Florești.md

Noi rase de animale și însămânțare artificială. O nouă instituție publică va apărea în Moldova

În Republica Moldova va apărea o nouă instituție publică: „Centrul pentru Ameliorarea și Reproducția Animalelor”. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței guvernului din 7 iunie.

Noua instituție va fi responsabilă de menţinerea fondului genetic al animalelor și ameliorarea raselor existente; de crearea unor noi rase, tipuri, linii, crosuri și hibrizi de animale cu un înalt potențial productiv; precum și de implementarea însămânțărilor artificiale a bovinelor, porcinelor, ovinelor și caprinelor cu material seminal congelat, obţinut de la reproducători de o valoare genetică avansată.

Secretarul de stat Vasile Șarban a menționat că reforma va garanta o calitate sporită a producției animaliere.

„În ultimii ani, au crescut volumele de produse alimentare de origine animală importate, precum și prețul de import al acestora, în special al cărnii, produselor din carne, al laptelui și produselor lactate. Pentru a asigura securitatea alimentară, trebuie să mărim volumele de producție animalieră, prin majorarea numărului de animale întreținute în exploatațiile agricole, precum și prin creșterea valorii lor genetice. Noua instituție va fi tocmai veriga de legătură între minister și crescătorii de animale, exploatațiile zootehnice de producere a laptelui și a cărnii. Urmărim ca sectorul zootehnic să aibă o dezvoltare durabilă, iar pentru aceasta este necesar să creștem potențialul productiv al animalelor”, a argumentat Vasile Șarban.

Noua instituție este creată în urma reorganizării prin transformare a Întreprinderii de Stat „Centrul Republican pentru Ameliorarea și Reproducția Animalelor” din satul Maximovca, raionul Anenii Noi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Federația de Judo a Republicii Moldova

„Finală 100% moldovenească”: doi judocani din Republica Moldova au luptat pentru aur în Peru

Judocanii din Republica Moldova, Radu Izvoreanu și Denis Vieru, s-au întâlnit în finala categoriei de 66 kg la Grand Prix-ul de la Lima, Peru, unde au luptat pentru medalia de aur. Izvoreanu s-a clasat pe primul loc și a obținut medalia de aur, iar Vieru s-a clasat pe locul al doilea, obținând argintul.

Înainte de a ajunge în finală, Radu Izvoreanu i-a învins pe francezul Alexis Renard, muntenegreanul Jusuf Nurkovic, brazilianul Ronald Lima și peruanul Franco Baltazar. La rândul său, Denis Vieru a trecut de Yam Wolczak (Israel), Mateo Cabral (Paraguay), Julien Frascadore (Canada) și Jonathan Benavides (Ecuador). În finală, Radu Izvoreanu a obținut medalia de aur după ce l-a învins pe Denis Vieru, a anunțat Comitetul Național Olimpic și Sportiv.

Potrivit Federației de Judo a Republicii Moldova, la Grand Prix-ul de la Lima au participat 300 de concurenți din 50 de țări. Federația a precizat că „într-o finală 100% moldovenească, Radu Izvoreanu a reușit un ippon spectaculos, după un tsuri-goshi de excepție, cucerind astfel primul său aur pe circuitul World Judo Tour.”. „Denis Vieru, unul dintre cei mai valoroși judoka ai Moldovei, a demonstrat încă o dată că rămâne în elita mondială și a urcat pe treapta a doua a podiumului”, a adăugat Federația.

olympic.md
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: