deschide.md

Noi detalii despre eliberarea din arest la domiciliu a lui Vladimir Andronachi. Cât „a costat” libertatea ex-deputatului democrat

Procuratura Anticorupție a venit cu mai multe detalii în privința eliberării din arest la domiciliu sub „garanții personale” a lui Vladimir Andronachi. Astfel, PA a precizat că fostul deputat democrat a fost eliberat sub garanția a patru persoane – doi primari din raionul Cahul, un reprezentant al cultului religios și un civil. Conform procedurii, garanții lui Andronachi au depus în contul PA 22 000 mii lei.

PA a explicat că, potrivit Codul de procedură penală, „garanţia personală constă în angajamentul în scris pe care persoane demne de încredere şi-l iau în sensul că, prin autoritatea lor şi suma bănească depusă, garantează comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice şi prezentarea lui cînd va fi citat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de 2 şi mai mare de 5”.

Procuratura Anticorupție a precizat că garanţia personală, ca măsură preventivă, se admite doar la cererea în scris a garanţilor şi cu acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia. Totodată, instituția a menționat că la prezentarea în scris a garanţiei, fiecare garant concomitent depune la contul de depozit al procuraturii sau al instanţei de judecată o sumă bănească de la 50 la 300 unităţi convenţionale (echivalentul a 2.500-15 mii de lei).

Astfel, în cadrul ședinței de judecată, care a avut loc pe 8 august, partea apărării în interesul inculpatului Andronachi Vladimir a fost formulată o cerere privind înlocuirea măsurii preventive din arestare la domiciliu în garanția personală.

„În acest sens, partea apărării a prezentat patru cereri în scris a garanților – doi primari din cadrul raionului Cahul, unei persoane în etate deținătoare a ordinului ”Gloria Muncii” precum și a unui reprezentant al cultului religios. La acestea fiind anexate și 4 ordine de plată în sumă totală de 22 mii lei depuse pe contul instanței de judecată”, a comunicat PA.

Astfel, prin aplicarea de către instanța de judecată în privința lui Andronachi a măsurii preventive – garanția personală, aceasta a pus în sarcina garanților asigurarea unui comportament activ al inculpatului în cadrul procesului penal, inclusiv respectarea ordinii publice şi prezentarea lui când va fi citat de instanța de judecată.

„Subsecvent, din caracterul măsurii preventive aplicate, Procuratura Anticorupție în procesul penal vizat nu are dreptul și nici nu-i revine obligația de a încuviința și/sau de a monitoriza deplasările inculpatului în afara teritoriului Republicii Moldova”, a precizat PA.

Totodată, Procuratura Anticorupție a menționat că, reieșind din prevederile legale, „se află în imposibilitate de a contesta încheierea judecătorească”.

Precizăm că Vladimir Andronachi a fost eliberat din arest la domiciliu sub „garanție personală”, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Anunțul a fost făcut, pe 11 august, de reprezentanții Procuraturii Anticorupție.

Vladimir Andronachi: reținere și dosare

Fostul deputat Vladimir Andronachi, considerat un apropiat al ex-liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc, a fost reținut pe 2 noiembrie 2022 în Ucraina și extrădat în aceeași zi polițiștilor de frontieră moldoveni. Pe numele lui au fost emise două mandate, în două dosare penale distincte, numite generic „Frauda bancară” și „Metalferos”.

În dosarul „Metalferos”, Andronachi este acuzat de crearea unui grup criminal organizat, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, în timp ce în dosarul fraudei bancare, Andronachi este învinuit că, alături de alte persoane, a simulat încheierea unui contract de investiţii în reconstrucţia unui imobil cu Banca de Economii. Ei ar fi sustras astfel din conturile băncii 32 de milioane de lei.

Vladimir Andronachi pledează nevinovat. Anterior, el a declarat că a fost pus sub învinuire la comandă politică.

În aprilie 2023, Andronachi a scăpat de Penitenciarul nr.13, după aproape jumătate de an de arest preventiv. Fostul parlamentar a fost transferat în arest la domiciliu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: