facebook.com/Ion Popa

NM Espresso: despre reforma universitară din Moldova, ajutor pentru sinistrați și reluarea zborurilor directe cu Atena

Energie

Compania Energocom a anunțat că a ajuns la un acord cu MGRES, pentru luna august. Întreprinderea va achiziționa 311 mii MWh, iar prețul de achiziție a energiei electrice produsă de MGRES rămâne neschimbat – $66/MWh. Restul necesarului de energie, pentru luna august, urmează a fi acoperit de achiziția de pe bursa română OPCOM.

Între timp, Moldovagaz a ales noua componență a Consiliului de Observatori.Printre membri de numără Sergiu Tofilat – din partea societății civile și Constantin Borosan – secretarul Ministerului Energiei.

Șeful interimar al Termoelectrica Vasile Leu a demisionat. Funcția va fi ocupată de către Iurie Razlovan.

 


 

Președinție

În timpul vizitei oficiale în Austria, Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele țării Alexander Van der Bellen. Cei doi șefi de stat au discutat despre colaborarea Moldovei și Austriei, iar șefa statului și-a invitat omologul să viziteze Republica Moldova în acest an.

 


 

Guvern

Premierul Dorin Recean a convocat în ședință extraordinară cabinetul de miniștri. Guvernul a decis să ofere sprijin pentru 74 de localități din 6 raioane din nordul țării, afectate de intemperiile din 25-26 iulie. Astfel, din rezervele de stat vor fi oferite bunuri sub formă de materiale de construcții –  64 677 de foi ondulate de ardezie pentru acoperiș, dar și 493,2 m3 de cherestea, în sumă totală de 16,3 milioane de lei.

Noul director adjunct al CNA ar putea deveni Alexandr Pînzari. Candidatura acestuia a fost aprobată de Comisia juridică a Parlamentului.

 


 

Diplomație

În timpul apropiat, la Chișinău urmează să-și deschidă porțile Ambasada Greciei. De asemenea, ar putea fi reluate zborurile directe dintre Chișinău și Atena. Ambasadorul Moldovei în Grecia Andrei Popov a discutat subiectul cu viceministrul Afacerilor Externe al Greciei pentru cooperare economică Konstantinos Fragogiannis.

„Poșta Moldovei” a suspendat temporar recepționarea coletelor și a trimiterilor poștale cu destinația Rusia. „Depunem efort maxim întru identificarea căilor logistice și a soluțiilor în termeni cât mai restrânși pentru a relua procesul de recepționare și expediere a trimiterilor poștale către Federația Rusă”, se arată în anunț.


 

Ministerul Educației, la raport

Camera de Conturi a prezentat raportul de audit al Ministerului Educației pentru anul 2022. Auditul a arătat că ministerul nu a reușit să elaboreze un mecanism de returnare a banilor care i-au fost transferați de către instituțiile de învățământ superior atunci când studenții care și-au finalizat studiile refuză să se angajeze sau sunt exmatriculați din instituțiile de învățământ superior; în 2022, 5.160 de studenți au fost exmatriculați din instituțiile de învățământ din Moldova, suma cheltuielilor pentru instruirea lor ridicându-se la 100,2 milioane de lei. De asemenea, potrivit auditului, fuziunea instituțiilor în cadrul reformei învățământului superior a întâmpinat probleme, în special, devierea de la hotărârea de guvern din 2022, potrivit căreia urmau să fie absorbite patru instituții de învățământ superior, însă procesul a afectat doar trei dintre ele. Ana Diaconu, specialistul Curții de Conturi, în cadrul prezentării raportului, a menționat că din 23 de recomandări, Ministerul Educației a implementat doar șase.

 


 

Șor

Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) nu dispune de temei juridic pentru a bloca domeniul „partidulsor.md”. În același timp, reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au precizat pentru NM că responsabili de gestionarea paginii web a Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional, sunt lichidatorii numiți de Ministerul Justiției.


 

Găgăuzia

Guvernul a avizat proiectul care prevede ca restituirea TVA în beneficiul agenților economici din unitatea autonomă să se realizeze de la bugetul unității teritoriale autonome cu statut juridic special. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței extraordinare a executivului. Inițiativa urmează a fi examinată de Parlament.

Adunarea Populară a Găgăuzie a refuzat să examineze în cadrul ședinței de vineri subiectul privind aprobarea componenței noului executiv local, condus de bașcanul Evghenia Guțul. Aleșii locali s-au arătat indignați de faptul că unii membri ai echipei guvernatoarei nu cunosc limba găgăuză.

 


 

Vești bune

Judocanul Andrei Peaticovschi a cucerit medalia de bronz la Festivalul Olimpic al Tineretului European – EYOF Maribor 2023

 


 

Vești nu prea bune

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a doi tineri, care în anii de liceu au hărțuit sexual o elevă. Unul dintre ei i-a făcut declarații de dragoste, după care a convins-o să îi trimită fotografii cu caracter intim, pe care le-a publicat pe internet. Cei doi riscă până la trei ani de închisoare.


Externe

Lovitura de stat din Niger: generalul Abdourahamane Tchiani s-a autodeclarat noul lider al țării.

Președintele Franței Emmanuel Macron efectuează o vizită în Papua Noua Guinee.Oficialul a discutat cu premierul țării despre conservarea biodiversității.

Pe străzile din Iran s-a întors poliția moravurilor, care monitorizează cum poartă femeile hijabul.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: