GB News

Norvegia analizează posibilitatea construcției unui gard la frontiera cu Federația Rusă

Norvegia ar putea să construiască un gard pe segmentul său de frontieră cu Federația Rusă. Declarația a fost făcută de ministra norvegiană a Justiției, Emilie Enger Mehl, într-un interviu pentru NRK.

Emilie Enger Mehl a declarat că, în timpul unei vizite în Finlanda, a văzut o parte a gardului acestei țări de la granția cu Federația Rusă și crede că o astfel de construcție ar putea fi o idee bună și pentru Norvegia. Potrivit ei, gardul este interesant nu doar ca factor de descurajare, ci și pentru că senzorii și tehnologia cu care este dotat pot detecta persoanele care se apropie de frontieră. Ministra a declarat că Guvernul de la Oslo este pregătit să închidă complet granița cu Rusia „cât mai curând posibil”.

Emilie Enger Mehl a precizat că gardul ar putea fi construit pe întreaga linie de frontieră cu Rusia sau doar pe o parte a acesteia.

Guvernul Norvegiei ia în considerare câteva măsuri, care, pe lângă construirea gardului, includ dotarea cu personal, supravegherea graniței și măsuri suplimentare la punctul de trecere a frontierei Storskog pentru a face față fluxului de trafic de acolo.

Precizăm că frontiera Norvegiei cu Federația Rusă are o lungime de 198 de kilometri. În 2016, autoritățile țării au ridicat un gard de 200 de metri în apropierea punctului de trecere a frontierei Storskog pentru a preveni afluxul de migranți care l-au trecut pe biciclete.

Finlanda a decis să construiască un gard la granița sa cu Rusia în 2022. În 2023, a fost construită prima secțiune a gardului, care are o lungime de aproximativ trei kilometri. În total, Finlanda intenționează să construiască aproximativ 200 de kilometri de gard cu o înălțime de aproximativ 3,5 metri (lungimea totală a frontierei este de 1 300 de kilometri). Se estimează că construcția va fi finalizată până la sfârșitul anului 2026, scrie Meduza.

Din cauza invaziei ruse din Ucraina, atât Finlanda, cât și Norvegia au închis complet intrarea turiștilor din Rusia cu vize Schengen până în 2024.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cererea lui Galbur împotriva lui Recean, în care își apără onoarea și demnitatea, înregistrată în instanță: „Voi merge până în pânzele albe”

Liderul PNM, Dragoș Galbur, a anunțat că cererea sa de chemare în judecată împotriva fostului premier Dorin Recean a fost înregistrată pe 7 octombrie. Galbur susține că Recean a lansat public acuzații „false și calomnioase” la adresa sa și cere apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale.

„Voi merge până în pânzele albe pentru ca fiecare minciună, fiecare sumă inventată și fiecare acuzație fără probe să fie examinată de instanță”, a declarat Galbur.

Liderul PNM și-a exprimat încrederea că judecătorii vor examina cazul exclusiv în baza legii și a probelor, indiferent de funcțiile pe care Dorin Recean le-a deținut sau le deține și de apartenența sa politică.

Amintim că, pe 28 august, Dorin Recean a anunțat că îl va acționa în judecată pe Dragoș Galbur pentru răspândirea unor informații pe care le-a calificat drept „falsuri denigratoare”. Liderul PNM îl acuzase de presupuse legături cu compania aeriană Polaris și de relații cu omul de afaceri din regiunea transnistreană Victor Gușan. Recean a respins acuzațiile.

Tot atunci, fostul premier l-a acuzat pe Galbur că ar primi bani pentru postări și apariții televizate prin care ar denigra persoane la comandă. Recean zicea că politicianul ar încasa între 200 și 500 de euro pentru o postare și ar câștiga astfel între 2.000 și 7.500 de euro lunar.

Galbur a respins învinuirile și i-a cerut fostului premier să prezinte dovezi, inclusiv cine l-ar fi plătit, cât, când și pentru ce postări. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: