Parlamentul Republicii Moldova

NM Espresso: cum PAS a aprobat legile PAS, despre ce a discutat Dodon cu Kozak și cum s-au schimbat regulile de intrare în Moldova

Parlament

În cadrul primei ședințe a sesiunii extraordinare a parlamentului, deputații au examinat opt proiecte de acte legislative, o jumătate dintre acestea vizând sistemul justiției (transmisiunea video a ședinței). Toate proiectele au fost elaborate de partidul de la guvernare PAS. Cu voturile deputaților aceluiași PAS, parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege care permite demiterea procurorului general (detalii despre aceasta – aici), un proiect de lege care obligă demnitarii să indice în declarații prețul de piață al bunurilor lor, un proiect de lege care anulează concursul pentru funcția de director al Centrului Național Anticorupție, precum și amendamente la Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

Totodată, deputații au adoptat noua redactare a Codului vamal și au aprobat amendamentele la Legea privind piața produselor petroliere. PAS a dat asigurări că acestea vor pune capăt tulburărilor de pe piața produselor petroliere.

Cel puțin zece organizații obștești, inclusiv Expert-Grup WatchDog.MD, Promo-LEX, Amnesty International Moldova ș.a., au îndemnat deputații să se abțină de la adoptarea pripită a proiectelor de acte legislative fără organizarea audierilor publice și fără respectarea altor proceduri legale. ONG-urile au făcut un apel către parlament „să organizeze consultări publice privind proiectele de acte legislative prezentate”, menționând că „în caz contrar, acest lucru va submina încrederea în parlamentul nou ales”.

Premier

Sergiu Litvinenco, ministrul justiției și colegul de partid al premierului Natalia Gavrilița, a precizat că sensul declarării bunurilor de către demnitari nu este de a identifica erorile în declarații, ci pentru a verifica conformitatea cheltuielilor acestora cu veniturile. Litvinenco a comentat astfel informația despre faptul că Gavrilița nu a declarat o casă cu două nivele din centrul Chișinăului în care ea locuiește.

La rândul său, Gavrilița a spus că este vorba despre casa părinților săi, pe care aceștia au construit-o acum 20 de ani: „Când am revenit de la Londra, pentru mine era important ca copilul meu să crească alături de bunici. Fiecare familie din Moldova știe că fără ajutorul părinților este greu să lucrezi și să crești un copil”.

Dodon

Liderul socialiștilor Igor Dodon a comunicat, despre ce probleme au discutat el și liderul comuniștilor Vladimir Voronin cu Dmitri Kozak, șeful adjunct al administrației președintelui Rusiei, în cadrul întrevederii de la Chișinău. Potrivit afirmațiilor lui Dodon, s-a vorbit despre trei probleme prioritare: protecția socială a cetățenilor Moldovei care locuiesc în Federația Rusă, prelungirea acordului privind exportul fără taxe al produselor moldovenești în Rusia (a expirat în luna martie) și despre prelungirea acordului cu „Gazprom” (va expira la sfârșitul anului).

Morari

Viorel Morari nu mai activează la procuratură. Procurorul general a semnat un ordin privind încetarea contractului cu acesta, deoarece a expirat termenul împuternicirilor lui Morari ca șef al Procuraturii Anticorupție. Ce-i drept, Morari a fost suspendat din această funcție încă acum un an și jumătate, iar după aceasta, a fost deschis un dosar penal împotriva sa, ancheta în acest caz continuă.

România

România a modificat regulile de depunere a dosarului pentru obținerea cetățeniei române. Acum, toate actele necesare pentru acordarea cetățeniei trebuie să fie apostilate.

Situația epidemiologică

283 de cazuri noi de contaminare cu coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore. Cele mai multe – în Chișinău (90) și în Transnistria (51). Numărul de cazuri active de COVID a crescut cel puțin de două ori în ultimele câteva săptămâni – până la 1802 persoane, 66 dintre acestea fiind în stare extrem de gravă, iar 7 – conectate la aparatele de respirație asistată. Alte trei persoane au decedat din cauza complicațiilor provocate de COVID.

Autoritățile au decis să nu înăsprească deocamdată restricțiile, dar au introdus noi reguli de intrare în țară în legătură cu creșterea numărului de cazuri de coronavirus „importate”. Acum, la intrare în Moldova, va trebui să fie prezentat testul PCR, testul la anticorpi, certificatul de vaccinare sau un certificat care confirmă că persoana a fost bolnavă de coronavirus. Toate acestea vizează și cetățenii Moldovei.

Imunizare

De la 1 octombrie, în Moldova vor fi introduse pașapoartele COVID digitale. Acestea vor conține informații cu privire la imunizare împotriva COVID, testele de coronavirus, precum și informații despre boală și însănătoșire (în cazul celor care au fost deja bolnavi de coronavirus).

La Chișinău a fost livrat încă un lot din 5850 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech. Este cel de-al treilea lot din cele 700 mii de doze pe care Moldova le-a achiziționat de la acest producător.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 13 ani de pușcărie pentru Tauber/ Deputații, mulțumiți de ei/ Salariu de €1.000 „este o realitate”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Exerciții de combatere a atacurilor cibernetice, desfășurate la Chișinău
— Avocații din Moldova intră în grevă
— Explicația lui Radu Marian despre salariul mediu din capitală
— Danemarca oferă 7 mln de euro penru apărarea Moldovei
— Pompierii moldoveni merg în Grecia pentru a lupta cu flăcările
— Iunie 2025, cea mai sângeroasă lună a războiului din Ucraina
— Cazacii ruși cer sprijin pentru Tiraspol. Reacția Chișinăului
— Procurorii cer condamnarea Marinei Tauber la 13 ani de închisoare
— Volieră panoramică pentru lei și surprize tropicale la Zoo
— Percheziții la adiministrația publică locală din Taraclia
— Carp: deputații fugari Nesterovschi și Lozovan au părăsit Moldova
— Comisia Europeană, despre interdicția Schengen aplicată lui Ceban
— Sunau în numele băncii și furau banii de pe conturi
— Viitorii deputați, îndemnați să mențină cursul european al țării
— Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia
— Final de mandat: deputații evită să-și dea note, preferă verdictul cetățenilor
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: