Fosta viceprimară a Chișinăului și șefa organizației municipale a MAN, Irina Gutnic, a intrat într-un conflict deschis cu Ion Ceban, despre care spune că ar fi un pericol pentru Chișinău și pentru întreaga țară. Ea îl acuză pe edil că a transformat Primăria într-un „SRL personal”, în care angajații sunt nevoiți să muncească șapte zile din șapte pentru imaginea primarului. Mai mult, Gutnic susține că în „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN) ar exista o ruptură. În replică, Ion Ceban a acuzat-o pe fosta sa colegă că ar executa indicații venite din exterior și chiar a sugerat cine s-ar afla în spatele acestora. Este, probabil, primul scandal major din interiorul relativ tinerei formațiuni MAN. NewsMaker explică ce consecințe ar putea avea acest conflict și de ce avantajează partidul de guvernare PAS.
Ruptură în MAN?
Pe 11 mai, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat demiterea viceprimarei Irina Gutnic. Informația a fost publicată pe canalul său de Telegram, fără alte explicații. Până în prezent, motivele demiterii nu au fost făcute publice.
Irina Gutnic a fost, timp de mai mulți ani, una dintre figurile-cheie ale Primăriei și ale echipei lui Ceban. Ea a devenit viceprimară în 2022, fiind numită prin dispoziția primarului după ce Consiliul Municipal Chișinău i-a respins candidatura de două ori. Gutnic avea un rol important și în partidul edilului. Ea conducea organizația teritorială Chișinău – cea mai mare structură din cadrul MAN. Toate acestea arată că ea făcea parte din cercul apropiat al primarului capitalei.

Pe 13 mai, Gutnic a susținut o conferință de presă în care a declarat că a aflat despre demitere din presă și că va contesta decizia în instanță – nu pentru a reveni în Primărie sub conducerea lui Ceban, ci pentru a demonstra că „legea trebuie respectată”.
Potrivit Irinei Gutnic, Primăria s-a transformat într-un „SRL al unei singure persoane”, în care întregul aparat administrativ lucrează pentru imaginea lui Ion Ceban. Într-adevăr, imaginea primarului și a instituției este promovată intens prin reclame online și în transportul public, bannere cu realizările Primăriei amplasate în toate sectoarele capitalei, flashmoburi cu participarea angajaților și chiar mesaje audio cu vocea lui Ceban difuzate în transportul public.
În plus, Gutnic l-a acuzat pe Ion Ceban de un stil autoritar de conducere atât a Primăriei, cât și a partidului, și l-a numit un „pericol pentru Chișinău și pentru întreaga Republică Moldova”. Ea a susținut că există numeroase nemulțumiri față de politica promovată de Ceban, atât în interiorul Primăriei, cât și în cadrul MAN, și a avertizat că plecarea sa din partid nu va fi ultima.
Primarul capitalei a declarat că nu intenționează să răspundă „unei doamne supărate că nu mai deține o funcție”, care a ales să-și expună public nemulțumirile. Potrivit lui Ion Ceban, Gutnic ar acționa la indicația unor forțe din exterior și, după cum a lăsat să se înțeleagă, legăturile ar duce către partidul de guvernare PAS și, personal, către fostul ministru Andrei Spînu. În replică, Gutnic a declarat că nu a avut niciodată vreo legătură cu Spînu, cu excepția perioadei dinaintea alegerilor prezidențiale din 2024, când echipele lui Ceban și Maia Sandu au coordonat întâlnirea dintre cei doi și celebra fotografie comună.

Viceprimarul lui Ion Ceban, Victor Pruteanu, a intervenit în apărarea primarului și a liderului MAN. Acesta a declarat că, pe parcursul colaborării lor, nu a auzit-o niciodată pe Irina Gutnic criticându-l pe Ceban sau pe colegii din echipă. Pruteanu a spus că îi este „rușine” de comportamentul fostei sale colege și a adăugat că, după conferința de presă susținută de Gutnic, are și mai multe întrebări: „Dacă totul era atât de dezastruos, de ce a tăcut atâția ani? Dacă nu era revocată din funcție, tăcea mai departe? Ion Ceban nu era un pericol până luni la amiază și, brusc, a devenit după asta?”.
Totuși nu este un primar proeuropean?
Una dintre principalele critici formulate de Gutnic a vizat poziția lui Ion Ceban față de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Potrivit ei, membrii partidului au crezut în imaginea proeuropeană promovată de primar, însă ulterior și-au dat seama că au fost naivi.
Ion Ceban și-a început cariera politică drept politician prorus. El a făcut parte inițial din Partidul Comuniștilor, iar ulterior din Partidul Socialiștilor (PSRM). De-a lungul timpului, politicianul s-a pronunțat în repetate rânduri în favoarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Eurasiatică și la Uniunea Vamală. În 2019, Ceban a câștigat alegerile pentru Primăria Chișinău candidând din partea socialiștilor proruși, însă deja încerca să se distanțeze atât de PSRM, cât și de subiectele geopolitice. După victorie, el a părăsit partidul și a promis că nu va politiza activitatea Primăriei Chișinău. Totuși, doar un an mai târziu, a lansat partidul MAN. Noua sa formațiune a fost prezentată drept una proeuropeană, lucru care i-a surprins atât pe adversarii politici, cât și pe alegători. Mulți au pus la îndoială sinceritatea noii sale poziționări, iar Ceban a fost nevoit, în repetate rânduri, să-și demonstreze orientarea proeuropeană.
„Desigur, concurenții lui Ceban au lovit exact în acest punct. Declarau că MAN nu este un partid proeuropean, ci un proiect al Kremlinului”, spune politologul Ion Tăbârță. Totodată, el consideră că Ceban însuși a oferit parțial motive pentru asemenea declarații, mai ales atunci când înaintea alegerilor parlamentare din 2025 a creat pe neașteptate blocul „Alternativa”.

„Alternativa”, piatră de poticnire?
Despre blocul „Alternativa” a vorbit și Gutnic. Potrivit ei, echipa a aflat despre crearea acestuia cu 10 minute înainte de anunțul public, iar Ceban le-ar fi spus colegilor că această decizie nu a fost luată de el. „În interiorul echipei exista o nemulțumire profundă”, a povestit Gutnic. Ea a menționat că acest lucru a devenit una dintre dovezile nesincerității viziunilor proeuropene ale primarului.
Blocul „Alternativa” era format din partidul MAN, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) al fostului premier Ion Chicu, partidul „Congresul Civic”, unul dintre cofondatorii căruia este Mark Tkaciuk, precum și fostul procuror general și candidat la prezidențiale Alexandr Stoianoglo. Tkaciuk este fost comunist, iar Stoianoglo a candidat la prezidențiale cu sprijinul PSRM-ului prorus. Acest lucru a generat discuții despre orientarea prorusă a blocului, în pofida faptului că liderii săi au declarat în repetate rânduri despre aspirațiile proeuropene ale formațiunii.
Partidul lui Ion Ceban avea, în mod evident, rolul principal în cadrul blocului „Alternativa”. Acest lucru era sugerat atât de asemănarea dintre denumirile partidului și ale blocului, cât și de continuitatea stilistică și de imagine. După alegerile parlamentare, membrii blocului au format o fracțiune comună în Parlament. În aprilie, Ion Ceban a anunțat retragerea MAN din „Alternativa”, deși deputații formațiunii au rămas în continuare în fracțiunea parlamentară. Tot atunci, edilul s-a distanțat de declarațiile foștilor parteneri politici. Ulterior, atât blocul, cât și fracțiunea parlamentară au fost părăsite de partidul „Congresul Civic” și de Mark Tkaciuk.

Analistul politic Ian Lisnevschi consideră că destrămarea blocului „Alternativa” a influențat politica moldovenească mai mult decât actualul scandal cu Gutnic: „Acest lucru a schimbat configurația politică din Moldova. «Alternativa» a reușit să unească oameni cu viziuni diferite. Dar, în final, blocul s-a destrămat”.
Ion Tăbârță a menționat că anume de la „Alternativa” au început și problemele de imagine ale lui Ceban: „Blocul a arătat un rezultat modest la alegerile parlamentare”.
Ce urmează?
Ion Tăbârță consideră că actualul scandal va lovi imaginea primarului. „De declarațiile lui Gutnic, fără îndoială, vor profita concurenții lui Ceban. Acest lucru poate afecta atât imaginea primarului, cât și MAN”, a menționat expertul. Totodată, el susține că următoarele declarații ale lui Gutnic și reacțiile altor membri ai MAN vor fi decisive pentru a înțelege amploarea situației: „Este important să înțelegem dacă într-adevăr există o ruptură în MAN sau este vorba doar despre un conflict personal între Ceban și Gutnic”.
Ian Lisnevschi consideră că actualul conflict nu va afecta prea mult imaginea partidului. „La noi nu prea se crede în «foști». Când pe cineva îl exclud de undeva, iar acea persoană începe să-i demaște pe toți, acest lucru provoacă mai multe întrebări: de ce nu a plecat mai devreme? De ce nu a vorbit mai devreme? Așa că aici nu există prea multă încredere”, a explicat expertul. El a mai menționat că în Moldova memoria politică este foarte scurtă: „Peste două-trei zile toți vor uita despre asta”.
Totodată, Ian Lisnevschi consideră că acest conflict va fi exploatat politic de adversarii lui Ion Ceban, în special de partidul de guvernare PAS. Cu toate acestea, expertul susține că atacurile venite din partea puterii ar putea, din contra, să avantajeze MAN. „Când un partid cu un anti-rating mare critică pe cineva, acest lucru, dimpotrivă, ridică ratingul partidului criticat. Critica PAS la adresa primarului ar fi fost actuală dacă partidul de guvernare ar fi demonstrat rezultate în țară. Dar acest lucru nu s-a întâmplat doar cu PAS. Același lucru se întâmpla și cu Igor Dodon atunci când era președinte. Era suficient să critice pe cineva – și ratingul acelei persoane creștea”.

Reprezentanții PAS au comentat deja conflictul, însă într-un ton rezervat, sugerând că declarațiile Irinei Gutnic nu aduc nimic nou. Deputatul Lilian Carp, fost contracandidat al lui Ion Ceban la alegerile pentru Primăria Chișinău și actual președinte al Comisiei parlamentare pentru securitate, apărare și ordine publică, a declarat că afirmațiile fostei viceprimare confirmă lucrurile despre care PAS „vorbește de ani de zile” în legătură cu edilul capitalei.
Situația se poate schimba dacă Irina Gutnic va publica într-adevăr dovezile pe care spune că le deține împotriva lui Ion Ceban – inclusiv documente interne de partid, rapoarte, corespondență și informații despre finanțarea MAN, proiectele și legăturile acestuia. Fosta viceprimară a promis deja că va face publice aceste materiale, însă, întrebată despre dovezi, răspunde deocamdată evaziv: „Toate la timpul lor.”
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!