NM Espresso: despre reducerea tarifului la energia electrică, racheta căzută și despre «decizia complicată» a guvernului Moldovei

Energetică și securitate

La 3 decembrie a apărut informația despre faptul că dreapta Nistrului va achiziționa, din nou, energie electrică de la Centrala termoelectrică din Cuciurgan, care se află în regiunea transnistreană. Mesajul și decizia autorităților au fost neașteptate pentru mulți, chiar și dacă guvernarea a declarat de nenumărate ori că poartă negocieri cu partea transnistreană, iar vineri, 2 decembrie, vicepremierul Serebrean a menționat, după întrevederea cu așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol, că oficialii de la Chișinău au propus tocmai cinci scenarii de soluționare a problemei energetice, dar nu au primit un răspuns.

Iar sâmbătă, Chișinău și Tiraspol au semnat acordul: malul drept va continua să achiziționeze energie electrică din stânga Nistrului, cu 73 de dolari pentru un MWh. Luni, vicepremierul Spânu va spune în acest context că aceasta este «o decizie complicată», care «îl va costa scump din punct de vedere politic». Acesta a reamintit că noi «nu trăim într-o lume reală», iar guvernul «acționează rațional» și «în interesele cetățenilor». Spânu a mai declarat că săptămâna trecută, Moldova a achiziționat o parte din energia electrică în baza unor contracte de urgență, de pe bursa din România, cu 400 de euro pentru un MWh. În decurs de trei zile, ANRE trebuie să se întrunească într-o ședință și să revadă în regim de urgență tarifele la energia electrică. Potrivit estimărilor lui Spânu, tariful s-ar putea reduce cu 25 la sută, sau până la 4 lei pentru un kWh.

Spânu a vorbit — și nu degeaba — despre stabilitatea sistemului energetic în contextul războiului din Ucraina. Centrala termoelectrică de la Cuciurgan asigură stabilitatea întregului sistem energetic al Moldovei și reduce povara asupra rețelei, minimizează salturile de tensiune și riscul deconectării curentului electric, așa cum s-a întâmplat la 15 și la 23 noiembrie. N-a trebuit să așteptăm prea mult confirmarea acestor afirmații.


Lovitură asupra Ucrainei și rachetă într-o grădină din Briceni

La 5 decembrie, rachetele rusești au atacat din nou infrastructura energetică a Ucrainei: luni, ziua, alarmele aeriene au răsunat în toate regiunile țării, cu excepția Crimeii ocupate. Potrivit informațiilor Forțelor Armate ale Ucrainei, partea rusă a lansat peste 70 de rachete. Ministerul rus al apărării a confirmat atacurile și a declarat că dronele ucrainene au atacat două aerodromuri militare: în regiunile Reazan și Saratov. În consecință, trei militari ruși au murit și patru au fost răniți, două avioane au fost deteriorate.

În timpul bombardamentelor, în Ucraina a fost deconectată energia electrică, dar în Moldova, sistemul automatizat a rezistat (s-au înregistrat doar salturi de tensiune). Deconectări nu s-au produs. În același timp, «Termoelectrica» s-a grăbit să ne avertizeze că în cazul unor întreruperi ale aprovizionării cu energie electrică, este posibilă și deconectarea acesteia.

Dar războiul din Ucraina înseamnă pentru Moldova nu doar deconectarea luminii și incomoditățile temporare, ci și amenințări reale. În cea de-a doua jumătate a zilei, un echipaj al poliției de frontieră a depistat lângă Briceni o rachetă, mai bine zis, partea superioară a acesteia. Geniștii, salvatorii și alți specialiști s-au deplasat la fața locului. Încă până la concluzia oficială, presa federală din Rusia a declarat că în Moldova a căzut o rachetă ucraineană, amintind despre cazul din Polonia, de la sfârșitul lunii noiembrie (atunci, două persoane și-au pierdut viața). Seara, specialiștii care au venit la fața locului au declarat că «nu există pericole pentru cetățeni». Geniștii nu au depistat substanțe explozibile pe locul unde a căzut racheta.

În mod previzibil, și autoritățile centrale au comentat evenimentele de luni:premierul a condamnat atacurile asupra obiectivelor civile din Ucraina și a declarat că autoritățile fac tot posibilul pentru «a ține situația sub control», iar președintele Sandu a chemat pentru a câta oară comunitatea mondială «să intensifice presiunile asupra Rusiei». Cei de la MAEIE au numit „nejustificate«acțiunile Rusiei, care «cauzează consecințe dramatice în Ucraina, lăsând oamenii fără electricitate, agent termic și în unele cazuri fără apă».


Pe scurt, despre alte știri

Un fost angajat al ambasadei Moldovei în România a fost obligat să restituie statului 1,79 milioane de lei. Acesta percepea taxe de la cetățenii Moldovei care doreau să-și echivaleze permisele de conducere moldovenești în cele românești.

Dodon va contesta în instanța de judecată acuzația Autorității Naționale pentru Integritate, care a depistat o neconcordanță de 1,17 milioane de lei dintre veniturile și cheltuielile acestuia.

Bloggerul Nekoglai (Nicolai Lebedev), cetățean al Moldovei deportat din Rusia, a publicat pe canalul său de YouTube o înregistrare video în care susține că, după ce a fost reținut, a fost maltratat și a fost supus unor tentative de a fi violat.


Pe scurt, despre ceea ce va fi astăzi

  • La ora 9:30 va începe cea de-a patra ședință a Centrului european de sprijin pentru securitatea internă și gestionarea frontierelor în Republica Moldova.
  • La ora 10:00, Centrul Analitic Independent Expert-Group, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova), va prezenta studiul «Profilul demografic al municipiului Chișinău».
  • La ora 10:00 își va începe lucrările Forumul Drepturilor Omului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

„Susțin pregătirea rezerviștilor” vs „o portiță pentru Maia Sandu”: Noile reguli propuse de Ministerul Apărării în caz de război sau asediu au împărțit internetul

Proiectul Ministerului Apărării, care reglementează instituirea stării de război sau de asediu, a generat reacții în mediul online. Unii susțin pregătirea rezerviștilor, dar spun că au identificat în proiect „o prevedere care îngrijorează”. Alții consideră că proiectul „trebuie revizuit serios” înainte de a ajunge în Parlament. Sunt și persoane care s-au întrebat dacă „oare nu exagerează guvernarea cu pregătirea țării pentru scenarii „apocaliptice”?”. NewsMaker a adunat opiniile la acest subiect.

Avocata Violeta Gașițoi susține că „proiectul trebuie revizuit serios înainte de a ajunge în Parlament”.

„Statul poate chema la mobilizare persoanele care, potrivit legii, au această obligație. Dar cum se așteaptă autorii să „asigure revenirea” cuiva aflat într-un alt stat? Ambasadele nu pot obliga autoritățile altor țări să ridice oamenii și să-i trimită în Republica Moldova. Iar proiectul nu explică ce se întâmplă când persoana nu poate reveni din motive obiective — zboruri suspendate, frontiere închise, imposibilitate de deplasare sau alte situații independente de voința sa. (…) La fel de gravă este prevederea care le-ar cere rezerviștilor aflați în țară permisiunea scrisă a comandantului pentru a lipsi mai mult de 12 ore din localitate. Asta înseamnă să supui deplasările cotidiene ale oamenilor unui regim de aprobare, fără ca proiectul să explice suficient limitele, excepțiile și garanțiile”, a adăugat ea.

Avocata a menționat că „într-o situație excepțională, obligațiile pot fi necesare”. „Dar ele trebuie scrise clar, să poată fi aplicate în realitate și să fie proporționale. Altfel, nu obținem apărare mai eficientă, ci texte alarmante, neclare și susceptibile de abuz”, a adăugat Gașițoi.

Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a declarat că susține înarmarea Republicii Moldova, modernizarea Armatei Naționale, pregătirea rezerviștilor și consolidarea capacităților militare ale țării. „Dar există în acest proiect o prevedere care mă îngrijorează mult mai mult decât mobilizarea cetățenilor. Articolul 16 stabilește că, pe durata stării de asediu sau de război, nu pot fi organizate alegeri și referendumuri, cu excepțiile prevăzute expres de Constituție sau de legea organică. (…) O asemenea interdicție există și în legislația actuală, însă proiectul introduce ceva nou: posibilitatea instituirii stării de asediu inclusiv în cazul unor amenințări hibride grave, cu componentă militară identificabilă. (…) Prin „amenințare hibridă gravă” se pot înțelege acțiuni ostile care combină mijloace militare și nemilitare, chiar dacă Republica Moldova nu este atacată printr-o invazie clasică”, a comunicat el.

În continuare, politicianul a venit cu exemple: „Atacuri cibernetice coordonate cu operațiuni militare – paralizarea sistemelor de comandă ale Armatei Naționale sau a infrastructurii strategice. Sabotaje asupra infrastructurii critice – distrugerea unor instalații energetice, poduri sau obiective militare, ca parte a unei operațiuni ostile. Acțiuni ale unor grupări paramilitare – provocări armate, infiltrări sau operațiuni subversive coordonate din exterior. Operațiuni militare indirecte – utilizarea dronelor, a unor grupări înarmate sau a altor mijloace pentru destabilizarea securității statului. Acestea sunt exemple de situații care ar putea intra în categoria respectivă, în condițiile prevăzute de proiect. Problema este că rămâne de văzut cât de obiectiv vor fi evaluate aceste amenințări, ce probe concrete vor fi prezentate și cum va fi verificată independent necesitatea instituirii stării de asediu”, a adăugat el.

De asemenea, Galbur s-a referit la mandatul prezidențial al șefei statului. „Articolul 80 alineatul (3) din Constituție permite prelungirea mandatului prezidențial, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă. (…) Atenție, proiectul respectiv nu prelungește automat mandatul președintelui, iar declararea stării de asediu nu constituie, în sine, temei pentru prelungirea mandatului în baza articolului 80 alineatul (3). Totuși, Constituția mai prevede că președintele își exercită mandatul până la depunerea jurământului de către succesor. Prin urmare, suspendarea alegerilor în timpul unui regim excepțional ridică o problemă serioasă privind continuitatea exercitării funcției prezidențiale. În opinia mea, un asemenea scenariu ar putea deveni portița prin care Maia Sandu să rămână președinte și după 2028, pe o perioadă a cărei durată nu poate fi anticipată”, a menționat el.

A comentat proiectul și deputatul neafiliat Marc Tkaciuk.

„Ministerul Apărării al Moldovei s-a preocupat de introducerea stării de asediu în Moldova. Dar a mai fost așa ceva! Pentru cei care au uitat. Pe parcursul celor aproape 22 de ani în care Basarabia s-a aflat în componența României, pe teritoriul dintre Prut și Nistru a fost instituită tocmai starea de asediu. Așadar, Ministerul Apărării al Moldovei a propus actualizarea legislației din 2004 privind starea de război și starea de asediu. (…) Printre principalele propuneri se numără instituirea stării de asediu nu doar în cazul unui atac militar, ci și în cazul unei „amenințări grave de agresiune”. (…) Era de așteptat ca starea de asediu să prevadă suspendarea temporară a alegerilor și referendumurilor pe durata regimurilor speciale, precum și o mulțime de alte „beneficii”. Ei bine, această abordare de guvernământ a fost deja testată pe acest teritoriu. Mai exact, în perioada 1918-1940. Nu există nicio îndoială că, pentru întreaga elită (de la miniștri Nosatîi și Năsui până la președinta Maia Sandu), tocmai această experiență reprezintă o sursă de nostalgie și de inspirație sinceră”, a adăugat el.

Experta în drept constituțional, Corina Cojocaru, a menționat că „securitatea națională nu se construiește prin declarații politice și discursuri emoționale, ci prin capacități reale de apărare, diplomație profesionistă, parteneriate strategice și o economie capabilă să susțină aceste obiective”. Potrivit ei, „Republica Moldova are nevoie de o strategie de securitate realistă, transparentă și sustenabilă financiar”. „Ca de obicei cum suntem mințiți cu toții: “Diaspora ne salvează”, acuma tot așa vom spune și noi “veniți dragii noștri acasă, căci voi ați votat regimul galben, voi veniți în prima linie de apărare a patriei să ne salvați de război””, a scris ea pe o rețea de socializare.

Doctorul în științe politice Aurelia Peru s-a întrebat dacă „oare nu exagerează guvernarea cu pregătirea țării pentru scenarii „apocaliptice”?”.

„Documentul a aprins spiritele în mediul online, dar și în diaspora, o importantă sursă de susținere a guvernării. (…) Pentru soții și mamele care au băieți, asemenea vești reprezintă o sursă reală de anxietate. (…) De acum înainte, amenințările hibride vor fi invocate în fiecare știre, bănuiesc. (…) În acest context, vreau să vă reamintesc despre experimentul psihologului și medicului Avicenna, de acum aproape 2.000 de ani. (…) Avicenna a plasat un miel și un lup în țarcuri apropiate, separate doar de un gard de lemn destul de solid încât lupul să nu poată ajunge la miel, dar să se vadă și să se simtă reciproc. Lupul a rămas agitat, a mârâit, a încercat continuu să ajungă la miel. După mai puțin de o săptămână, mielul — care era perfect sănătos la început — a murit doar din cauza terorii, a stresului și a epuizării psihice, deși nu a fost atins fizic nici măcar o dată”, a menționat Peru.

Menționăm că moldovenii aflați peste hotare, supuși obligațiilor de mobilizare, ar putea fi nevoiți să revină în țară dacă primesc ordin de chemare sau li se comunică obligația de prezentare. Prevederea se regăsește într-un proiect al Ministerului Apărării care reglementează instituirea stării de război sau de asediu. Proiectul prevede obligații și pentru rezerviștii aflați în țară. După declararea mobilizării, aceștia vor putea părăsi localitatea de domiciliu sau de reședință pentru mai mult de 12 ore numai cu permisiunea comandantului organului administrativ-militar teritorial.

Starea de asediu ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate iminente sau al unor amenințări grave cu componentă militară identificabilă, pentru cel mult 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru perioade de maximum 30 de zile. Starea de război ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate, al declarării războiului sau al notificării declanșării operațiunilor militare împotriva Republicii Moldova, la propunerea președintelui. În ambele situații, autoritățile ar putea dispune evacuări, restricții temporare de circulație, reguli speciale de traversare a frontierei și, dacă va fi necesar, raționalizarea consumului unor bunuri esențiale.

Proiectul se află în etapa de consultări. Dacă noua lege va fi aprobată de Guvern, votată în Parlament și promulgată de președinta Maia Sandu, aceasta va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: