Виктория Соловьева

NM Espresso: despre prognoza privind evoluția epidemiei de coronavirus în Moldova, scandalul provocat de „pachetul de urgență” al guvernului și noile curse charter

Coronavirusul: situația în Moldova și în lume

86 de cazuri noi de coronavirus au fost depistate în Moldova în ultimele 24 de ore, numărul total al bolnavilor ajungând astfel până la 591. Printre cei infectați sunt 17 lucrători medicali. 62 de bolnavi sunt în stare gravă, alții doi au decedat, inclusiv un medic de la Substația Medicală Urgentă din Soroca.

Prognozele 

Următoarele două-trei săptămâni din aprilie ar putea fi cele mai complicate. La sfârșitul lunii aprilie, numărul celor infectați ar putea ajunge până la 4 mii, iar în luna mai, va începe să scadă. Președintele a anunțat aceste date. Totodată, el a avertizat că în toamnă, ar putea începe un nou val al epidemiei.

Printre altele, Dodon a mai vorbit despre posibilele scenarii de evoluție a situației în economia Moldovei. Astfel, autoritățile prognozează scăderea veniturilor la buget, fiind vorba de o sumă de la 5 miliarde până la 8 miliarde de lei. Însă autoritățile speră că după eliminarea restricțiilor, multe domenii se vor restabili.

Medicii și spitalele

Testările de coronavirus vor fi efectuate acum nu numai la Chișinău, dar și la Bălți și în Transnistria. În tratarea bolnavilor de COVID vor mai fi implicate câteva spitale – la Criuleni, Hâncești, Anenii Noi, precum și spitalul Cancelariei de Stat din Chișinău. Spitalul de la Ștefan Vodă a fost închis în carantină după ce șapte lucrători medicali au fost diagnosticați cu COVID. Colaboratorii MAI care s-au îmbolnăvit de coronavirus vor fi tratați la spitalul ministerului din Chișinău, pentru a reduce povara asupra altor instituții medicale.

NM a început să publice o serie de interviuri cu medicii care s-au confruntat personal cu virusul. Svetlana Tretiacov, medic infecționist la spitalul „Toma Ciorbă” din capitală, ne-a povestit, prin ce este periculos acest virus și de ce nu trebuie să ne panicăm. Iar Sergiu Rotari, medicul-șef al Spitalului clinic din Bălți, a comunicat pentru NM de ce unii medici se concediază și de ce toți ar trebui să facă tot posibilul pentru a sta acasă.

Cursele charter

Autoritățile Moldovei au permis cursa charter Chișinău – Praga. Pasagerii acesteia au rămas blocați pe o zi pe aeroportul din Praga. Aeronava a aterizat la Chișinău în seara de 3 aprilie.

Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat 14 curse charter în Moldova pentru perioada de la 6 până la 19 aprilie: din Londra, Frankfurt, Bruxelles, Lisabona, Roma, Veneția, Paris, Varșovia și alte orașe europene. La bordul aeronavelor vor fi acceptați în primul rând studenții, femeile cu copii și persoanele care s-au pomenit în situație financiară dificilă.

Prețurile 

După instituirea stării de urgență în Moldova, s-au majorat prețurile la legume, crupe, lapte, unele produse lactate și carnea de pasăre, iar prețurile la carnea de porc și de vită au fost în ușoară scădere..

Biserica 

Episcopul de Ungheni și Nisporeni Petru a făcut un tur de-asupra țării cu un avion privat, luând cu sine două icoane și moaște. În timpul zborului, episcopul „a citit o rugăciune care apără de coronavirus”.

În lume

445 de cazuri noi de infectare s-au depistat în ultimele 24 de ore în România, numărul total al acestora fiind acum de 3183 de persoane. Președintele Iohannis i-a îndemnat pe românii care trăiesc peste hotare să nu vină de Paști acasă. Rusia își sistează complet traficul aerian internațional. În Rusia, la 3 aprilie, au fost depistate peste 4 mii de cazuri noi de coronavirus. În SUA, peste 10 milioane de persoane au rămas fără lucru din cauza epidemiei de coronavirus. Conform datelor din 3 aprilie, 250 mii de persoane din SUA s-au îmbolnăvit de COVID.

 „Pachetul anticriză”

Modificările în legislație pe care guvernul și le-a asumat pe propria răspundere, pentru a susține populația și businessul pe perioada stării de urgență, vor costa statul 700 milioane de lei, conform informațiilor Ministerului Finanțelor. Între timp, în „pachetul anticriză” au fost incluse și măsuri care nu au nicio legătură cu epidemia și consecințele acesteia pentru economie. Opoziția afirmă că autoritățile au aprobat pe ascuns niște legi care fac lobby pentru interesele unor domenii ale businessului. Autoritățile neagă acest lucru. NM a analizat, ce nu e în regulă în acest caz.

Fermierii 

Partidul DA a sugerat guvernului să permită fermierilor să comercializeze în stradă legume și fructe, respectând unele condiții: „Ei sunt în prag de faliment”.

 „Eternitate”

La Chișinău continuă lucrările de reparație a complexului memorial „Eternitate”, în pofida regimului stării de urgență. Igor Dodon a spus că încetarea acestor lucrări ar putea costa mai scump, iar marcarea Zilei Victoriei la 9 mai încă nu a fost anulată.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tragedia de la Măgdăcești. Cine este vinovat și de ce sistemul a eșuat?

Sistemul de protecție a victimelor violenței domestice din Republica Moldova a suferit un eșec fatal. În satul Măgdăcești, un bărbat de 47 de ani și-a împușcat mortal soția, în vârstă de 42 de ani, după care s-a sinucis. Femeia a fost ucisă în pofida faptului că beneficia de două ordonanțe de protecție, iar agresorul purta o brățară electronică de monitorizare. NewsMaker explică de ce, potrivit poliției și inspectoratului de probațiune, sistemul de protecție nu a funcționat și cum acest eșec instituțional ar putea afecta alte victime ale violenței domestice.

Cronologia tragediei

Prima ordonanță de protecție, prin care agresorului din Măgdăcești i se interzicea să se apropie de soția sa, a fost emisă de Judecătoria Criuleni încă pe 16 iulie. Totuși, pe 3 august, bărbatul a încălcat ordonanța, telefonându-i victimei, iar pe 24 august, femeia a solicitat o nouă măsură de protecție. La acel moment, bărbatul nu fusese încă obligat să poarte o brățară electronică, prin intermediul căreia puteau fi monitorizate deplasările sale. Potrivit legii, purtarea brățării electronice este doar una dintre măsurile prevăzute pentru protejarea victimelor violenței domestice.

A doua ordonanță de protecție a fost emisă de instanță pe 25 august. De această dată, măsurile de protecție le-au vizat și pe cele trei fiice ale cuplului, în vârstă de 20, 15 și 7 ani. Totodată, instanța l-a obligat pe bărbat să poarte o brățară electronică, pentru a putea fi monitorizată respectarea măsurilor impuse. Presa a relatat, de asemenea, că femeia depusese cererea de divorț pe 4 august.

Omorul a avut loc în dimineața zilei de 31 august. Potrivit informațiilor preliminare ale anchetei și declarațiilor primarului satului Măgdăcești, Liuba Cojocaru, bărbatul a folosit o armă de foc confecționată artizanal, pe care o deținea ilegal.

Când oamenii legii au ajuns la locul crimei, în dimineața zilei de 31 august, au constatat că bărbatul nu mai purta brățara electronică, iar dispozitivul nu a fost găsit. Se presupune că agresorul a reușit să se debaraseze de dispozitivul de monitorizare înainte de a comite atacul.

Brățara electronică nu a funcționat

Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, a declarat, în contextul tragediei, că brățara electronică ar fi putut avea o defecțiune tehnică sau un defect de fabricație. „Monitorizarea brățărilor este efectuată de angajații Inspectoratului de Probațiune. În cazul pierderii semnalului GPS sau al apropierii de victimă la o distanță mai mică decât cea permisă, aceștia sunt obligați să informeze poliția. În acest caz, acest lucru nu s-a întâmplat. În consecință, cel mai apropiat echipaj de poliție nu a ajuns la fața locului”, a declarat ministra.

Totodată, ministra a dezmințit informația potrivit căreia fiica de 15 ani, care a găsit victima, ar fi sunat de mai multe ori la 112. „La Serviciul 112, în legătură cu acest caz, a fost recepționat un singur apel, pe 31 august, la ora 09:16. La 09:17, apelul a fost redirecționat către Inspectoratul de Poliție Criuleni. Alte apeluri în legătură cu acest caz nu au fost recepționate”, a precizat ministra.

Indiferent de motivul pentru care semnalul brățării a dispărut, protocoalele de securitate prevăd o intervenție imediată. Într-o astfel de situație, persoana care poartă brățara trebuie contactată de urgență, iar un echipaj de poliție trebuie trimis pentru a verifica locul în care se află aceasta. Și, cel mai important, persoana protejată trebuie avertizată imediat despre un posibil pericol.

Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a declarat că bărbatului i-a fost aplicată brățara electronică pe 25 august, la ora 16:50, la Biroul de Probațiune Criuleni. La scurt timp însă, semnalul GPS a dispărut de pe platforma de monitorizare, deși cartela SIM continua să transmită date, dar fără informații privind localizarea. Contactat telefonic de inspectori, bărbatul le-a spus că se află la Orhei. La ora 20:34, acesta a sunat la Direcția de monitorizare electronică și a anunțat că pleacă din Republica Moldova pentru 4–5 zile. Ulterior, semnalul GPS a dispărut definitiv.

În perioada 25–30 august, bărbatul s-a aflat în străinătate. Poliția de Frontieră a confirmat că acesta a lipsit din țară în această perioadă. Bărbatul se ocupa cu aducerea automobilelor în Republica Moldova, astfel că deplasările frecvente peste hotare făceau parte din activitatea sa, iar ordonanța de protecție nu îi interzicea să părăsească țara. Pe 28 august, acesta a răspuns la apelul inspectorului de probațiune și a comunicat că se află în Germania.

La revenirea în Moldova, sistemul nu l-a detectat din cauza pierderii semnalului. În dimineața zilei de 31 august, inspectorul a încercat de mai multe ori să îl contacteze telefonic pe bărbat, știind că perioada călătoriei sale expirase, însă acesta nu a răspuns.

Reacția autorităților

Procuratura Generală a pornit un dosar penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor celor întâmplate. În paralel, Inspectoratul Național de Probațiune a anunțat o anchetă internă pentru a stabili dacă angajații instituției au respectat procedurile de monitorizare electronică și cum au gestionat eventualele semnale de risc. O investigație separată este desfășurată, de asemenea, de Inspectoratul de Probațiune, procuratură și poliția din Criuleni.

În ziua următoare tragediei, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a inițiat propria investigație în legătură cu uciderea femeii de 42 de ani din satul Măgdăcești. În urma acesteia, Ombudsmanul intenționează să ofere o evaluare juridică acțiunilor autorităților în contextul obligațiilor internaționale ale Moldovei. În special, să verifice dacă statul și-a îndeplinit obligațiile privind protejarea dreptului fundamental la viață, garantat de articolul 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. În plus, situația va fi analizată din perspectiva respectării standardelor Convenției de la Istanbul, care obligă autoritățile să prevină actele de violență domestică și să asigure funcționarea eficientă a mecanismelor legale de protecție a victimelor.

Pe 2 septembrie, directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a dat demisia. Despre aceasta a anunțat ministrul Justiției. Oficialul consideră că tragedia recentă din satul Măgdăcești a demonstrat incapacitatea sistemului de monitorizare electronică de a asigura protecția victimelor violenței domestice.

Potrivit ministrului, incidentul a scos la iveală lacune procedurale, lipsa resurselor și probleme legate de utilizarea brățărilor electronice în străinătate. El a prezentat statistici potrivit cărora, în prezent, în sistemul de monitorizare se află 354 de persoane, dintre care mai mult de jumătate (190) sunt agresori domestici.

„Ce trebuie însă să facem acum este să corectăm urgent procedurile acolo unde au dat greș și să alocăm resurse unde e necesar. Vom veni cu propunerea ca Inspectoratul General al Poliției să aibă acces direct la sistemul de monitorizare pentru a putea interveni prompt. De asemenea, vom recomanda ca agresorii familiali, chiar dacă nu au interdicție de părăsire a teritoriului țării, să fie puși pe consemn la trecerea frontierei, așa încât să există informare între instituții”, a spus el.

Deputata PAS Doina Gherman a declarat, al rândul său, că demisiile sunt un început, dar nu reprezintă o soluție. „Răspunsul este un sistem în care nicio femeie nu mai moare cu ordonanța de protecție în mână. O voi spune fără ocolișuri, pentru că orice altă formulare ar fi o insultă adusă memoriei femeii ucise la Măgdăcești. Ea a făcut totul corect. A depus plângeri. A cerut protecție. A obținut nu una, ci două ordonanțe de protecție. A avut încredere că legea o va apăra. Legea există. Instituțiile care trebuiau să o aplice — nu au fost acolo. (…) Aceasta nu este doar o crimă. Este un femicid care putea fi prevenit”, a scris Gherman, solicitând tragerea la răspundere a „fiecărui om care trebuia să vegheze și nu a vegheat” victima.

Opinia apărătorilor drepturilor omului

Vadim Vieru, avocatul Asociației „Promo-LEX”, care apără drepturile omului în Republica Moldova, susține, la rândul său, că femeia a făcut tot ceea ce prevede legea pentru a-și asigura protecția: a depus plângeri, a obținut o ordonanță de protecție încă în luna iulie, iar pe 25 august a reușit să obțină aplicarea unei brățări electronice agresorului.

„Poliția n-a primit nicio alertă. Brățara n-a fost găsită. MAI spune că „ar fi putut să nu funcționeze”. Agresorul a ieșit din țară pe 25 și s-a întors pe 30, nimeni n-a reacționat”, a scris Vieru pe rețele

El și-a exprimat scepticismul în privința verificărilor inițiate de stat, presupunând că investigațiile se vor reduce, cel mai probabil, la formulări abstracte despre „lacune interinstituționale” – fără nume concrete și fără consecințe reale pentru funcționarii vinovați.

Principala problemă, în opinia lui Vieru, va fi modul în care acest eșec instituțional îi va afecta pe ceilalți oameni care sunt victime ale violenței domestice și care acum se vor teme să ceară ajutor. „Mesajul pentru orice femeie bătută acasă e deja clar – ai depus plângere, ai luat ordin, i-au pus brățară și tot ai murit. Cine mai sună la 112 după asta? Poliția și probațiunea vor trebui să convingă victimele să le încredințeze viața, la propriu, iar cazul acesta le-a arătat cât valorează promisiunea”, a conchis el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: