Andrei Mardari/NewsMaker

NM Espresso: Despre arestarea lui Dodon, proteste, Unire și «băieții curcubeu» din Găgăuzia

Cazul lui Dodon

Procurorii au cerut miercuri arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile a ex-președintelui Igor Dodon, care a fost reținut ieri. Urmează ca instanța de judecată să stabilească data ședinței în cadrul căreia va fi examinatdemersul cu privire la arestare.

Dosarul penal al lui Dodon este gestionat de câțiva procurori. Unii dintre aceștia au ajuns deja în vizorul presei. S-a constatat că procurorul Petru Iarmaliuc, care la 24 mai a efectuat perchezițiile în locuința lui Dodon, a candidat pentru funcția de deputat pe lista unui partid politic.

Iar socialiștii vor continua protestele în susținerea lui Dodon. Aceștia au venit miercuri în fața parlamentului, apoi s-au îndreptat spre sediul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, în izolatorul căreia se află Dodon.

Socialiștii au discutat despre reținerea lui Dodon cu ambasadorii UE, Rusiei, Turciei și SUA. MAE din Rusia a promis că va monitoriza modul în care se respectă drepturile lui Dodon.


Integrarea europeană vs Unirea

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a declarat că Republica Moldova are «o șansă istorică de a adera la UE». Premierul a făcut această declarație în cadrul forumului de la Davos.

Deputatul european Eugen Tomac a contrazis-o. Acesta a spus că «nu poate fi vorba despre aderarea Republicii Moldova la UE mai devreme decât peste 15-20 de ani». Parlamentarul a remarcat că doar Unirea cu România va asigura stabilitatea și securitatea Republicii Moldova.


Găgăuzia și homosexualii

Deputații Adunării Populare a Găgăuziei (APG) au votat în unanimitate, la ședința din 25 mai, pentru interzicerea paradelor LGBT. Deputații s-au plâns, emoționați, că autoritățile Republicii Moldova «promovează băieții curcubeu» și dăunează «valorilor tradiționale». O înregistrare video incendiară de la ședința APG — vedeți aici.

O altă inițiativă a deputaților găgăuzi — aceștia se vor adresa în parlamentul Republicii Moldova cu o inițiativă legislativă. Ei propun ca la alegerile parlamentare din Republica Moldova, deputații din Găgăuzia să fie aleșiîn baza sistemului electoral uninominal.


Știri importante, pe scurt:

Prețul unui litru de benzină în Republica Moldova se apropie de 31 de lei.

Moldovagaz solicită ANRE majorarea tarifului la gazele naturale până la 24 de lei.

Ilan Șor vrea să țină un discurs în parlament prin Skype. Iar la Chișinău, este așteptat răspunsul la un nou demers cu privire la extrădarea lui Șor.


Și despre ceea ce va fi astăzi, 26 mai:

  • Ședința parlamentului Republicii Moldova
  • Socialiștii vor organiza o nouă acțiune de protest în susținerea lui Dodon
  • Partidul Comuniștilor și partidul «Șor» vor organiza un protest lângă Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu, după ultimele atacuri rusești din Ucraina, soldate cu victime: „Rusia trebuie să răspundă pentru crimele sale”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat atacurile lansate de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de 27 spre 28 septembrie și în dimineața zilei de luni, soldate cu morți și răniți. Șefa statului susține că Rusia „trebuie să răspundă pentru crimele sale”, iar Ucraina să fie sprijinită în continuare „pentru dreptul de a trăi liber și în pace”.

„Rusia atacă Ucraina non-stop. Noaptea trecută și azi dimineața, orașe și comunități din întreaga țară au fost supuse loviturilor aeriene, iar oameni nevinovați și-au pierdut viața. La Kiev au fost bombardate Academia Națională de Științe, locuințe civile și o instituție medicală. La Harkov, zeci de oameni au fost răniți, inclusiv copii. Toate aceste atacuri demonstrează că Rusia lovește intenționat în oameni – în casele lor, în economia și infrastructura de care depinde viața lor de zi cu zi”, a scris șefa statului pe rețele.

Maia Sandu a reiterat, din nou, că „Rusia trebuie să răspundă pentru crimele sale”, iar Ucraina, potrivit ei, „trebuie sprijinită în continuare pentru dreptul de a trăi liber și în pace”.

Amintim că sediul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei a fost lovit în timpul atacurilor rusești din 28 septembrie, iar în clădire a izbucnit un incendiu. Imaginile publicate arată persoane care încearcă să iasă pe ferestre din imobilul cuprins de flăcări. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că în urma atacurilor din 28 septembrie cel puțin o persoană a decedat, iar alte șase au fost rănite, printre care trei copii. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: