Максим Андреев, NewsMaker

„Noi o să încercăm să-i „recolorăm”, să devină mai europeni”. PDM vrea să preia responsabilitățile pentru politica externă a R. Moldova

Partidul Democrat din Moldova (PDM) susține că vrea să preia responsabilitățile din cadrul guvernării care țin de politica externă a Republicii Moldova. Precizările au fost făcute de către președintele de onoare al formațiunii, Dumitru Diacov, după o întâlnire cu grupul de lucru al Partidului Socialiștilor (PSRM), privind crearea unei coaliții de guvernare la nivel oficial.

„Am avut un schimb de păreri pentru crearea unei coaliții de guvernare și a crea perspective pentru a stabiliza situația din R Moldova. Noi am venit cu un proiect pentru Moldova europeană, care înseamnă un angajament politic din partea PDM și în baza acestui proiect vom vedea ce responsabilități ne putem asuma. Partidul Democrat, dacă intră la guvernare, va fi garantul pentru Moldova că nu vom devia de la parcursul european. Nu numai că vom realiza programul care stă în fața noastră, semnat cu UE, dar vom lichida și restanțele”, a declarat Dumitru Diacov.

Întrebat cum va colabora PDM cu PSRM, având în vedere că socialiștii promovează o politică externă pro-est, Diacov a spus: „Noi o să încercăm să-i „recolorăm”, să devină mai europeni”.

Președintele de onoare al PDM a precizat că nu s-a discutat despre nume concrete ale viitorilor miniștri.

„Nu am discutat nimic despre candidați. Am făcut un schimb de păreri la partid, pe întreaga listă, dacă avem persoane pregătite pentru acest domeniu. Știți că avem oameni care au lucrat în toate sectoarele guvernării”, a precizat acesta.

Totodată, Dumitru Diacov a sugerat că în documentul semnat cu PSRM s-ar putea regăsi prevederile semnate anterior cu blocul ACUM.

„Am studiat programul care a fost semnat cu ACUM, ceea ce privește politica externă cred că vom prelua, ca să evităm speculațiile. Dacă ACUM a semnat aceste angajamente, noi de ce nu putem face același lucru?”, a menționat Diacov.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Fumatul, jocurile de noroc și artificiile vor costa mai mult. Planul anunțat de prim-ministrul Vasile Tofan

Premierul Vasile Tofan a prezentat propunerile Guvernului de politică fiscală pentru 2027, care vor fi supuse consultărilor în următoarele săptămâni. Este vorba de 4 direcții de acțiune, iar una dintre acestea presupune taxarea viciilor.

„Aici, nu toate taxele au ca scop doar venit bugetar. Unele taxe au ca scop să schimbe comportamente și alegerile care le facem. Dacă un produs dăunează sănătății, dacă afectează ordinea publică, dacă creează dependență, dacă afectează tinerii, trebuie să-l taxăm mai mult. Statul trebuie să intervină”, a comunicat premierul, în contextul propunerilor pentru taxarea viciilor.

Despre jocurile de noroc

Potrivit lui Tofan, moldovenii cheltuie anual 10 miliarde de lei pe jocuri de noroc. „Este o sumă echivalentă la toate compensațiile pentru încălzire oferite de stat în ultimii patru ani. Sincer, nu-mi venea a crede când am văzut această sumă. (…) Creștem taxarea jocurilor de noroc. (…) Introducem o taxă de 6% pe rulajul companiilor în domeniul jocurilor de noroc”, a comunicat oficialul.

Despre tutun și produsele de vaping

Premierul a anunțat că vor fi crescute accizele pentru lichidele de vapat cu nicotină cu 50%. Totodată, vor fi crescute accizele pe țigările tradiționale cu 20%.

În același timp, vor fi taxate pentru prima dată lichidele de vapat fără nicotină, a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici. Totodată, potrivit acestuia, vor fi crescute accizele la tutunul încălzit cu 15%.

Despre băuturile cu zahăr și energizantele

Potrivit lui Tofan, acestea vor fi taxate pentru prima dată. „Este o măsură aplicată în multe țări. Noi am întârziat cu această măsură”, a precizat oficialul.

Despre pirotehnică

Premierul a anunțat că, în premieră, la articolele pirotehnice se va introduce o acciză de 25% din valoare.

În contextul noului concept de reformă fiscală, premierul a vorbit și despre majorarea cu 35% a scutirii personale anuale la impozitul pe venit, de la 29.700 la 40.000 de lei. Detalii AICI.

***

Precizăm că proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, elaborat de Guvernul Tofan, urmează să fie supus consultărilor publice începând cu 6 august. Este a doua încercare de aprobare a politicii fiscale pentru anul viitor, după ce proiectul pregătit de fostul guvern condus de Alexandru Munteanu s-a oprit la etapa consultărilor publice, pe fondul criticilor venite din partea mediului de afaceri și a experților. În urma consultărilor, Ministerul Finanțelor a renunțat la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: