Тудор Мардей / NewsMaker

NM Espresso: Pe cine va desemna PAS la funcția de premier, prin ce s-a remarcat Guvernul Recean și cum a decurs Ziua Orașului

PAS a găsit un nou premier

Omul de afaceri Alexandru Munteanu, care locuiește de peste 20 de ani în Ucraina, ar putea deveni prim-ministrul Republicii Moldova. Partidul PAS, care a obținut majoritatea în Parlament, intenționează să-l înainteze la funcția de premier.

Despre aceasta a anunțat liderul formațiunii, Igor Grosu, menționând că Moldova are nevoie de «oameni competenți, cu o vastă experiență economică», iar Munteanu a acceptat să ajute țara «într-un moment deosebit de important».

Munteanu se autodefinește drept american de origine moldovenească; el se ocupă de investiții în Ucraina și în regiune, a lucrat anterior la Banca Națională a Moldovei și la Banca Mondială și a fost unul dintre fondatorii Camerei de Comerț Americane din Moldova.

Munteanu a confirmat că poartă discuții cu PAS privind funcția de premier și a mulțumit pentru încrederea acordată.

Un alt om de afaceri, Vasile Tofan, cu care PAS purtase negocieri, a refuzat propunerea de a ocupa funcția de prim-ministru, invocând «obligații profesionale».


Ceban, «Alternativa» și miniștrii

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că ar dori să vadă în viitorul guvern persoane precum fostele viceprimare Olga Ursu și Angela Cutasevici.

Acestea au fost alese în Parlament pe lista Blocului «Alternativa», iar ambele, potrivit lui Ceban, sunt «foarte bine pregătite și demne», putând ocupa funcții în cadrul ministerelor Educației, Economiei sau Finanțelor.


Cum ne va rămâne în memorie Guvernul Recean

În timp ce țara așteaptă un nou premier, NM a decis să reamintească prin ce s-a remarcat cabinetul de miniștri condus de Dorin Recean.

Despre aceasta, mai multe detalii găsiți în materialul «Pace, integrare europeană, creștere zero și Daniel Vodă».


Costiuc și finanțarea de stat: #рилток NM

Partidul «Democrația Acasă», condus de Vasile Costiuc, va rămâne fără finanțare de la Bugetul de stat pentru un an.

O astfel de decizie a fost luată de Curtea Supremă de Justiție, care a considerat hotărârea CEC drept «legală, întemeiată și proporțională» cu încălcările comise.

Costiuc a calificat decizia drept «foarte dureroasă» pentru partid.

În ediția #рилток «Din TikTok — în Parlament», NM explică cine este Vasile Costiuc, care este secretul succesului său electoral, de ce este acuzat de CEC și de ce astfel de politicieni se bucură de popularitate în rândul alegătorilor.


Ministerul Culturii despre monumentele sovietice

În Moldova nu vor fi demolate monumentele sovietice, au dat asigurări reprezentanții Ministerului Culturii, subliniind că acestea, la fel ca și monumentele din alte perioade istorice, «se află sub protecția legii».

Instituția a făcut aceste precizări după ce în media a apărut informația precum că noile reguli privind mutarea și demontarea monumentelor ar putea fi folosite pentru demolarea celor sovietice.

Totodată, ministerul a menționat că un monument poate fi demontat dacă și-a pierdut funcția decorativă, este grav deteriorat sau promovează ură.


Ziua Orașului

Ieri, Chișinăul a sărbătorit Ziua Orașului, iar Președinta Maia Sandu i-a felicitat pe locuitorii capitalei cu ocazia acestei zile, exprimându-și încrederea că, peste câțiva ani, orașul ar putea deveni una dintre capitalele Uniunii Europene.

Despre cum au decurs manifestările festive din 14 octombrie, priviți în reportajul fotografic NM.


Înghețuri în Moldova

Astăzi și mâine, în Moldova sunt posibile înghețuri: noaptea și dimineața temperatura aerului poate coborî până la −1…−2°C.


Agenda zilei, 15 octombrie:

  • 10:00 — Ședința Guvernului;
  • 12:00 — Ședința Consiliului Municipal Chișinău;
  • 15:00 — Ședința Comisiei Electorale Centrale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: