Tudor Mardei | NewsMaker

NM Espresso: Stoianoglo candidează la funcția de bașcan, CFM va fi împărțită în două, Perciun a arătat diplomele

Alegerile din Găgăuzia

Deputatul din Blocul „Alternativa”, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, a anunțat că va candida la funcția de bașcan al Găgăuziei în calitate de candidat independent. Și a explicat de ce a luat această decizie: „nu orice problemă a Găgăuziei poate fi rezolvată din Parlament”. Stoianoglo a promis, de asemenea, că va „prezenta programul electoral, cu obiective concrete, termene și surse de finanțare”


Fuziunea LOC și PNL

Partidele „Liga Orașelor și Comunelor” (LOC) și Partidul Național Liberal (PNL) au decis să se unească. Noua formațiune va păstra denumirea PNL. LOC și PNL intenționează să creeze un „front politic” pentru alte forțe de centru-dreapta și planifică să participe la alegerile locale din 2027, alegerile prezidențiale din 2028 și alegerile parlamentare din 2029.


Reorganizarea CFM

Întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) va fi împărțită în două societăți pe acțiuni: „CFM-Infra” (care va administra infrastructura feroviară) și „CFM Transport de pasageri și mărfuri”. Autoritățile intenționează să finalizeze reorganizarea până la sfârșitul anului. Autoritățile susțin că reorganizarea nu presupune privatizarea. Dar nu exclude concedierea angajaților.


„Forța Fermierilor” vs Radu Marian

Asociația „Forța Fermierilor” a cerut ca deputatul PAS Radu Marian să-și ceară scuze de la doi deputați, calificând drept „jignitoare” și „absurdă” declarația lui Marian potrivit căreia acești deputați au acționat în interes propriu promovând legea privind licențierea importurilor de cereale.

Marian a declarat că nu a insultat pe nimeni, ci doar a indicat asupra afacerilor lor din domeniul cerealelor.


Perciun despre salarii și diplome

Iar ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că partenerii internaționali împiedică reducerea „salariilor indecent de mari” din unele instituții de stat din Moldova. Și a dat drept exemplu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, unde autoritățile intenționau să reducă salariile, dar au renunțat la această idee după „semnalele” primite de la structurile internaționale.

Perciun a prezentat, de asemenea, diplomele sale de absolvire a școlii și a universităților pentru a risipi îndoielile apărute în mediul online cu privire la pregătirea sa academică.  


„O altă Moldovă” 2.0: Ocnița

Ocnița, cândva un important nod feroviar, se depopulează treptat: pe piață sunt puțini cumpărători, în gară – puțini pasageri, iar în curți – puțini copii. În pofida acestui fapt, localnicii nu vor să plece. Despre cum s-a schimbat Ocnița și dacă mai are viitor – în ediția finală a celui de-al doilea sezon al „Altei Moldove” – „Ocnița: trenuri, sanatoriu-fantomă și speranță. Cum trăiește orașul feroviarilor”.


Pe scurt

Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile, fiind suspectat de violență domestică și amenințarea cu omorul soției. Înregistrarea audio a amenințărilor, în care acesta spune că „nu se teme nici de poliție, nici de brățări”, a fost publicată de liderul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc.

Peste 13 mii de consumatori din 15 localități din Moldova vor rămâne fără gaz în perioada 7–12 septembrie, din cauza unor lucrări planificate de reparare a rețelelor.

În Moldova, pe 9 septembrie, va avea loc pentru prima dată cursa de ciclism „Turul României 2026”, din cauza căreia circulația va fi restricționată pe mai multe sectoare ale drumurilor naționale.  


„Om uspeșnîi”

Povestea Cristinei, care a devenit cunoscută după videoclipul viral cu expresia „om uspeșnîi”, are continuare. Se pare că tânăra a decis să profite de popularitatea neașteptată: și-a creat pe Facebook pagina Cristina Om Uspeșnîi, unde postările adună deja mii de vizualizări.  


Și despre ceea ce va fi astăzi, 8 septembrie 

  • 10:00 – Ședința ANRE;
  • 10:30 – Conferința de presă a Ministerului Educației;
  • 15:00 – Ședința Consiliului de supraveghere al TRM;
  • 16:00 – Ședința CEC.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: