Андрей Мардарь/NewsMaker

NM Espresso: despre întrevederea lui Sandu cu ambasadorii, al doilea lot de Sputnik-V și despre „colapsul carburanților”

Alegeri

Comisia Electorală Centrală urmează să aprobe cheltuielile pentru alegerile parlamentare anticipate. În ajun, președintele Maia Sandu a discutat această chestiune cu reprezentanții CEC. Potrivit decretului lui Sandu, alegerile se vor desfășura la 11 iulie.

Sandu

Maia Sandu a avut o întrevedere în regim online cu 70 de ambasadori acreditați în Moldova. Potrivit informațiilor serviciului de presă al președinției, Sandu a adresat mulțumiri diplomaților pentru susținerea proceselor democratice din Moldova și „interesul major față de prezentul și viitorul țării”. Sandu intenționează să organizeze sistematic astfel de întrevederi cu diplomații, pentru „a menține relațiile bilaterale și pentru a consolida cooperarea”.

Carburanți

Partidul DA a amenințat cu proteste dacă autoritățile nu vor finaliza investigarea „înțelegerii de cartel pe piața produselor petroliere”. Cei de la DA au reamintit că, Consiliul Concurenței a constatat deja că în Moldova, prețurile la carburanți aproape că nu depind de prețurile de pe piața mondială a produselor petroliere.

Iar NM a decis să discute despre aceasta cu Rafiq Aliyev, președintele companiei petroliere „Bemol”. El a menționat în interviul «Кому-то очень хочется создать топливный коллапс в Молдове» („Cineva dorește foarte mult să creeze un colaps al carburanților în Moldova”), ce venituri a obținut această companie anul trecut, cum ar trebui să fie piața ideală a carburanților în Moldova și dacă există o înțelegere de cartel între companii.

PSRM și Usatîi

Deputații PSRM l-au acuzat pe Renato Usatîi, liderul „Partidului Nostru”, primarul municipiului Bălți, de corupție și ascunderea veniturilor și s-au adresat către Procuratura Generală în legătură cu aceasta. În replică, Usatîi a declarat că va da socialiștii în judecată pentru calomnie: „Acuzându-mă de mită, încercați să vă întoarceți măcar o parte a electoratului vostru. O să vă dau în judecată. Avocații vor cere 1 milion de lei prejudicii morale. Acești bani vor fi destinați pentru un proiect social din Bălți”.

BAC

Examenele de bacalaureat în Moldova nu vor fi anulate. Ministerul Educației a anunțat că anul acesta, vor fi deschise mult mai multe centre de bacalaureat decât de obicei, pentru a evita aglomerația de oameni. Totodată, ministerul a elaborat „instrucțiuni clare privind respectarea normelor sanitare”. Examenele se vor desfășura de la 4 până la 24 iunie.

Coronavirus

370 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 4262 de teste. Astfel, numărul celor care s-au contaminat de la începutul epidemiei a ajuns până la 250 508 persoane. 239 399 dintre acestea s-au vindecat, 5795 au decedat (15 – în ultimele 24 de ore, inclusiv un medic). 5314 persoane bolnave continuă tratamentul, 207 dintre acestea fiind în stare extrem de gravă, iar 36 – conectate la aparatele de respirație asistată.

Vaccinare

În Moldova va apărea un registru electronic cu informații despre imunizarea cetățenilor. În acesta va fi inclusă toată informația despre cine și cu ce vaccin s-a imunizat. Pe această platformă online va fi posibilă și programarea la vaccinare.

Iar parlamentul a anunțat că astăzi, la Chișinău va fi livrat cel de-al doilea lot din vaccinul rusesc împotriva coronavirusului Sputnik V. Cei din parlament nu au precizat, câte doze va conține acest lot. În primul lot au fost 71 mii de doze, dintre care aproape o jumătate (31 mii) au fost transmise în Transnistria. 

Și despre ceea ce va fi astăzi, 30 aprilie

Va avea loc ședința CEC.

P.S. Newsletter-ul nostru matinal Espresso poate fi obținut prin poștă, în mod gratuit și în trei limbi concomitent. Este simplu – trebuie doar să vă abonați accesând linkul următor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Renault Kardian: un crossover inteligent pentru cei care iubesc viața în mișcare

Orașul se trezește. Unii se grăbesc la birou, alții duc copiii la grădiniță, alții visează să scape de trafic și să ajungă în afara orașului. Fiecare are ritmul și traseul său. Dar, din ce în ce mai des, alegem mașinile nu doar în funcție de preț și caracteristici. Căutăm aliați. Aliați cu care ne simțim confortabil și în siguranță.

Renault Kardian — exact așa este. Un crossover compact, care a apărut la momentul potrivit. Nu este supraîncărcat cu funcții, dar are tot ce este necesar. Nu este strălucitor, dar este elegant. Nu pretinde a fi elitist, dar în interiorul său se simte calitatea europeană modernă. Totul în el spune: „mergi cu mine — și totul va fi bine”.

Școala franceză: despre stil, nu despre patos

Kardian nu seamănă cu crossover-urile utilitare plictisitoare. Silueta sa reflectă acea ușurință de design pe care Renault a perfecționat-o în ultimii ani. Linii fluide, dimensiuni compacte, partea frontală expresivă – arată modern și prietenos. Și, în același timp, este practic: gardă la sol mare, protecție pentru partea inferioară, bare pe acoperiș.

Salonul – fără excese, dar confortabil și bine gândit. Volan și scaun reglabile, climatizare plăcută chiar și pentru rândul din spate, sistem multimedia modern, geamuri electrice comode și toată ergonomia necesară. Nu este nevoie să vă obișnuiți – totul este intuitiv încă din primele minute.

Tehnologii inteligente – fără lux ostentativ

Kardian nu impresionează prin faptul că „poate conduce singur”, ci prin modul în care te ajută să conduci. Totul este simplu: tehnologiile sale funcționează atunci când este cu adevărat important.

•    Controlul vitezei de croazieră și limitatorul de viteză. Foarte utile în oraș și pe autostradă.

•    Camera arată tot ce se întâmplă în spatele mașinii — utilă la parcare și manevre.

•    Asistența la pornirea în pantă menține mașina pe pantă și îți oferă timp să apeși calm pedala de accelerație.

Nu sunt jucării, ci tehnologii care fac conducerea mai ușoară și mai sigură. Mai ales dacă în mașină se află copii, prieteni, familie.

Orașul – elementul său natural

Kardian nu are misiunea de a impresiona. Misiunea sa este să fie confortabil în fiecare zi. Parcarea la supermarket, virajul pe o stradă îngustă, ieșirea de pe bordură – toate acestea se fac cu ușurință. În același timp, habitaclul este destul de spațios: pasagerii adulți se simt confortabil, iar portbagajul nu vă va dezamăgi.

Este perfect pentru:

•    cei care aleg prima mașină;

•    cei care s-au săturat de mașinile vechi și vor una nouă, dar nu la prețuri exorbitante;

•    cei pentru care nu contează „moda”, ci bunul simț.

Un preț care surprinde plăcut

Renault Kardian este deja în vânzare. Prețul începe de la 14.500 euro.

Acesta este prețul unui automobil nou, bine echipat și modern. Fără compromisuri. Fără senzația că s-a economisit pe seama dumneavoastră.

De ce este mai avantajos să cumpărați în 2025

De la 1 ianuarie 2026, în Moldova se introduce TVA de 20% la achiziționarea de autoturisme. Ce înseamnă asta? Totul este simplu: aceeași mașină va costa cu 2.900 euro mai mult – minim.

Puteți economisi, cumpărând la timp.

Renault Kardiannu este o afirmație grandioasă. Este pur și simplu o mașină bună.

Aș vrea să spun mai simplu: te așezi la volan și totul funcționează. Nimic nu te irită. Nimic nu te sperie. Totul este logic, confortabil și frumos.

Renault Kardian este un crossover pe care îl alegi nu „cu mintea”, ci din sentimentul „asta e mașina potrivită pentru mine”.

Înscrie-te pentru un test drive
Adresa showroom-lui Renault al companiei DAAC Hermes: Chișinău, str. Petricani, 17
Telefon: +373 22 205 888

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: