фото из открытых источников

NM Espresso: Moldova economisește energie, pentru Găgăuzia «se caută dreptate» peste hotare, Plahotniuc și-a spus ultimul cuvânt

Electricitate: economii, tarif

Guvernul a aprobat măsuri de economisire a energiei electrice pe durata crizei provocate de avarierea liniei electrice Isaccea—Vulcănești. În special, va fi redus iluminatul în clădirile de stat și cele comerciale, va fi limitată iluminarea decorativă și publicitară, iar procesele industriale cu consum mare de energie vor fi transferate în afara orelor de vârf.

La nevoie, Moldelectrica va putea solicita sprijin din partea țărilor vecine. De asemenea, populația a fost avertizată cu privire la posibile întreruperi ale energiei electrice.

În acest context, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a amânat examinarea subiectului privind reducerea tarifelor la electricitate. ANRE planifică mai întâi «să evalueze situația privind aprovizionarea cu energie electrică și prețurile».


Transnistria: încălzirea centralizată

În Transnistria, între timp, sezonul de încălzire în locuințe, școli și unele grădinițe a fost încheiat. Spitalele și instituțiile cu regim permanent de activitate rămân, deocamdată, cu încălzire.


Criza din Găgăuzia

Opoziția parlamentară, condusă de liderul PSRM Igor Dodon, a transmis o scrisoare organizațiilor europene și internaționale. Opoziția a acuzat autoritățile centrale ale Moldovei de presiuni asupra Găgăuziei și a solicitat ajutor internațional «pentru reluarea dialogului» dintre Chișinău și Comrat. În scrisoare se menționează că autonomia are dreptul deplin de a organiza alegerile în Adunarea Populară, stabilite pentru 21 iunie, însă Chișinăul împiedică acest proces.


Monumentele din Moldova

În Moldova se examinează reformarea Agenției de Inspectare a Monumentelor. În prezent, instituția are doar șapte angajați și nu face față supravegherii a circa două mii de monumente istorice și arhitecturale. Despre problemele cu care se confruntă agenția, despre extinderea staffului și alte prevederi ale reformei citiți în materialul «În Moldova sunt prea multe monumente?».


Dispute privind subotnicele școlare

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat un concurs pentru elevi, cu premii de până la 10 mii de lei, pentru participarea la acțiuni de salubrizare a curților școlilor, care vor avea loc vineri, 27 martie. Ministrul Educației Dan Perciun a salutat inițiativa, dar a îndemnat ca astfel de activități să fie organizate «în afara orelor de studii» și a menționat că «această generație este prea inteligentă pentru a putea fi cumpărată». Situația a fost comentată și de Avocatul Poporului, care a subliniat că participarea copiilor trebuie să fie «fără presiune».


Dosarul Plahotniuc: ultimul cuvânt

Judecătoria Buiucani intenționează să pronunțe sentința în dosarul lui Vladimir Plahotniuc privind furtul miliardului pe 22 aprilie. La ședința din 25 martie,inculpatul și-a prezentat timp de peste șase ore versiunea despre frauda bancară de acum 12 ani, care a «făcut celebră» Moldova în întreaga lume. NM a relatat cele mai interesante detalii invocate de Plahotniuc, fost considerat cândva «stăpânul din umbră» al Moldovei.

Detalii — în materialul «Nu sunt un sfânt, dar în acest caz „nu sunt implicat“. Plahotniuc a spus ultimul cuvânt».


Incident la grădiniță

Primăria Chișinău a inițiat o verificare după apariția unui video în care o educatoare împinge și ceartă un copil în timpul unei plimbări. Cazul va fi investigat și de poliție și procuratură, a declarat ministrul Educației Dan Perciun, subliniind că mai întâi «trebuie stabilit dacă faptele din video se confirmă».


Escrocherie și balet: reportaj NM

Mai multe femei din Chișinău au rămas fără bani și fără «balet», după ce compania Levita și-a închis studiourile de balet, pilates și stretching. Administrația studioului a explicat că situația este cauzară de «probleme financiare». Detalii — în reportajul video NM «Fără bani și fără lecții. Cum au ajuns locuitoarele Chișinăului victimele unui studio de balet?».


Pe scurt

Președinta Maia Sandu va pleca astăzi într-o vizită de lucru în Slovacia, la invitația omologului său slovac, Peter Pellegrini.

La Parlamentul European a fost inaugurată o expoziție dedicată foametei din anii 1946–1947 de pe teritoriul RSS Moldovenești.

Președinta Consiliului Audiovizualului (CA), Liliana Vițu, prezentând în Parlament raportul anual, a cerut traducător atunci când deputata PCRM Diana Caraman a adresat o întrebare în limba rusă. Totuși, Vițu a răspuns mai întâi în engleză, apoi în română.

Combustibilul s-a scumpit din nou: benzina A-95 — până la 29,29 lei, motorina — până la 30,74 lei.

Agenția Servicii Publice (ASP) a anulat peste 650 de permise de conducere din cauza fraudelor la examenele teoretice din Bălți și Edineț.

Moartea păsărilor de pe Nistru, în apropierea satului Puhăceni, nu este legată de poluarea cu produse petroliere. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), cauza deceselor a fost gripa aviară.


Și — un raport anual NM, amplu și sincer

Anul 2025 a fost pentru Moldova o perioadă a unor alegeri dificile și a unor decizii istorice, iar pentru NewsMaker — un an al trecerii la un nou nivel. Nu mai suntem demult doar un site: astăzi NewsMaker înseamnă știri video de două ori pe zi în două limbi, reportaje din capitalele europene și încrederea a sute de mii de spectatori pe YouTube și în rețelele sociale.

În acest raport povestim din ce bani și cu sprijinul cui lucrăm, cum am fost lăudați în raportul OSCE, cum reușesc corespondenții noștri să aducă povești de pe un poligon secret din Marea Britanie și de la secțiile de votare din București, și cum, împreună cu voi, analizăm politica și viața Moldovei — în raportul «Cum a fost 2025 pentru NewsMaker?».


Agenda zilei, 26 martie:

  • 10:00 — Ședința Consiliului municipal Chișinău;
  • 11:00 — Ședința Parlamentului

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Doi polițiști din Fălești au folosit armele pentru a opri un motociclist care se deplasa cu viteză? Explicația IGP

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit duminică, 7 iulie, cu o reacție după ce în mediul online au fost publicate imagini în care doi polițiști încearcă să oprească doi motocicliști care se deplasau cu viteză excesivă, folosind armele din dotare, iar unul dintre aceștia a îndreptat pistolul spre unul dintre conducătorii vehiculelor. Instituția a precizat că oamenii legii au utilizat armele fără executarea focurilor, după ce motocicliștii ar fi ignorat de două ori solicitările de a opri, însă nici ulterior nu s-au conformat și au părăsit locul într-o direcție necunoscută.

Conform IGP, incidentul a avut loc pe 7 iunie, în satul Sărata Veche, raionul Fălești. În acea zi, oamenii legii au fost sesizați despre un accident rutier, în care șoferul implicat a părăsit locul faptei.

În timpul documentării cazului, polițiștii au observat două motociclete care circulau în repetate rânduri cu viteză excesivă și fără plăcuțe de înmatriculare, punând în pericol siguranța traficului rutier. Anterior, autoritățile ar fi primit mai multe sesizări privind deplasarea acestora cu încălcarea regulilor de circulație.

În timpul intervenției, conducătorii motocicletelor au fost somați repetat să oprească, însă aceștia nu s-au conformat indicațiilor și somațiilor polițistului și și-au continuat deplasarea. În contextul în care motocicliștii au ales să treacă a treia oară cu viteză excesivă, ignorând solicitările poliției, pentru a asigura oprirea acestora, polițistul a utilizat arma din dotare, aceasta fiind asigurată, fără executarea focurilor și fără punerea în pericol a integrității persoanelor. Conducătorii motocicletelor nu s-au conformat indicațiilor nici de această dată, continuându-și deplasarea și părăsind locul într-o direcție necunoscută”, a spus IGP.

Potrivit oamenilor legii, pe 1 iulie, aceleași persoane au fost implicate într-o cursă între motociclete, soldată cu un accident rutier pe un drum din extravilanul satului Sărata Veche. În urma coliziunii frontale, trei pasageri au suferit traumatisme, printre care și minori, fiind internați în spital pentru îngrijiri medicale.

Verificările au stabilit că conducătorii motocicletelor nu dețin permis de conducere, iar pe caz a fost inițiată o cauză penală.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: