screenshot/Facebook:Ecaterina Luţişina

Noi reguli la angajarea în funcții cu contact direct cu copiii. Protest la Guvern: „Discriminează persoanele cu tulburări mintale”

Pe 24 iunie, înainte de ședința Guvernului, o activistă a protestat în fața sediului Executivului. Aceasta a menționat că un proiect de lege aflat pe masa Guvernului, care vizează sistemul de protecție a copilului împotriva violenței, neglijării și/sau exploatării, „discriminează persoanele cu tulburări mintale și riscă să le limiteze dreptul de a munci în Moldova”. Între timp, Guvernul a aprobat proiectul, iar ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că „fiecare copil are dreptul să crească într-un mediu sigur, iar statul are obligația să creeze toate condițiile necesare pentru respectarea acestui drept”.

Organizatoarea și unica participantă a fost activista Ecaterina Luţişina. Potrivit activistei, proiectul de lege „discriminează persoanele cu tulburări mintale și riscă să le limiteze dreptul de a munci în Moldova”.

„Proiectul (…) are 2 prevederi periculoase: introduce în Codul Muncii formularea „inapt din punct de vedere mintal”, cu referire la persoanele cu tulburări mintale; introduce obligativitatea prezentării certificatului de la psihiatru care să confirme „aptitudinea mintală”. Aceste prevederi se referă la domenii de lucru unde există „contact regulat cu copii”. Aceste domenii includ: sport, cultură și activități recreative, pe lângă educație, sănătate și altele. (…) Dacă ai o tulburare mintală și te-ai adresat măcar o dată la un psihiatru de stat, riști să nu poți primi certificatul necesar de la acesta pentru angajare într-un domeniu cum ar fi taberele pentru adolescenți/ evenimentele culturale/ atelierele pentru copii/ etc. Cu alte cuvinte, ți se va limita dreptul la muncă în baza tulburării tale mintale”, a adăugat ea.

Prin urmare, activista a cerut „să fie în totalitate aceste prevederi discriminatorii”.

Între timp, Guvernul, întrunit în ședință de la ora 10, a aprobat proiectul elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Prin acest proiect s-a inclus în Codul Muncii capitolul „Munca ce implică contact regulat cu copiii”, precum și interdicții privind angajarea în funcții care presupun un astfel de contact.

NM by mihaelaconovali25

Astfel, se va interzice angajarea în aceste funcții a persoanelor: față de care au fost instituite măsuri de ocrotire judiciară; care sunt inapte din punct de vedere mintal pentru activități sociale și profesionale cu responsabilitate sporită, fapt confirmat prin acte corespunzătoare; care au fost condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă sau care au calitatea de bănuit, învinuit sau inculpat într-o cauză penală pentru infracțiuni săvârșite cu intenție împotriva unui copil ori pentru instigarea sau implicarea unui copil în săvârșirea unei infracțiuni.

Sunt vizate infracțiuni din următoarele categorii: infracțiuni contra păcii și securității omenirii; infracțiuni de război; infracțiuni contra vieții și sănătății persoanei; infracțiuni contra libertății, cinstei și demnității persoanei; infracțiuni privind viața sexuală; infracțiuni contra familiei și minorilor; infracțiuni contra sănătății publice și conviețuirii sociale; infracțiuni contra securității și ordinii publice.

De asemenea, se va interzice angajarea în funcții care implică îngrijirea și educarea copilului, pentru o perioadă determinată, în familia sau la domiciliul/reședința temporară a angajatorului, în cazul în care în gospodărie locuiesc persoane care nu corespund condițiilor prevăzute de lege.

În acest sens, au fost stabilite documentele necesare la angajare: certificatul de cazier detaliat, care să ateste lipsa antecedentelor penale și lipsa condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracțiuni cu caracter sexual asupra unui copil, indiferent de stingerea sau anularea antecedentelor penale pentru aceste infracțiuni; declarația pe propria răspundere privind lipsa calității de bănuit, învinuit sau inculpat într-o cauză penală pentru o infracțiune; certificatul eliberat de un medic psihiatru sau psihiatru-narcolog, care să confirme aptitudinea din punct de vedere mintal pentru a practica activități sociale și profesionale cu responsabilitate sporită.

În lipsa acestor documente, angajarea în astfel de funcții este interzisă.

„Fiecare copil are dreptul să crească într-un mediu sigur, iar statul are obligația să creeze toate condițiile necesare pentru respectarea acestui drept. Prin acest proiect consolidăm mecanismele de prevenire a violenței și abuzului asupra copiilor, introducem standarde mai înalte de siguranță pentru specialiștii care lucrează cu copiii și oferim autorităților instrumente mai eficiente pentru intervenție și protecție”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

„Nu mă tem”: Gutnic, prima reacție după ce a fost dată în judecată de Ceban

Fosta viceprimară a capitalei, Irina Gutnic, a declarat că este pregătită să-și susțină în instanță afirmațiile care îl vizează pe edilul Ion Ceban și că deține probe în acest sens. Declarațiile reprezintă o reacție la decizia primarului de a o acționa în judecată pentru a-și apăra „onoarea, demnitatea și reputația profesională”.

„Am aflat și eu că domnul Ion Ceban intenționează să își apere onoarea și demnitatea în instanță, susținând că l-aș fi calomniat. Dacă nu ar fi atât de grav, ar fi de râs”, a scris Gutnic pe o rețea de socializare.

Ulterior, ea a venit cu mai multe întrebări către primar: „Oare nu ați angajat persoane în întreprinderile municipale care, în loc să își exercite atribuțiile de serviciu, au desfășurat activități de promovare a imaginii dumneavoastră? (….) Oare nu au fost cheltuiți bani publici pentru materiale prezentate cică pentru promovarea imaginii Primăriei, dar care ridică întrebări legitime cu privire la scopul lor real? (…) Oare tot e calomnie faptul ca ți-ai angajat toți consilierii MAN în subdiviziunile PMC (nota red. Primăriei municipiului Chișinău) și în Consiliile de Administrare? La fel, vor trebui lămurite și toate aspectele privind acordarea ajutoarelor materiale către persoane loiale dvs, probabil sunt persoane vulnerabile care merită cu adevărat 100000 lei pentru nevoi, dar nu cele selectate de mama dvs”.

„Dacă tot mergeți în instanță, acolo vom avea ocazia să prezentăm documente, probe și explicații. (…) Nu mă tem. (…) Diferența dintre noi este că eu sunt pregătită să îmi susțin afirmațiile cu probe. Ne vom vedea în instanță. Acolo vor conta documentele, faptele și legea”, a conchis Gutnic.

În contextul celor comunicate de Irina Gutnic, NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții primarului Ion Ceban.

***

Amintim că primarul Chișinăului, Ion Ceban, a dat-o în judecată pe Irina Gutnic, la aproape o lună și jumătate după ce a demis-o din funcția de viceprimară. Potrivit Portalului Național al Instanțelor de Judecată, dosarul, înregistrat la 1 iulie, are ca obiect apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale.

Scandalul dintre Gutnic și Ceban a izbucnit în luna mai. Atunci, primarul a anunțat că a semnat o dispoziție de revocare din funcție a viceprimarului, Irina Gutnic.

Gutnic a calificat demiterea drept ilegală și a anunțat că va contesta decizia în instanță. Ea l-a acuzat pe Ceban că a transformat Primăria într-un „mecanism de PR politic” și că ar supune angajații „terorii administrative”. Gutnic și-a anunțat plecarea din Partidul MAN în aceeași zi. În replică, Ion Ceban a declarat că dezvăluirile Irinei Gutnic ar fi fost orchestrate din exterior cu scopul de a-l destitui din funcție. Potrivit edilului, Gutnic ar fi acționat la indicațiile unor forțe externe, ar fi înregistrat colegii cu microfonul ascuns și ar fi transmis materiale unor terțe părți în schimbul promisiunii că dosarele deschise împotriva sa vor fi închise. Deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Lilian Carp, a respins acuzațiile și a declarat că plecările din MAN și dezvăluirile despre ilegalități sunt consecința acțiunilor lui Ceban.

Între timp, Gutnic a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție împotriva primarului general Ion Ceban, acuzându-l de „abuz de putere” și l-a chemat pe Ceban în instanță.

NewsMaker a explicat ce consecințe ar putea avea acest conflict și de ce avantajează partidul de guvernare PAS – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: