NM Espresso: despre planurile lui Dodon după președinție, salariile judecătorilor din «Laundromat» și înghețurile care se apropie

Coronavirusul: situația

1069 de persoane din Moldova, inclusiv 82 de lucrători medicali, au fost depistați cu coronavirus în ultimele 24 de ore. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat de la începutul epidemiei a ajuns până la 90 912 persoane. 1185 de pacienți s-au vindecat în ultimele 24 de ore, iar 18 au decedat. 241 de pacienți cu COVID-19, internați în spitale, sunt în stare extrem de gravă.


Parlamentul: negocieri dificile

Biroul permanent al parlamentului va organiza la 18 noiembrie prima ședință după o pauză îndelungată. Deputații vor putea deja săptămâna aceasta să se întrunească în componență deplină.

Deocamdată nu prea este clar ce ne așteaptă la ședințe. Negocierile cu fracțiunile parlamentare, care au fost anunțate de Igor Dodon, președintele în exercițiu, riscă să nu aibă loc.

Au refuzat deja să participe la consultări deputații Partidului «Platforma Demnitate și Adevăr» (DA) (aceștia au decis că el «n-are ce face»), cei din Partidul «Acțiune și Solidaritate» (PAS) (ei nu au despre ce vorbi «cu acest personaj») și deputații Partidului Democrat. Nici deputații de la Pro Moldova nu vor merge la negocieri cu Dodon.

În scurt timp, Dodon a recunoscut că «nici nu s-a așteptat că aceștia vor veni». Președintele în exercițiu nu a precizat, pe cine a contat.

Posibilele consultări ar putea avea loc doar cu participarea PSRM și a blocului Pentru Moldova, care încă nu a declarat despre decizia sa.


Alegerile: concluziile observatorilor, presei străine și regiunilor

Alegerile prezidențiale la care Maia Sandu l-a învins pe Igor Dodon au atras atenția întregii lumi asupra Moldovei. Procesul de votare și rezultatele scrutinului au fost monitorizate nu numai în țările vecine România și Ucraina, dar și în Europa, Rusia și SUA. Columniștii și politologii din străinătate și-au alcătuit nite prognoze despre modul în care se va schimba politica internă și cea externă a Moldovei cu Maia Sandu președinte. Detalii aflați din prezentarea NM.

Reprezentanții Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor (ENEMO) au considerat că, în general, alegerile prezidențiale din Moldova s-au desfășurat în cadru legal. Dar există un «dar»: «atacurile la persoană și declarațiile denigratoare au eclipsat discuțiile despre programele candidaților».

Și regiunile au reacționat în cazul alegerilor. Irina Vlah, bașkanul Găgăuziei, s-a adresat către politicienii din Moldova chemându-i să acorde mai multă atenție autonomiei și să vină mai des acolo. «Noi am demonstrat încă o dată că suntem activi, că dorim să participăm în viața țării noastre și să influențăm asupra procesului de luare a deciziilor», a declarat Vlah.

Reamintim că peste 90 la sută din locuitorii Găgăuziei au votat pentru Igor Dodon care a pierdut alegerile.


Banca Națională: o nouă conducere?

Octavian Armașu, guvernatorul Băncii Naționale, s-a adresat la 16 noiembrie către Zinaida Greceanîi, președintele parlamentului, cu solicitarea de a examina la cea mai apropiată ședință în plen două candidaturi pentru funcția de viceguvernator al BNM. Este vorba despre doi conducători în exercițiu ai departamentelor din cadrul Băncii Naționale — Constantin Șchendrea și Maia Pârcălab. Această informație a fost confirmată pentru NM de BNM. Pentru funcția celui de-al treilea viceguvernator pretinde Alexandru Savva, directorul Depozitarului Central Unic al Valorilor Mobiliare, propus anterior de Armașu. Ce se știe despre fiecare din acești candidați — aflați din articolul NM.


Dodon: planuri noi

Iar Igor Dodon se pregătește să predea postul de președinte. La 17 noiembrie, el a avut o întrevedere cu Oleg Vasnețov, Ambasadorul Rusiei în Moldova, și a discutat cu acesta despre relațiile dintre cele două țări și despre activitatea lui Dodon în funcția de președinte.

În seara aceleiași zile, președintele în exercițiu a anunțat că în curând, va reveni la conducerea Partidului Socialiștilor.


Judecătorii și Laundromatul: de la cine salarii

Timp de câteva săptămâni, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) continuă să discute despre cât ar trebui să plătească judecătorilor care au fost vizați în investigațiile «Laundromat». Acestora trebuie să le fie restituite salariile pentru ultimii patru ani, dar suma exactă a plăților pentru fiecare din aceștia încă nu a fost stabilită. La ședința din 17 noiembrie, s-a iscat un scandal. Carolina Mihailuță-Ciugureanu, membră CSM, a acuzat consiliul de faptul că «unele chestiuni se decid practic sub masă», iar președintele interimar al CSM Luiza Gafton a învinuit-o că aceasta că «lucrează pentru public». Aflați detalii în reportajul NM.


Datele meteo: primele înghețuri

Sinopticienii prognozează pentru sfârșitul săptămânii înghețuri pe întreg teritoriul Moldovei. De la 21 noiembrie, temperatura nocturnă va coborî până la −2°..−3°С. În legătură cu aceasta, poliția rutieră a Moldovei a avertizat conducătorii auto despre pericolul unui eventual ghețuș.


Și despre ceea ce va fi astăzi, 18 noiembrie:

  • Guvernul se va întruni în ședință.
  • Câteva comisii parlamentare și biroul permanent al parlamentului se vor convoca în ședințe.
  • Va fi lansată expoziția de fotografii World Press Photo.
  • Va fi prezentat cel de-al șaptelea raport de monitorizare a presei în perioada alegerilor și a campaniei electorale.
  • Centrul Internațional La Strada, în colaborare cu Procuratura Generală din Moldova, vor organiza un club de presă dedicat prevenirii violenței sexuale asupra copiilor prin intermediul internetului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cum să-ți gestionezi corect bugetul? TOP 5 recomandări pentru decizii financiare responsabile #LunaEducațieiFinanciare

Cât cheltuiești într-o lună? Cât reușești să pui deoparte? Ce sumă ai disponibilă pentru planurile importante sau pentru o situație neprevăzută? Răspunsurile la aceste întrebări oferă o imagine destul de clară asupra modului în care îți gestionezi banii. Educația financiară începe cu alegerile de zi cu zi: cum îți organizezi bugetul, cum economisești, cum planifici o achiziție importantă și cum alegi o soluție de finanțare potrivită posibilităților tale.

Tocmai despre aceste alegeri este #LunaEducațieiFinanciare, campania lansată de Microinvest în luna octombrie. Prin recomandări practice, explicații simple și exemple din viața de zi cu zi, aducem mai aproape informații care te pot ajuta să îți gestionezi resursele mai atent și să iei decizii financiare informate. Începem cu 5 recomandări pe care le poți aplica chiar de astăzi.

  1. Stabilește un buget și urmărește cheltuielile

Primul pas este să ai o imagine clară asupra veniturilor și cheltuielilor tale. Urmărește timp de o lună unde merg banii și grupează cheltuielile pe categorii. De multe ori, cheltuielile mici și frecvente ajung să reprezinte împreună o sumă importantă. Poți folosi un tabel simplu sau orice aplicație de gestionare a bugetului. Important este să găsești metoda pe care o poți utiliza și integra ușor în rutina ta.

  • Construiește treptat un fond pentru situații neprevăzute

Un fond de rezervă îți oferă mai multă flexibilitate atunci când apare o cheltuială neașteptată și te ajută să-ți păstrezi celelalte planuri financiare. Poți începe cu o sumă potrivită bugetului tău și să o pui deoparte constant. Pe măsură ce veniturile și posibilitățile tale cresc, poți ajusta suma. Consecvența transformă economisirea într-un obicei și construiește, în timp, o rezervă financiară utilă.

  • Planifică din timp cheltuielile mari

Vacanța, lucrările de reparație, studiile, o mașină nouă sau investițiile în dezvoltarea afacerii sunt mai ușor de gestionat atunci când le planifici din timp. Stabilește suma de care ai nevoie și perioada în care vrei să-ți realizezi planul, apoi analizează opțiunile potrivite pentru bugetul tău.

Poți economisi treptat suma necesară sau poți opta pentru un produs de creditare, în funcție de obiectiv, termen și posibilitățile tale financiare. În ambele situații, o planificare făcută din timp te ajută să estimezi impactul asupra bugetului și să alegi soluția potrivită pentru tine.

  • Dacă optezi pentru un credit, fă acest pas responsabil

Un credit poate susține un plan important atunci când este ales în funcție de necesități și de posibilitățile de rambursare. Analizează dobânda, comisioanele, termenul, valoarea ratei și suma totală de plată. Poți face și un exercițiu simplu: scade rata estimată din venitul lunar și calculează suma care îți rămâne pentru cheltuielile curente, economii și alte obiective. Compară opțiunile disponibile și solicită explicații pentru fiecare cost și condiție.

O decizie financiară responsabilă pornește de la informații clare și de la o evaluare realistă a propriului buget. La fel de important este să alegi o instituție financiară care îți explică simplu opțiunile și te ajută să înțelegi fiecare etapă. La Microinvest, oferim soluții financiare responsabile, adaptate necesităților fiecărui client, iar echipa noastră este alături de tine pe tot parcursul procesului, astfel încât să poți lua o decizie potrivită pentru necesitatea ta.

  • Continuă să-ți dezvolți cunoștințele financiare

Produsele și serviciile financiare evoluează, apar noi instrumente digitale, metode de plată și modalități de gestionare a banilor. Câteva minute dedicate periodic informării te pot ajuta să înțelegi mai bine opțiunile disponibile. Alege surse credibile, citește despre produsele financiare pe care le utilizezi, urmărește materiale educaționale și află cum îți poți proteja datele și banii. Fiecare informație înțeleasă și aplicată contribuie la decizii mai bine fundamentate.

Educația financiară se construiește prin alegerile de fiecare zi

A-ți gestiona responsabil banii nu înseamnă să renunți la toate micile plăceri pentru a economisi și nici să cunoști termeni complicați. Înseamnă să ai o imagine mai clară asupra resurselor tale, să știi ce obiective ai și să înțelegi mai bine impactul alegerilor pe care le faci.

Un buget simplu, o rezervă pentru situații neprevăzute, planuri făcute din timp, un credit ales responsabil și dorința de a învăța constant – sunt lucruri simple, dar care aplicate consecvent contribuie la mai multă claritate și încredere în propriile decizii financiare. Pe parcursul #LuniiEducațieiFinanciare la Microinvest vom aborda aceste subiecte în diferite formate, cu un obiectiv simplu: să transformăm informația financiară în ceva practic, ușor de înțeles și de aplicat în viața de zi cu zi.

Fii cu ochii pe paginile noastre dedicate educației financiare și descoperă cum poți transforma gestionarea bugetului într-un obicei simplu și util pentru planurile tale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: