tv8

Compensații la căldură cu reguli noi: ce trebuie să știți despre calcularea veniturilor

Veniturile familiilor care solicită compensații pentru energia termică vor fi verificate pentru intervalul aprilie–septembrie 2025, în loc de perioada mai–octombrie cum era până acum. Modificările au fost aprobate astăzi de către Guvern.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale explică că această ajustare a fost necesară pentru ca datele fiscale să fie complet disponibile la momentul evaluării și pentru a evita întârzierile în acordarea compensațiilor.

Regulamentul a fost revizuit și pentru compensarea încălzirii cu combustibili solizi. Familiile care nu au beneficiat anterior de sprijin, dar care solicită ajutor pentru sezonul 2025–2026, vor trebui să depună cererea la asistentul social din localitate.

Totodată, a fost modificată și perioada de referință pentru calculul venitului global în cazul indemnizației de maternitate. Astfel, procentele de 25%, 50% și 75% se vor aplica pentru lunile iulie, august și septembrie, în loc de ordinea anterioară – octombrie, septembrie și august.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a explicat că modificările sunt tehnice, menite să grăbească procesul și să asigure un calcul corect al sprijinului oferit de stat.

„Venim cu modificări tehnice pentru ca procesul de acordare a compensațiilor la căldură să fie mai rapid și mai sigur. Ne propunem schimbarea perioadei în care sunt declarate veniturile familiilor ce solicită compensații. Dacă anterior era mai–octombrie, propunerea noastră este să păstrăm șase luni, doar că aprilie–septembrie, ca să avem toată informația necesară pentru stabilirea venitului gospodăriei. Este doar o modificare tehnică, pentru a putea efectua rapid și prompt calculul compensațiilor pentru cetățeni”, a spus Plugaru înaintea ședinței Guvernului.

Ministra a confirmat și interesul ridicat al populației pentru program.

„Până acum, avem o cerere foarte sporită. Astăzi-dimineață erau înscrise 187.000 de cereri în sistem. O parte se înscrie individual, iar alte cereri sunt asistate de asistenții sociali” a mai spus oficiala.

Natalia Plugaru a precizat că, după încheierea perioadei de înregistrare, pe 28 noiembrie, autoritățile vor reveni cu date actualizate și informații privind rectificările bugetare necesare pentru acordarea compensațiilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mitropolia Basarabiei

Mitropolitul Basarabiei și mitropolitul Moldovei, discuție la Președinție despre „necesitatea inițierii unui dialog”

Conducerile Mitropoliei Basarabiei (subordonată Patriarhiei Române) și Mitropoliei Moldovei (subordonată Patriarhiei Ruse) s-au întâlnit pe 26 august, la ședința solemnă de la Președinție, dedicată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței. Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropoliții au avut o discuție care a vizat necesitatea inițierii unui dialog.

Mitropolia Basarabiei a declarat că, înainte de ședința solemnă, mitropolitul Antonie „a purtat o discuție deschisă cu Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, despre necesitatea inițierii unui dialog instituțional între cele două Mitropolii ortodoxe care își desfășoară activitatea în Republica Moldova”.

„Cei doi ierarhi și-au exprimat disponibilitatea de a depune eforturi pentru deschiderea unei comunicări directe și constante. Formatul viitoarelor întrevederi, temele prioritare și direcțiile unei posibile cooperări urmează să fie stabilite în perioada următoare. Această disponibilitate pentru dialog reprezintă un semnal important într-un context bisericesc marcat de tensiuni care au afectat clerici, comunități parohiale și relațiile dintre credincioși. Comunicarea directă și responsabilă poate contribui la depășirea neînțelegerilor și la consolidarea păcii bisericești și sociale”, a comunicat Mitropolia Basarabiei.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, mitropolitul Antonie a avut o discuție și cu episcopul romano-catolic de Chișinău, Anton Coșa, în cadrul căreia a fost apreciată „buna cooperare dezvoltată între Mitropolia Basarabiei și Episcopia Romano-Catolică de Chișinău, îndeosebi prin structurile social-filantropice ale celor două instituții, ale căror proiecte răspund unor nevoi importante ale societății”.

Menționăm că cei doi mitropoliți și episcopul romano-catolic de Chișinău au stat alături în cadrul ceremoniei solemne de la Președinție.

Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei

Menționăm că mitropolitul Basarabiei a fost ales în luna iulie în această funcție. În cadrul ceremoniei de întronizare s-a menționat că de la noul mitropolit se așteaptă inclusiv să „cultive relații de respect reciproc cu alte culte oficial recunoscute, pentru păstrarea păcii sociale”.

Amintim că relația dintre Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei a fost marcată în ultimii ani de tensiuni legate de plecarea unor preoți de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei, reacțiile reprezentanților Mitropoliei Moldovei și, în acest context, situația lăcașurilor de cult.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: