Andrei Mardari / NewsMaker

NM Espresso: despre îndemnul de a anula alegerile de la Bălți, mesajul video al lui Sandu și despre scumpirea locuințelor în Chișinău

Bălți

Ex-deputatul Arina Spătaru a contestat decizia CEC de a organiza turul doi al alegerilor primarului de Bălți în pofida excluderii din cursă a unui finalist al turului întâi. Spătaru consideră că aceste alegeri au fost compromise și ar trebui să fie anulate.

După Spătaru, și Alexandr Nesterovschi, candidatul la funcția de primar din partea Blocului PCRM-PSRM, a cerut anularea «acestor alegeri rușinoase și ilegale». În turul întâi, Nesterovschi a împărțit locul trei cu candidatul PAS. Potrivit afirmațiilor lui Nesterovschi, PSRM consideră că «aceste alegeri au fost discreditate și sunt nelegitime din punct de vedere moral, politic și juridic». Nesterovschi va boicota turul doi și i-a îndemnat și pe alți candidați să facă la fel.

Situația privind alegerile primarului de Bălți rămâne a fi incertă. Nu-i clar, între cine vor avea de ales bălțenii în turul doi, în afară de Nicolai Grigorișin. În articolul «Бельцы в тумане» («Bălți, în ceață»), NM a analizat deciziile CEC și posibilele scenarii ale evenimentelor.

Găgăuzia

În Găgăuzia a eșuat și cea de-a șaptea încercare de a alege speakerul Adunării Populare. Cum deputații găgăuzi au purtat cabina de vot timp de șase ore și de ce, până la urmă, unii deputați au părăsit ședința — aflați din articolul «Вы хотите спрятаться там и сфоткаться» («Vreți să vă ascundeți acolo și să vă fotografiați»).

Șeful statului

Președintele Maia Sandu i-a conferit «Ordinul de Onoare» Katarinei Mathernová, Directorul general adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere în cadrul Comisiei Europene.

De asemenea, Sandu a înregistrat o un mesaj video pentru popor în care a îndemnat populația să se vaccineze împotriva coronavirusului. Potrivit afirmațiilor lui Sandu, doar vaccinarea va ajuta societatea «să revină la o viață normală».

CCM

Curtea Constituțională a interzis Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) să refuze prelungirea mandatului judecătorilor fără motive întemeiate. De ce peste 30 de judecători din Moldova primesc salarii, dar nu pot examina dosare și cum «perioada de probă» a devenit un instrument de intimidare a magistraților — aflați din reportajul «ВСМ ограничили в правах» («CSM, limitat în drepturi»).

Locuințe

Prețurile la locuințe în Chișinău au explodat anul acesta cu 20-30%. Experții prezintă un complex întreg de cauze, inclusiv creșterea cererii, dată fiind sporirea accesibilității locuințelor. NM a analizat cauzele scumpirii spațiului locativ, dar și ce se va întâmpla cu prețurile în continuare.

Carburanți

Iar carburanții continuă să se ieftinească în Moldova. ANRE a redus prețurile maxime de comercializare cu amănuntul la benzina Ai-95 cu 9 bani, până la 20,17 lei, iar la motorina standard — cu 10 bani, până la 17,28 lei. Între timp, prețurile la produsele petroliere la nivel mondial au început din nou să crească, după scăderea cu 20% în luna decembrie.

Energia electrică

Moldova s-a clasat pe locul 58 în clasamentul global al tarifelor la energia electrică, cu un preț de 0,085 dolari/Kwh. Cele mai mici prețuri pentru energie electrică se atestă în Libia (0,007 dolari/Kwh), iar cele mai mari — pe Insulele Solomon (0,692 dolari/Kwh).

Podcast NM

Noul podcast NM — discuția cu activistul de mediu Evghenii Camenșcic despre motivele pentru care Moldova ar trebui să treacă de la soluționarea crizei gazelor naturale la cea climatică și cum aceasta ar putea fi salvată de o altă abordare a încălzirii.

Date meteo

Potrivit prognozelor sinopticienilor, în Moldova se așteaptă răcirea vremii și lapoviță. Deci, îmbrăcați-vă mai cald și nu uitați umbrela acasă.

Situația epidemiologică

România înăsprește începând cu 10 decembrie regulile de intrare în țară pentru cetățenii străini.

Iar în Moldova s-au înregistrat în ultimele 24 de ore 588 de cazuri noi de contaminare cu coronavirus, inclusiv la 12 lucrători medicali. Ministerul Sănătății a anunțat despre 26 de persoane răpuse de Covid, dintre care o persoană a decedat în ultimele 24 de ore, celelalte — mai devreme, dar nu au fost incluse în statistica generală.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 8 decembrie

  • Guvernul se va întruni în ședință.
  • Va avea loc ședința CEC și cea a Consiliului Superior al Procurorilor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldindconbank extinde utilizarea buletinului digital din EVO pentru toate situațiile de identificare și deservire la ghișeu

Moldindconbank extinde utilizarea buletinului digital prin lansarea funcționalității de identificare cu EVO Wallet Verifier, care permite deservirea clienților în toate situațiile de identificare din sucursale, în aceleași condiții ca și prezentarea actului de identitate fizic.

Noua soluție oferă o experiență de deservire mai rapidă, mai comodă și adaptată stilului de viață digital. Dacă anterior identificarea prin EVO era disponibilă doar în anumite scenarii, iar pentru unele operațiuni, precum actualizarea datelor, identificarea clienților noi sau efectuarea unor tranzacții ocazionale era necesară prezentarea actului fizic, odată cu această extindere toate limitările sunt eliminate. Buletinul digital poate fi utilizat acum în toate procesele de identificare și deservire din sucursală.

„Suntem prima bancă sistemică care a lansat integrarea Portofelului de identitate digitală EVO, marcând un nou pas în digitalizarea serviciilor Moldindconbank. Clienții noștri se pot identifica acum la ghișeu folosind actele digitale din aplicația EVO, într-un proces rapid, sigur și intuitiv. Le oferim astfel o alternativă modernă la documentele în format fizic, fără a afecta libertatea fiecărui client de a alege modul în care dorește să se identifice”, a declarat Victor Cibotaru, Președintele Comitetului de Conducere al Moldindconbank.

Cum funcționează?

Procesul este intuitiv și durează doar câteva secunde:

  1. Scanezi cu aplicația EVO codul QR afișat la operatorul din sucursală;
  2. Primești o notificare pentru confirmarea partajării datelor aferente actului de identitate;
  3. După accept, datele tale de identificare sunt transmise securizat și instantaneu către sistemul băncii, iar tu poți fi deservit imediat.

Întregul proces se desfășoară în condiții maxime de securitate, în conformitate cu cele mai noi standarde de protecție a datelor.

„Suntem printre primele țări care implementează scenarii de verificare a actelor digitale și facem un nou pas spre transformarea fundamentală a modului în care ne verificăm și ne probăm identitatea. Prin Portofelul EVO, actele digitale devin mai sigure și mai ușor de verificat, iar interacțiunile cu instituțiile mai rapide și mai simple. Dezvoltăm această infrastructură în Republica Moldova în conformitate cu standardele European Digital Identity Wallet”, a declarat Nicoleta Colomeeț, directoarea Agenției de Guvernare Electronică.

„Portofelul de identitate digitală EVO reprezintă, de fapt, identitatea noastră în țară și, ulterior, peste hotare. Ne dorim ca în trei, patru ani să integrăm servicii care să faciliteze diverse demersuri: de la înscrierea copiilor la studii în străinătate, până la deschiderea mai rapidă a unui cont bancar în România sau accesarea serviciilor medicale pentru o intervenție chirurgicală. Toate aceste procese trebuie să aibă la bază un singur element esențial: portofelul digital”, a spus Michelle Iliev, secretar de stat pentru digitalizare la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Clienții pot alege metoda de identificare care li se potrivește: fie prin buletinul digital din aplicația EVO, fie prin prezentarea actului de identitate în format fizic, ambele fiind recunoscute și acceptate în procesul de deservire.

Prin această implementare, Moldindconbank continuă procesul de digitalizare a serviciilor bancare și se aliniază practicilor europene, oferind soluții moderne care simplifică interacțiunea clienților cu banca. Totodată, noua funcționalitate confirmă capacitatea Moldindconbank de a transforma rapid inovația tehnologică în beneficii concrete, contribuind la o experiență bancară mai simplă, mai rapidă și mai accesibilă.

Moldindconbank – mereu alături!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: