stiri.md

NM Espresso: despre perchezițiile în oficiile «Șor», sprijinul PSRM și PCRM, «minarea» aeroportului și noua uniune în Găgăuzia

«Șor»: percheziții, proteste, sprijin din partea colegilor de stânga

Simpatizanții partidului «Șor» au protestat la 24 iulie, lângă Procuratura Generală. Aceștia au cerut eliberarea Marinei Tauber. Participanții la protest au fost aduși de la Orhei cu microbuzele. Aceștia au încercat să organizeze un protest pe un termen nelimitat, însă polițiștii nu le-au permis să instaleze corturi lângă sediul procuraturii. Iar a doua zi, forțele de ordine au efectuat 97 de percheziții în oficiile partidului din 17 raioane ale țării. CNA a vizitat și locuințele șefilor celulelor raionale. Toate acțiunile operative s-au desfășurat în cadrul dosarului penal deschis împotriva «Șor». Procurorii au anunțat că au depistat probe privind finanțarea ilegală a partidului.

Cei din formațiune consideră că PAS încearcă astfel «să elimine partidul de pe arena politică și să-l impună să tacă». Și totul, «din cauza fricii de protestele singurei forțe reale de opoziție», care își demonstrează atitudinea față de acțiunile autorităților.

Socialiștii au decis să-i sprijine pe cei de la «Șor». În declarația sa oficială, PSRM a acuzat partidul de la guvernare că face presiuni asupra opoziției și că intenționează să înceapă aceeași «vânătoare de vrăjitoare» din Partidul Socialiștilor.

Cei de la PAS au numit declarația socialiștilor «o prostie populistă pe care aceștia o folosesc pentru a manipula opinia publică».

Și comuniștii au luat apărarea colegilor lor din mișcarea de opoziție, în special a lui Tauber. PCRM a cerut să fie eliberată imediat din închisoare «tânăra femeie, cunoscut politician care nu are de gând să fugă undeva și nu prezintă un pericol pentru societate». Opoziția de stânga consideră că autoritățile încearcă astfel de instaureze dictatură în țară și că «`justiția` PAS este selectivă și politizată».

În articolul «Шор потянул за собой депутатов. В чем обвиняют и за что судят депутатов от партии» («Șor a atras parlamentarii după sine. De ce sunt acuzați și judecați deputații formațiunii»), NM a relatat că 4 din 6 deputați ai fracțiunii «Șor» sunt vizați în dosare penale, de altfel, în mai multe. Este vorba de Ilan Șor, Marina Tauber, Denis Ulanov și Petru Jardan. Din foștii deputați «Șor», s-au deschis dosare penale împotriva lui Sergiu Sîrbu, Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov.


Găgăuzia: «vântul viitorului» din UE și noua mișcare pentru relațiile cu FR

În autonomie a fost înființată Uniunea Populară a Găgăuziei, condusă de deputatul Adunării Populare Victor Petrov. Unul dintre obiectivele noii mișcări social-politice îl constituie dezvoltarea relațiilor cu Rusia și cu statele din UEEA. La congresul de constituire, la care au participat circa 700 de reprezentanți ai diferitelor orașe și sate din Găgăuzia, a fost adoptată o rezoluție. Participanții la acțiune au criticat în rezoluție guvernarea actuală și au acuzat-o de «rusofobie» și «atragerea Moldovei în război».

«Elita politică a Găgăuziei poate fi ușor manipulată din exterior», consideră Victor Chirilă, Ambasadorul Moldovei la București, explicând orientarea prorusă a autonomiei. Diplomatul a spus într-un interviu pentru presa din România că, în realitate, această elită știe foarte bine că UE și nu Rusia este piața prioritară pentru realizarea produselor companiilor găgăuze și că anume de acolo vin investiții importante. «Nu întâmplător bașcanul Irina Vlah a învățat limba română, pentru că știe foarte bine de unde vin investițiile și încotro bate vântul din viitor».


Transnistria, împotriva celei «de-a doua Românii»

Iar cei din regiunea transnistreană consideră că Moldova s-a transformat deja într-un al doilea stat românesc, «a doua Românie». Șeful diplomației transnistrene Vitali Ignatiev a declarat într-un interviu pentru presa rusă că autoritățile moldovenești aspiră nu atât la aderarea la Uniunea Europeană cât la unirea cu România. Și «impun» Tiraspolului dorința proprie de a adera la UE.


Anularea curselor din cauza «minărilor» Aeroportului Chișinău

A doua zi consecutiv, oamenii sunt evacuați din Aeroportul Chișinău din cauza amenințărilor cu bombă. Și chiar dacă alertele s-au dovedit a fi false, acestea au perturbat grav orarul curselor a două companii aeriene. Air Moldovaa avertizat în privința întârzierii câtorva curse de la Chișinău spre Frankfurt, Milano și Istanbul și înapoi. Și Flyone a anunțat despre întârzierile curselor companiei. Potrivit celor din companie, alertele cu bombă la aeroport sunt recepționate practic în fiecare zi, iar uneori — și la o diferență de câteva ore.


În pragul unui dezastru ecologic

Din cauza secetei și a schimbării climatice, nivelul Nistrului, care alimentează cu apă Chișinăul și alte orașe, a scăzut până la un nivel critic, iar râurile mici din Moldova au secat. NM a analizat, de ce seceta din țara noastră provoacă de fiecare dată stare de urgență în agricultură, cum putem face față acestei situații și de ce ar fi bine ca noi toți să ne ocupăm de «autoinstruirea despre apă».


Știri pe scurt

La împlinirea vârstei de 18 ani, tinerii din Moldova ar putea primi vouchereîn valoare de 1000 de lei, pentru a merge la teatru, concerte și muzee. Dacă parlamentul va vota proiectul, tinerii vor putea să valorifice voucherele culturale începând cu luna ianuarie 2023.

O verificare internă a fost inițiată în privința unui inspector al Autorității Naționale de Integritate, care a emis un act de constatare pe numele Domnicăi Manole, președintele Curții Constituționale, prin care a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese. Și asta, după ce Curtea de Apel a respins actul de constatare, declarându-l ilegal. Inspectorul ANI a depistat în anul 2021 că Manole a participat la întocmirea deciziei Curții Constituționale, care o viza în mod direct.

Banca Mondială va acorda Moldovei circa 55 milioane de dolari pentru un proiect care vizează redresarea situației din agricultură.


Și despre ceea ce va fi astăzi, 26 iulie

  • Deputați ai Adunării Populare a Găgăuziei vor susține o conferință de presă în cadrul căreia vor vorbi despre activitatea unui grup de lucru și despre alte subiecte actuale.
  • Institutul Republican Internațional (IRI) va dezbate într-o conferință rolul diasporei moldovenești în transformarea Moldovei.
  • CEC va aproba în cadrul unei ședințe mandatele consilierilor raionali și locali.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Grosu, despre vizita lui Ozerov în Găgăuzia: „O tentativă de a-i răci pâinea. Nu vom permite nimănui să intervină în treburile noastre interne”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat pe 28 mai vizita ambasadorului agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, în Găgăuzia, calificând-o drept o tentativă de influențare a alegerilor din autonomie. Grosu a subliniat că nimeni nu va fi lăsat să intervină în treburile interne ale Republicii Moldova, iar alegerile din autonomie trebuie să se desfășoare în interesul cetățenilor. Declarațiile au fost făcute înaintea ședinței Parlamentului din 28 mai.

„E o încercare, evident, o încercare de a-i răci pâinea. S-a dus el și a făcut niște donații de cărți, cei care îl cred să-i poarte în pălărie. Dar, evident, s-a dus să-i încurajeze, iată pe personaje de felul ăsta. Asta le-am spus, noi nu o să permitem nimănui să intervină în treburile interne ale Republicii Moldova. Alegerile, în folosul cetățenilor Republicii Moldova, în folosul locuitorilor Găgăuziei, trebuie să fie desfășurate”, a declarat Grosu.

Referitor la alegerile din autonomie, speakerul a subliniat că regulile sunt aceleași pentru toți.

„Nu încercăm să trișăm, nu încercăm să solicităm standarde exclusiviste pentru cineva. Regulile sunt reguli pentru toți”, a adăugat Grosu.

***

Pe 27 mai, ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a efectuat o nouă vizită în autonomia găgăuză, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai conducerii locale și a vizitat Comrat. În cadrul deplasării, diplomatul a donat Bibliotecii pentru copii din municipiu peste 50 de volume de literatură primite din Moscova. Ozerov a declarat că vizita a avut un caracter de informare și dialog, precizând că a discutat „întregul spectru de chestiuni legate de viața și activitatea Găgăuziei, situația politică, economică și socială”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: