NM Espresso: Transnistria, în prag de colaps, socialiștii au condamnat MAI pentru marșul LGBT, PAS va acorda elevilor câte 1000 de lei

Situația din Transnistria

Situația economică din Transnistria este «critică»: rezervele au fost epuizate, iar executarea «bugetului» a devenit imposibilă din cauza «crizei energetice și a situației geopolitice complicate». Acest lucru a fost declarat de autoritățile regiunii în cadrul unei ședințe convocate de liderul transnistrean Vadim Krasnoselski. Krasnoselski a afirmat că «rezervele au fost epuizate» și a avertizat asupra riscului de «colaps financiar și social» în regiune.

Acum o săptămână, în Transnistria a fost instituit regim de urgență în economie. Președinta Maia Sandu, răspunzând la întrebarea privind disponibilitatea Chișinăului de a sprijini populația de pe malul stâng, a declarat că există un plan de ajutor, însă implementarea lui depinde de retragerea trupelor rusești din regiune.


Alegerile și Sandu

Partidul Social-Democrat European (PSDE) a acuzat-o pe Sandu de încălcarea Constituției din cauza implicării sale directe în formarea listei de candidați ai PAS la alegerile parlamentare. PSDE s-a adresat Comisiei Electorale Centrale cu solicitarea de a verifica legalitatea acțiunilor Președintei.

Administrația Sandu a declarat că ea doar «îndeamnă oamenii cinstiți să candideze» și nu se implică în deciziile partidului.

Zilele trecute, după cum vă amintiți, PAS a anunțat includerea în lista sa electorală a unor scriitori și muzicieni cunoscuți din Moldova, precum și a unor reprezentanți ai Găgăuziei. Experții evaluează în mod ambiguu noua tactică electorală a PAS și implicarea Președintei în acest proces. Despre ce efecte poate avea noua tactică a partidului de guvernare și ce riscuri comportă, citiți în articolul «PAS cu steluță».


Ajutor pentru elevi și «noutatea» lui Perciun

Guvernul Republicii Moldova va aloca câte 1000 de lei tuturor elevilor din clasele I–IX, adică aproximativ 295 de mii de copii vor primi ajutorul fără cereri și fără verificări suplimentare. Ministrul Educației, Dan Perciun, a menționat că plățile vor fi transferate automat prin CNAS, iar președintele Parlamentului, Igor Grosu, a numit această măsură un mod de a «reduce presiunea asupra familiilor».

Deputata independentă Olesea Stamate a criticat inițiativa, considerând-o parte din «tehnologiile electorale». Ea a afirmat că PAS «s-a transformat într-un partid obișnuit». Potrivit ei, PAS a renunțat la măsuri strategice de dragul «unor scopuri de moment» și repetă greșelile guvernărilor precedente.

În plus, ministrul Perciun a anunțat că în unele școli din Moldova se planifică revenirea pentru un an la notarea elevilor în clasa a IV-a la română și matematică în cadrul unui proiect pilot și voluntar. Potrivit autorităților, această măsură va facilita trecerea copiilor la sistemul de notare din clasa a V-a.


«Avem întrebări» pentru Alexandru Slusari

Autoritățile mențin intenționat tarifele la energie electrică? Care va fi prețul gazelor la iarnă? De ce agricultorii protestează constant? Și ce se întâmplă din nou cu recolta? La aceste și alte întrebări a răspuns membrul Consiliului de administrație al Întreprinderii de Stat Energocom, fostul deputat Alexandru Slusari, în noul episod al podcastului «Avem întrebări», cu Nicolai Paholinițchi.


Congresul vinului în Moldova

Între 16 și 20 iunie, Chișinăul găzduiește Congresul Mondial al Viticulturii și Vinificației — pentru prima dată, Moldova a devenit capitala mondială a vinului.

Peste 500 de experți discută nu doar despre gust, ci și despre știința din spatele vinului, iar organizatorii sunt convinși că forumul ajută la «plasarea vinului moldovenesc pe harta calității mondiale». Mai multe detalii — în reportajul video NM.


Mitingul socialiștilor

Socialiștii au organizat un miting în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, condamnând «folosirea brutală a forței» împotriva ortodocșilor și a opozanților marșului LGBT. Deputatul Vlad Batrîncea a declarat că «poliția s-a transformat într-un instrument de represiune împotriva propriilor cetățeni» și a cerut «să se pună capăt fărădelegii». MAI a răspuns că nu comentează declarațiile politice, iar persoanele vătămate pot depune plângeri la organele de drept.


PAS vs. Ceban

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău a cerut demisia secretarului consiliului, Adrian Talmaci, acuzându-l de «ignorarea voinței majorității», după ce acesta nu a semnat decizia privind anularea taxei de salubrizare. Primarul Ion Ceban a numit cele întâmplate «febră electorală», iar inițiativa PAS nu a fost susținută de consiliu.


Sistemul de garanție-returnare pentru ambalaje: analiză NM

Până în 2027, în Moldova se planifică implementarea sistemului de garanție și returnare a ambalajelor. Potrivit autorităților, acesta nu doar va reduce volumul deșeurilor, ci va aduce țara mai aproape de crearea unei economii durabile, cu ciclu închis. În articolul «Moldova va preda sticlele», NM a explicat cum funcționează sistemul, unde este deja implementat și cu ce dificultăți s-ar putea confrunta cetățenii noștri.


Operație inovatoare la Chișinău

Pentru prima dată în Moldova, medicii de la Spitalul Clinic Republican au efectuat un transplant de ficat de la un donator viu la un copil de un an, cu o boală rară. Operația a durat 10 ore.

Donatorul este un bărbat care a aflat despre băiat dintr-o emisiune TV și i-a oferit șansa la viață. În prezent, copilul se simte bine și se pregătește de externare.


Filarmonica: unde sunt banii?

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat că fondurile colectate pentru reconstrucția Filarmonicii, distrusă în incendiul din 2020, «nu au fost atinse» — ele sunt păstrate la Ministerul Finanțelor, iar noua clădire a Filarmonicii se planifică a fi construită pe același loc.

Potrivit lui Prodan, proiectul urmează să fie finanțat în condiții avantajoase de Banca Europeană de Investiții, însă graba este exclusă în astfel de cazuri, întrucât trebuie creată «o adevărată filarmonică», nu doar reconstruită clădirea arsă.


Israel și Moldova

Din cauza agravării situației din Orientul Mijlociu, Ambasada Republicii Moldova în Israel a suspendat activitatea secției consulare, lăsând doar serviciile de urgență. Reprezentanța diplomatică a precizat că ieșirea din Israel este posibilă pe cale terestră prin Egipt și Iordania, deoarece spațiul aerian israelian rămâne închis.

În plus, Poșta Moldovei a suspendat temporar primirea tuturor trimiterilor internaționale către Israel, inclusiv scrisori, colete și livrări expres.


Agenda zilei, 18 iunie:

  • 10:00 — Ședința Guvernului;
  • 11:00 — Briefing după ședința Guvernului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Caviarul și alcoolul din 1 septembrie, gazul și lumina – din 2027: Chișinăul vrea să introducă treptat taxe pentru firmele din Transnistria

De la 1 septembrie, antreprenorii din regiunea transnistreană ar putea achita TVA și accize pentru 12 categorii de mărfuri aduse în Moldova, printre acestea numărându-se caviarul, băuturile alcoolice și tutunul. Ulterior, începând cu 1 ianuarie, lista mărfurilor pentru care vor trebui achitate taxe s-ar putea extinde cu alte cinci categorii. Iar de la 1 aprilie ar putea fi taxate gazele naturale și energia electrică. Acestea sunt propunerile Ministerului Finanțelor, care se regăsesc într-un proiect actualizat, publicat pe 13 august, cu privire la aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Moldova de către operatorii economici din regiunea transnistreană.

Proiectul de hotărâre actualizat, elaborat de Ministerul Finanțelor, propune, etapizat, aplicarea TVA și a accizelor pentru mai multe categorii de mărfuri. Menționăm că un proiect anterior propunea taxarea mărfurilor de la 1 august 2026. Ulterior, la sfârșitul lunii iulie, premierul Vasile Tofan a anunțat că produsele aduse de firmele din regiune vor rămâne, cel puțin încă o lună, scutite de taxe și accize.

Astfel, proiectul de hotărâre actualizat propune TVA și accize începând cu 1 septembrie 2026 pentru:

  • caviarul și înlocuitorii de caviar;
  • băuturile alcoolice, inclusiv vinul;
  • tutunul și înlocuitorii de tutun prelucraţi;
  • parfumurile și apele de toaletă;
  • articole pentru focuri de artificii;
  • blănurile şi blănurile artificiale;
  • perlele naturale sau de cultură, pietrele prețioase sau semiprețioase (naturale, artificiale sau reconstituite);
  • bijuteriile, articolele din giuvaergerie și alte mărfuri;
  • minereurile de metale preţioase şi concentratele acestora, metalele preţioase, metalele placate sau dublate cu metale preţioase şi articolele din materialele respective;
  • mijloacele de transport;
  • aparate telefonice și alte aparate pentru transmisie;
  • computere.

Începând cu 1 ianuarie 2027 și pentru:

  • ape, inclusiv ape minerale şi ape gazificate, care conţin zahăr sau alţi îndulcitori ori aromatizate şi alte băuturi nealcoolice;
  • minereuri și concentratele acestora, zgura și cenușa;
  • metalele comune şi articolele din metale comune;
  • caolin şi alte argile;
  • produse petroliere, uleiuri și alte mărfuri.

Începând cu 1 aprilie 2027 și pentru:

  • gazele naturale;
  • energia electrică.

În proiect se menționează că „se preconizează revizuirea periodică a listei mărfurilor exceptate de la plata TVA și a accizelor, cu reducerea treptată a sferei de aplicare a excepțiilor existente”. Totodată, se menționează că obiectivul final al acestui proces constă în asigurarea, până în anul 2030, a aplicării depline a regimului fiscal general prevăzut de legislația Republicii Moldova pentru toate mărfurile importate de operatorii economici cu sediul în regiunea transnistreană, în condiții echivalente celor aplicabile agenților economici din restul teritoriului țării.

***

În Republica Moldova, importul de mărfuri este supus mai multor tipuri de taxe, inclusiv taxe vamale, TVA și accize. Până acum, antreprenorii din regiunea transnistreană nu achitau aceste taxe în bugetul de stat al Republicii Moldova. În 2024, autoritățile de la Chișinău au modificat Codul Vamal și au obligat agenții economici din regiune să plătească taxele vamale în bugetul național.

La sfârșitul lunii aprilie, Chișinăul a votat un proiect care prevede anularea facilităților fiscale pentru Transnistria. În schimb, autoritățile constituționale au anunțat că vor să îmbunătățească viața locuitorilor din regiune prin intermediul Fondului de Convergență, în care vor fi direcționate taxele colectate din regiunea transnistreană. La Tiraspol, inițiativa a fost criticată. Autoritățile de facto au acuzat repetat Chișinăul că încearcă să împovăreze malul stâng cu „taxe abuzive” și avertizeză asupra riscului prăbușirii economiei transnistrene.

NewsMaker a analizat cum va influența introducerea noilor taxe economia și populația din Transnistria – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: