aif.md

NM Espresso: de ce Dodon nu răspunde acum în locul președintelui, cine va purta în Moldova brățări și de ce primarul de Chișinău pleacă la Geneva

Epidemia: situația

322 de cazuri noi de COVID s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au procesat 1236 de teste. Astfel, bilanțul celor care s-au contaminat de la începutul pandemiei a ajuns până la 56 901 persoane. 41 467 dintre acestea s-au însănătoșit, 1375 au decedat (9 — astăzi). 14 059 dintre cei care s-au îmbolnăvit continuă tratamentul în spitale și la domiciliu, 744 dintre ei fiind în stare gravă, iar 50 — conectați la aparatele de respirație asistată.

Aproape o jumătate dintre cazurile de contaminare (aproape 25 de mii) revin municipiului Chișinău (cea mai mare rată de îmbolnăvire din țară — 860 de cazuri la 100 mii de locuitori). Cazurile active constituie aproximativ 9 mii, dar majoritatea se tratează acasă, iar în spitale — puțin peste 8% (714). Autoritățile caută posibilități de a pregăti paturi suplimentare în spitalele municipale pentru pacienții cu COVID.

La fel ca și pe malul drept al Nistrului, în Transnistria a crescut brusc numărul de cazuri de îmbolnăviri de coronavirus, de aceea au fost înăsprite măsurile de carantină: s-au interzis acțiunile de amploare, s-au închis policlinicile, o treime din funcționarii publici au fost transferați la regimul de lucru la distanță.

Coronavirusul și conspirațiile

De ce oamenii cred în conspirații și fake-uri, în special în perioadele dificile, cum ar fi, de exemplu, cea de acum? În video explainer-ul «Мытье рук — дьявольский обряд» («Spălatul pe mâini este un ritual al diavolului»), NM a studiat sursele teoriilor conspiraționiste în perioadele de epidemie, inclusiv cele mai cunoscute teorii despre COVID.

Electorala

Comisia Electorală Centrală a mai înregistrat în funcția de candidați la alegerile prezidențiale doi doritori de a concura — Octavian Țâcu, liderul Partidului Unității Naționale și Dorin Chirtoacă, liderul Partidului Liberal, care a fost înaintat de mișcarea politică «Unirea». Astfel, acum avem opt candidați la funcția de președinte, inclusiv cel actual.

Dodon nu răspunde în locul președintelui

Iar pe perioada campaniei electorale, președintele Igor Dodon și-a luat concediu din cont propriu. Totodată, el și-a sistat platforma video săptămânală «Președintele răspunde». Dar Dodon a menționat că în locul acesteia, va apărea vlogul «Igor Dodon răspunde», în care va răspunde la întrebările poporului în calitatea sa de candidat la funcția de președinte și nu ca președinte.

CSM: 9 judecători pentru un loc

Nouă judecători pretind pentru locul care s-a eliberat recent la Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM). Concursul urmează să aibă loc la sfârșitul lunii octombrie. NM relatează, ce se știe despre acești magistrați — numele unora dintre ei sunt cunoscute de toți din cauza dosarelor de rezonanță care, în ultimii ani, au fost foarte multe la noi.

Ziua profesorului

Cu ocazia Zilei profesorului, NM a publicat istoria unui profesor de fizică din Drochia — «Он назвал наших детей чертями. — Так они и есть черти» («El i-a numit pe copiii noștri draci. — Păi, ei și sunt draci»). El activează în școală deja de aproape 50 de ani. Cu ajutorul unei bile, poate explica toate principiile mecanicii, a învățat de la zero limba română pentru a preda și în clasele vorbitoare de limba română, iar recent și-a deschis propriul canal de YouTube.

Totodată, NM a selectat o colecție de istorii despre profesorii de care ne amintim până în prezent — «Садись на место, рвотный порошок» («Ia loc, pulbere de vomă!»). Noi — înseamnă colaboratorii NM și cititorii noștri. Istoriile sunt cu adevărat de neuitat — ele sunt și despre aruncarea arătătoarelor și a măturilor, și despre notele pentru transpirație, și despre izgonirea cu usturoiul, și despre multe alte lucruri interesante.

Violența domestică

Din anul 2021, agresorii casnici din Moldova vor fi monitorizați de poliție cu ajutorul unor brățări electronice. Poliția speră că datorită acestui fapt, agresorii vor înceta să încalce hotărârea instanței de judecată, prin care li se interzice să se apropie de victimă. Anual, câteva zeci de femei din Moldova decedează din cauza violenței domestice.

Chișinău

Primăria a anunțat că prima etapă a lucrărilor de reparație și amenajare a străzilor Pușkin și Bănulescu Bodoni se va încheia aproape de Ziua Orașului, la 14 octombrie. Cei de la primărie au subliniat că o comisie specială va evalua calitatea lucrărilor.

Iar primarul Ion Ceban a comunicat că pleacă la Geneva, la un forum al primarilor orașelor din Europa, America de Nord, Asia Centrală și Caucaz. Subiectele principale care vor fi abordate sunt combaterea coronavirusului, schimbările climatice, cataclismele naturale.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 6 octombrie

  • CSM se va întruni în ședință.
  • Maia Bănărescu, Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului, va susține o conferință de presă despre inadmisibilitatea de a utiliza imagini ale copiilor în scopuri electorale.
  • Asociația Producătorilor Locali va comunica în cadrul unei conferințe de presă despre amendamentele pe care le-a propus la Legea cu privire la comerțul interior.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

energie.gov.md

Culoar prioritar la vamă pentru echipamentele energetice. Măsuri în Moldova pentru dezvoltarea capacităților de energie electrică

Autoritățile competente vor examina cu prioritate investițiile în producerea și stocarea energiei electrice. De asemenea, Serviciul Vamal va institui un culoar prioritar pentru vămuirea echipamentelor energetice. Măsurile au fost aprobate de Comisia Națională de Management a Crizelor, din subordinea premierului, la propunerea Ministerului Energiei. Printre alte măsuri se numără prelungirea avizelor de racordare pentru proiectele aflate în construcție, precum și accelerarea punerii în funcțiune a centralelor eoliene și fotovoltaice.

Potrivit Ministerului Energiei, măsurile au ca scop accelerarea dezvoltării capacităților interne de producere și stocare a energiei electrice, în contextul deteriorării situației de pe piețele energetice regionale și internaționale.

Potrivit uneia dintre măsuri, autoritățile competente vor examina cu prioritate investițiile importante pentru securitatea statului, care vizează proiecte de producere și stocare a energiei electrice.

O altă măsură prevede că, pe perioada stării de alertă, centralele eoliene și fotovoltaice care includ sisteme de stocare amplasate în aceeași locație vor fi exceptate de la procedura de autorizare a noilor capacități de producere. Pentru aceasta va fi necesară doar informarea prealabilă a comisiei de autorizare.

Totodată, a fost instituit un mecanism pentru prelungirea avizelor de racordare și depunerea garanțiilor financiare aferente acestora, în cazul proiectelor eoliene, fotovoltaice și de stocare ale căror avize au expirat în luna iulie sau expiră pe durata stării de alertă. Măsura se aplică investitorilor.

De asemenea, proiectele aflate într-un stadiu avansat de construcție vor beneficia de un regim special, prin posibilitatea prelungirii cu până la trei luni a avizului de racordare, fără dreptul unei noi prelungiri, cu condiția asumării în scris a punerii în funcțiune în termenul stabilit a instalației construite.

O altă măsură vizează dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei electrice. Pentru instalațiile cu o putere de cel puțin 1 MW și o capacitate mai mare de 2 MWh, operatorii de sistem vor putea elibera avize de racordare în condiții flexibile, în limita unei capacități totale de 200 MW, în zonele în care rețeaua permite acest lucru. Mecanismul prevede posibilitatea limitării temporare a injecției în rețea în cazul congestiilor, precum și stabilirea unor intervale orare pentru încărcarea instalațiilor de stocare.

De asemenea, Serviciul Vamal va institui un culoar prioritar pentru vămuirea echipamentelor destinate proiectelor de energie regenerabilă și stocare, inclusiv generatoare, transformatoare, invertoare, sisteme de stocare, celule de racordare și cabluri, în baza listei codurilor tarifare transmise de Ministerul Energiei.

***

Amintim că, pe 26 august, starea de alertă în sectorul energetic și starea de alertă hidrologică au fost prelungite cu încă 30 de zile. Măsura va intra în vigoare începând cu 27 august.

Potrivit Guvernului, în sectorul energetic, starea de alertă permite monitorizarea permanentă a stocurilor de carburanți și a livrărilor din import, eliminarea mai rapidă a eventualelor blocaje administrative sau de transport și asigurarea energiei electrice necesare. În sectorul hidrologic, a comunicat Guvernul, starea de alertă permite monitorizarea zilnică a cantităților de apă captate și distribuite, oprirea captărilor neautorizate, identificarea și pregătirea sondelor care pot fi folosite ca surse alternative și aprovizionarea cu cisterne a localităților în care alimentarea cu apă ar putea fi întreruptă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: