politia.md

Noi detalii despre bărbatul bătut și lăsat să moară la Criuleni. Poliția a reținut trei suspecți

Poliția a reținut pentru 72 de ore trei suspecți în cazul bărbatului de 36 de ani, care a fost bătut și lăsat să zacă lângă punctul medical din satul Coșernița, raionul Criuleni. Victima a fost găsită în stare gravă, în dimineața de 13 martie, și a decedat câteva ore mai târziu, la spital.

Potrivit ofițerului de presă al IP Criuleni Elena Băetrău, polițiștii au reținut trei bănuiți. Este vorba despre o femeie și doi bărbați, cu vârstele de 32 și 34 de ani. Aceștia își recunosc vina.

Amintim că totul s-a întâmplat noaptea trecută, când un bărbat de 36 de ani ar fi mers în ospeție la o femeie din satul Coșernița, raionul Criuleni. În acel moment, acolo se aflau mai multe persoane din localitate. Între aceștia a izbucnit un conflict, care s-a transformat în bătaie.

În cadrul cercetării la fața locului, în gospodăria gazdei, au fost depistate urme ce demonstrează că bărbatul agresat a fost scos din curte și dus lângă punctul medical din localitate. Acolo, acesta a fost lăsat să zacă fără să-i fie acordat ajutor. El a fost găsit abia dimineață.

Victima s-a stins din viață câteva ore mai târziu, în secția reanimare a Spitalului Raional Criuleni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CNN/foto simbol

Atac cibernetic asupra mai multor servicii publice digitale ale statului. Avertisment pentru cetățeni

Mai multe servicii publice digitale ale statului au fost vizate de un atac cibernetic. Incidentul a avut loc în noaptea de 22 octombrie și a fost raportat în seara zilei de 24 octombrie de Agenția de Guvernare Electronică din Republica Moldova, care a precizat că atacul a fost stopat.

Potrivit agenției, atacul din noaptea de 22 octombrie a vizat mai multe servicii publice digitale ale statului, cu scopul de a extrage date cu caracter personal.

Instituția a precizat că, în cadrul atacului, au fost identificate activități neobișnuite în accesarea serviciilor publice digitale și în interogările de date. Ca măsură preventivă, serviciile vizate au fost deconectate, iar pe 23 octombrie atacul a fost stopat. Atacul a vizat o serie de servicii publice digitale ale statului, fiind înregistrate circa 11 milioane de solicitări de accesare.

Potrivit agenției, în acest caz au fost informate Poliția și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. „Investigația continuă pentru a stabili circumstanțele incidentului. Lucrările de securizare se desfășoară și în weekend. Din acest motiv, unele servicii sau platforme pot fi temporar indisponibile sau greu accesibile”, a precizat agenția.

În context, agenția s-a adresat cetățenilor, menționând că datele lor personale „pot fi folosite în tentative de fraudă”. „Escrocii se pot prezenta drept reprezentanți ai instituțiilor publice, ai băncilor sau ai altor organizații. Pentru a câștiga încrederea, ei pot invoca numele și IDNP-ul persoanei. Faptul că apelantul cunoaște aceste date nu înseamnă că reprezintă o instituție oficială. Nu divulgați parole, coduri de autentificare sau alte informații confidențiale. Nu autorizați operațiuni la cererea unor persoane necunoscute. Instituțiile publice nu solicită astfel de date prin telefon sau prin mesaje. Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce investigația avansează și vor exista rezultate confirmate”, a declarat instituția.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: