată cu 31,2 milioane de lei pentru abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor din zona aeroportului.

Chișinău

Victoria Covali a fost numită în funcția de șef al întreprinderii municipale «Spații Verzi». Anterior, aceasta a activat la Grădina Botanică din capitală și la Agenția «Moldsilva». Prezentând-o colaboratorilor întreprinderii, primarul Ion Ceban a spus că Victoria Covali «este un profesionist în domeniu și că datorită suportului ei, primăria speră să atingă rezultate pozitive în activitatea instituției».

Marșul LGBT

Marșul LGBT s-a desfășurat duminică, la Chișinău, acesta constituind acțiunea finală din cadrul festivalului Moldova Pride. Coloana participanților la marș a fost însoțită de carabinieri și polițiști. Cum s-a desfășurat evenimentul, cine și de ce a participat și ce atribuție are în acest sens primarul Ion Ceban — aflați din reportajul «Я здесь благодаря Ив.Чебану» («Sunt aici datorită lui Ion Ceban»).

Sport

Sportivul Cristian Guțu din Moldova a cucerit medalia de aur la Campionatul European la karate pentru cadeți, juniori și tineret de până la 21 de ani. Campionatul s-a desfășurat în Praga, cu participarea a 1085 de sportivi din 48 de țări.

Ucraina

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că săptămâna aceasta, Rusia își va intensifica «demonstrativ» ofensiva pe frontul ucrainean. Zelenski susține că acest lucru este provocat de recomandarea Comisiei Europene de a acorda Ucrainei statutul de țară candidat la aderarea la UE. Dar și de faptul că la reuniunea Consiliului European din această săptămână urmează să fie luată o decizie cu privire la statutul Ucrainei.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 21 iunie

  • Ședința extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

Comisia de anchetă pentru întreprinderile de stat, constituită în ciuda boicotului opoziției: „Nu avem încredere”

Parlamentul a constituit o comisie de anchetă care va examina activitatea întreprinderilor de stat. În funcția de președinte al comisiei a fost desemnat deputatul PAS Dinu Plîngău. Proiectul în acest sens, înaintat de un grup de deputați PAS, a stârnit critici. Nemulțumirile au vizat conducerea comisiei. Opoziția a solicitat ca funcția de președinte să revină unui reprezentant al opoziției. În urma unor schimburi de replici, opoziția a anunțat că nu are încredere în comisie și că nu va participa la activitățile acesteia.

Deputatul „Democrația Acasă”, Alexandru Verșinin, l-a întrebat pe Plîngău cât de credibilă va fi comisia, dacă aceasta va fi condusă de guvernare. „Cum guvernarea sau deputații pot să investigheze numirea în funcții a unor funcționari pe care tot guvernarea i-a numit?”, a adăugat deputatul.

„Credibilitatea o face activitatea comisiei. Chiar dacă membri ai acestei comisii pot fi doar deputați (…), delegați din toate fracțiunile (…), o recomandare ar fi să invităm, în calitate de experți în cadrul acestei comisii, și jurnaliști de investigații”, a răspuns Plîngău. Totodată, el a spus că trebuie respectat regulamentul parlamentului: „să stabilim cotele în conformitate cu proporția pe care o are fiecare fracțiune, iar fracțiunile să delege oameni în această comisie”.

Plîngău a mai spus că „funcția de președinte în cadrul unei comisii de anchetă nu e funcție decisivă, este o funcție de secretariat, să-i organizeze pe toți, să-i sune pe toți”.

În context, socialistul Vlad Batrîncea a declarat că nu vede nicio problemă dacă funcția ar fi ocupată de un reprezentant al opoziției. „Oferiți funcția de președinte opoziției”, a adăugat acesta. „Nu e vorba de președinte, e vorba că noi nu vom participa în acest exercițiu inutil. (…) O să conduceți, domnul Plîngău, cinci colegi din fracțiunea PAS și o să vă adunați și o să solicitați rapoarte. (…) Asta nu este despre comisie de anchetă. (…) Nu vom participa, nu avem încredere”, a mai declarat Batrîncea.

„Comisia o să fie constituită din cei care vor să pună umărul”, a reacționat Plîngău.

În final, proiectul a fost susținut de 55 de deputați ai PAS. Opoziția nu a participat la vot. În urma votului, deputații din opoziție au anunțat că nu vor face parte din comisie. Ulterior, reprezentanții PAS au anunțat că locurile opoziției din comisie rămân vacante pentru 60 de zile.

Despre comisie

Comisia de anchetă este formată din 11 deputați. În funcția de președinte al Comisiei a fost desemnat deputatul Dinu Plîngău.

Potrivit Legislativului, Comisia va verifica dacă fondurile publice și patrimoniul de stat au fost administrate în conformitate cu prevederile legale. Totodată, membrii acesteia vor analiza eventualele prejudicii aduse întreprinderilor de stat și vor evalua eficiența autorităților publice competente în prevenirea și identificarea abaterilor sau a eventualelor abuzuri comise de administratorii acestor întreprinderi.

Membrii Comisiei de anchetă vor examina, în mod special, cazurile în care au fost angajate persoane cu încălcarea procedurilor legale și a principiilor meritocrației, profesionalismului și integrității. De asemenea, Comisia va examina nivelul remunerației administratorilor și al angajaților întreprinderilor de stat, precum și situația întreprinderilor aflate în procedură de insolvabilitate sau care înregistrează pierderi financiare.

Comisia de anchetă va prezenta, în termen de 60 de zile, un raport privind rezultatele activității sale. Documentul va include propuneri de perfecționare a legislației, măsuri pentru consolidarea mecanismelor de control asupra activității întreprinderilor de stat, precum și soluții pentru protejarea angajaților întreprinderilor aflate în proces de insolvabilitate.

***

Pe 1 iulie, deputatul PAS Dinu Plîngău a anunțat intenția de creare a comisiei, precizând că inițiativa îi aparține și este susținută de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu. Ulterior, la ședința Parlamentului din 2 iulie, vicepreședinta Legislativului și deputata PAS Doina Gherman a propus, din partea fracțiunii PAS, includerea pe ordinea de zi a unui proiect privind constituirea „Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea întreprinderilor de stat”. În replică, socialistul Vlad Batrîncea a declarat că PSRM are înregistrat încă din 25 iunie un proiect de hotărâre privind crearea unei comisii similare, susținut de fracțiunile de opoziție, și a afirmat că aceasta ar trebui să fie condusă de un reprezentant al opoziției, precum Ion Chicu. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: