Facebook/Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova

Noi reguli pentru șoferii cu mașini înmatriculate în străinătate. Cât timp se vor putea afla în Moldova 

Automobilele înmatriculate în străinătate nu se vor putea afla pe teritoriul Republicii Moldova mai mult de 180 de zile pe an. Începând cu 1 ianuarie 2023, acestea vor putea fi în țara noastră cel mult 180 de zile timp de 12 luni. 

Anunțul cu privire la modificarea regulilor pentru mașinile cu numere străine a fost făcut de reprezentanții Serviciului Vamal.

Instituția menționează că a fost exclusă prevederea conform căreia automobilele, introduse pe teritoriul vamal de către persoanele fizice cu domiciliul în orice stat străin şi care deţin permis de conducere emis în ţara în care au domiciliu, se pot afla pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen mai mare de 180 zile, până la 3 ani.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2023, persoanele fizice rezidente şi cele nerezidente au dreptul de a introduce mijloace de transport declarate prin acțiune şi plasate sub regim vamal de admitere temporară pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, pe un termen de până la 180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive, fără excepții.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

gov.md

Moldova ar putea primi încă 157 de milioane de euro din Planul de Creștere al UE

Uniunea Europeană evaluează în prezent reformele implementate de Republica Moldova până în iunie 2026, iar rezultatele evaluării vor determina acordarea unei noi tranșe de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru economie și productivitate, punere în aplicare și simplificare, Valdis Dombrovskis, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Vasile Tofan, care a avut loc joi, 1 octombrie, la Chișinău.

„Am discutat cele 1,9 miliarde de euro din Planul de creștere pentru Moldova. Implementarea avansează bine. Peste 500 de milioane de euro granturi au fost deja puse la dispoziția Republicii Moldova și, la moment, evaluăm pașii de reformă care trebuiau să fie întreprinși până în iunie 2026 pentru a debursa încă 157 de milioane de euro, care vor veni ca sprijin curând”, a declarat Vladis Dombrovskis.

Totodată, oficialul a menționat că, până în decembrie, trebuie implementate încă 40 de reforme, iar alte 57 sunt preconizate pentru anul 2027. Măsurile vizează inclusiv întreprinderile de stat și administrația publică.

Planul de Creștere pentru Republica Moldova este un pachet de sprijin financiar al Uniunii Europene în valoare de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, destinat accelerării reformelor, creșterii economice și apropierii Republicii Moldova de piața unică europeană. Este cel mai mare pachet de sprijin financiar acordat de UE Republicii Moldova de la independență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: