Să trăiești decent în Moldova.
Cum adică? Și cât costă?
Poate oare un pensionar din Florești și fiul său, cu grad de dizabilitate, să trăiască cu 2500 de lei lunar? Sunt oare 25 de mii de lei suficiente pentru o familie cu cinci copii și pentru ce ajung acești bani? Până în prezent, în Moldova nu s-a format o viziune generală despre «trai decent». NM a analizat, cum își imaginează «un trai decent» cercetătorii, economiștii și cetățenii simpli: pensionarii, funcționarii publici și angajații din sectorul privat.
Decent – cum adică?
Ce cred cercetătorii?
Versiunea nr. 1
Primul studiu practic despre cât ar putea costa «condițiile de trai» pentru o familie medie din Moldova (doi părinți, doi copii), a fost realizat în țara noastră la sfârșitul anului 2018, cu susținerea Fundației Friedrich Ebert în Moldova și a Asociației obștești Platzforma.
Autorii au ajuns la concluzia că «pentru a asigura condiții decente de trai unei familii cu doi copii, sunt necesare 12,5 mii de lei» lunar.
Cei din comunitatea economiștilor au avut o atitudine critică față de acest studiu. În primul rând, din cauza metodologiei neclare și a definiției vagi despre«condiții decente de trai». Autorii au fost criticați și pentru utilizarea datelor Biroului Național de Statistică. Cei de la BNS consideră că pentru o viață sănătoasă, o persoană matură are nevoie de 2400 calorii pe zi.

În realitate, aceasta înseamnă un nivel minim de calorii pe care trebuie să-l primească o persoană matură pentru a exista fizic, fără daune serioase asupra sănătății. Și acest lucru a fost subliniat de nenumărate ori de BNS.
Versiunea nr. 2
La începutul anului 2019, au fost publicate rezultatele altui studiu, realizat de către Institutul Național de Cercetări Economice (INCE) de pe lângă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Lucrarea este intitulată «Ce venituri pot asigura un trai decent în Republica Moldova?». Pentru prima dată în Moldova, În acest studiu a fost abordată întrebarea, ce înseamnă «condiții decente de trai» pentru diferite categorii – de la alimente și îmbrăcăminte până la cheltuieli de transport și pentru odihnă și cât care este prețul asigurării acestor condiții în realitatea economică moldovenească.
Specialiștii de la INCE au folosit noțiunea «bugetul rațional de consum». Din acesta sunt incluse atât nevoile fiziologice pentru o alimentație sănătoasă, cât și toate nevoile spirituale, sociale și psihologice de bază ale omului. Prin aceasta, el se deosebește de noțiunea «minimul de existență», care include doar coșul minim de consum, achitarea minimă a serviciilor locativ-comunale și alte câteva poziții.

În bugetul rațional nu este inclus costul construcției sau achiziției unui imobil și a unui mijloc de transport personal. Mărimea «bugetului rațional de consum» este calculat pentru o familie cu doi părinți maturi și doi copii minori, ținându-se cont de prețurile medii din Moldova, fără a fi specificate pe regiuni.

De cât e nevoie pentru alimente
Conform calculelor cercetătorilor, valoarea calorică a coșului de consum în bugetul rațional trebuie să conțină:
  • 3009 calorii/zi pentru un copil de orice sex, în vârstă de până la 16 ani
  • 4080 calorii/zi pentru bărbați cu vârsta de peste 18 ani
  • 3535 calorii/zi pentru femei cu vârsta de peste 18 ani

Toți acești indicatpri sunt, în medie, cu 47 la sută mai mari decât cei incluși în minimul de existență. Ei corespund recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății privind calitatea alimentelor și nevoile energetice ale unui om sănătos.
Potrivit acelorași calcule ale cercetătorilor, până la urmă, cheltuielile doar pentru o alimentație sănătoasă pentru o familie din patru persoane, cu doi maturi și doi copii, constituie 10 200 de lei lunar, reieșind din prețurile medii din luna februarie 2019. Și aceasta, în cazul în care familia nu crește propria producție agricolă.

De cât e nevoie pentru serviciile locativ-comunale și alte cheltuieli nealimentare
Specialiștii INCE indică faptul că nevoile nealimentare ale locuitorilor Moldovei practic nu sunt studiate. Nu există niciun fel de recomandări oficiale în acest sens.

Drept bază pentru calcule, cercetătorii au luat datele de care se ține cont la elaborarea politicilor sociale moderne din România, Ucraina și Rusia. În structura nevoilor nealimentare au fost incluse cheltuielile pentru serviciile locativ-comunale, sistemul asigurării medicale, transportul public și telecomunicațiile, iar pentru copiii minori, s-au adăugat cheltuielile pentru încălțăminte și îmbrăcăminte. În mod separat, s-au luat în considerare și cheltuielile pentru nevoile nemateriale – lectura cărților, participarea la evenimente culturale și practicarea sportului, care nu solicită un număr mare de echipamente profesionale.

Cercetătorii au estimat aceste cheltuieli la puțin peste 14 700 de lei lunar. Astfel, valoarea totală a bugetului rațional de consum pentru o familie din patru persoane, ținându-se cont de coșul de consum, ar fi, în medie, 24 955 de lei lunar.
De ce e atât de mult pentru alimente
Autorii studiului menționează că într-un fel sau altul, cea mai mare parte a cheltuielilor din bugetul pe care l-au calculat revine alimentelor – aproape 41%. Acest indicator aproape coincide cu cel real: conform datelor Biroului Național de Statistică pentru anul 2017, în Moldova, pentru alimente au revenit 42,6% din cheltuieli.
În practica mondială, o cotă atât de mare a cheltuielilor pentru alimente este considerată dovadă a unei economii subdezvoltate. De exemplu, în statele din Europa de Vest, acest indicator nu depășește 10-11%, în Europa Centrală – 15-17%, în Rusia și România – 31-32%.

Din toate țările Europei geografice, doar Ucraina este în urma Moldovei: acolo, pentru alimente se cheltuiesc 50-51% din venituri.

Pe locul al doilea în structura bugetului în Moldova, calculat de cercetători, sunt cheltuielile pentru diferite servicii pentru populație – 18,47% (4 609 lei lunar), iar pe locul al treilea – cheltuielile pentru serviciile locativ-comunale – 15,79% (3 942 de lei lunar).

Astfel, pentru asigurarea unui buget rațional al unei familii din doi maturi care lucrează și doi copii minori, este necesară suma de 24 955 de lei lunar, care ar trebui să fie acoperită de salariile a doi maturi. Adică, ei trebuie să primească, în medie, câte 12 478 de lei lunar. În variantă ideală, anume această sumă ar trebui să alcătuiască salariul mediu pe economie, consideră cercetătorii.
Viață în jumătate
Se trăiește oare «decent» azi în Moldova?
Ce spune statistica
În medie, salariile din Moldova sunt departe de cele calculate de către cercetători. Astfel, la sfârșitul anului 2018, salariul mediu pe economie a constituit 6446,4 lei. Conform prognozelor guvernului, în anul 2019, acesta ar trebui să fie de 6975 de lei.

Astfel, astăzi, chiar și salariul mediu pe economie alcătuiește 55,9% din acel nivel al salariului care este necesar pentru un trai decent al familiei în care lucrează ambii maturi și în care sunt doar doi copii.
Menționăm că salariul minim în Moldova este astăzi de 2775 de lei.
Ce spun locuitorii de rând ai Moldovei – bugetarii, pensionarii și angajații din sectorul privat
Aliona Butacova, specialist IT
Bălți - Chișinău

Familia – doi maturi și trei copii
Aliona Butacova, specialist IT
Bălți - Chișinău
Familia – doi maturi și trei copii
Suma care a fost calculată (24 995 de lei. – NM) pentru o familie cu doi copii mici, este insuficientă pentru o viață «normală», la prețurile și realitățile noastre. Nici nu mai vorbesc despre maturi, ci doar despre copii, de exemplu, ținând cont de îmbrăcămintea și încălțămintea de care ei au nevoie. Încălțămintea este chiar un articol aparte în lista de cheltuieli, pentru că rezistă, cât de cât, doar cea de iarnă. Și această încălțăminte costă de la 800 de leiși mai mult. Tot ce e mai ieftin, de exemplu, cele mai simple ghete, de 400 de lei, se rup în 1-2-3 luni, după care pot fi doar aruncate. Eu sunt dintr-o familie foarte simplă, în copilărie a fost greu, mergeam la școală doar în ceea ce era. Iar la noi, copiii sunt răi, în cel mai bun caz, vor râde și nu vor vorbi cu tine din cauza aceleiași încălțăminte.

Cheltuielile pentru îmbrăcăminte și încălțăminte cresc dacă în familie e și fată, și băiat. Cheltuielile pentru îmbrăcămintea fetelor sunt mai mari întotdeauna. La fel, cheltuielile sunt mai mari în cazul sugarilor. Lunar, e nevoie de cel puțin trei-patru pachete de scutece, iar acestea costă, în medie, câte 400 de lei. Și în sfârșit, medicina. Da, polița este luată în considerare, doar că de obicei, copiii se îmbolnăvesc fără a preîntâmpina și e imposibil să aștepți o lună până îți va veni rândul la medicul specialist. Deci, sau clinică privată, sau tratament de sine stătător, și acestea, la fel, sunt cheltuieli care nu pot fi evitate. Iar în raioane, accesul la medicină este cu mult mai mic decât la Chișinău. Eu sunt originară din Bălți. Nu demult, fratelui meu i-au dat îndreptare la USG, pentru o zi care va fi peste șase săptămâni de la adresare. Un copil mic, bolnav, nu poate aștepta atâta timp.

Soțul spune că dacă e să ne referin la raioanele Moldovei, chiar și la Bălți, da, o familie poate trăi normal cu 25 de mii, este exact acel «decent». La Chișinău – nu, este nevoie de vreo 33-35 de mii de lei.

De la stat, eu am primit întotdeauna doar îndemnizația unică ce se cuvine la nașterea copiilor. Mai mult – nimic, însă eu lucrez mult, oficial, și nu pretind la ajutor social.
Natalia Slenchina, angajată la Ministerul Apărării
Chișinău

Familia – doi maturi și doi copii
Natalia Slenchina, angajată la Ministerul Apărării
Chișinău
Familia – doi maturi și doi copii
Dacă e să pornim de la cheltuielile de 25 de mii, pot spune din experiență proprie că aceasta este suma minimă posibilă cu care se poate trăi, deși, desigur, mulți oameni nici pe aceasta nu o văd. Această sumă înseamnă: achitarea, cumva, a serviciilor locativ-comunale, alimentarea cât de cât, îmbrăcămintea poate fi cumpărată doar de la second hand ori, sincer, cea mai ietfină și mai periculoasă pentru sănătate – cea din China, iar orice dezvoltare a copiilor – doar la cursurile de stat semi-vii sau la cercurile entuziaștilor, cu cheltuieli minime. Nu-ți poți permite măcar o dată pe an un concediu la mare, nu ai voie să te îmbolnăvești, nu se poate nici reparație, dacă se deteriorează ceva serios sau pur și simplu trebuie deja înnoit.

În cazul meu, nu am avut, practic, niciun ajutor din partea statului. Și nici nu încerc să obțin ceva suplimentar – suntem mereu trimiși dintr-o parte în alta, cică, avem un venit prea mare. Deși acesta este, să zicem, până la 20 de mii pentru întreaga familie. Îi cunosc pe mulți care se încadrează în toate criteriile formale pentru a obține acest ajutor și au mare nevoie de el, însă ei adună certificate timp de o jumătate de an, iar în final, nu obțin nimic. De exemplu, familia noastră, dar mai ales familiile cu mulți copii, au o problemă uriașă – orice stomatologie. Cu polița, poți doar să-ți extragi un dinte – fie la maturi, fie la copii. Restul – din cont propriu, cum dorești.
Vitalie Botnariuc, pensionar
Raionul Florești, orașul Florești

Familia – doi maturi, inclusiv o persoană cu dizabilități
Vitalie Botnariuc, pensionar
Raionul Florești, orașul Florești
Familia – doi maturi, inclusiv o persoană cu dizabilități
Pentru mine, 25 de mii de lei lunat sunt ca din cosmos. Probabil, trebuie să fii judecător și deputat în același timp, ca să primești asemenea pensii.

După ce m-am pensionat, am lucrat încă mulți ani, pentru că e imposibil să trăiești doar din pensie. Profesia îmi permitea să lucrez. Chiar și acum sunt nevoit să muncesc. Cu atestatul sovietic, eu sunt sudor gaze de categoria a VI-a, iar mâinile, cum s-ar spune, țin minte. Pensia mea este puțin mai mare de 2000 de lei, cu toate indexările din ultimul timp. Nu este puțin, comparativ cu mulți cunoscuți de-ai mei. Nu am primit niciodată alți bani din partea statului și, sincer vorbind, m-am împăcat cu acest gând.

Eu trăiesc cu fiul. Și mă doare mai mult pentru el. El este persoană cu dizabilități de gradul trei, deci, conform tuturor legilor, el poate lucra, dar nu întotdeauna îi reușește. Cine are nevoie de un om cu dizabilități, chiar și apt de muncă? În orașul nostru și în raionul nostru, este greu să îți găsești de lucru, chiar dacă ești absolut sănătos. El primește îndemnizație de 547 de lei și atât. Doar uneori, i se mai cuvin reduceri de 50% la medicamente, însă el are probleme cu spatele, de aceea pastilele nu prea îl ajută.

Mai devreme, fiul a lucrat la uzina de conserve. Însă acolo, fie că ești sănătos, fie că nu prea, nu era cine știe ce lucru. Plăteau când și cum, iar acum, uzina, practic, nici nu mai există.

Deci, întregul nostru buget este pentru două persoane – un pic mai mult de 2500 de lei. Poți oare să trăiești decent cu acești bani? Nu, nu poți. Cu acești bani, în doi, este deosebit de greu să trăiești și să nu mori. Ne salvează aparatul de sudat și mâinile. Dacă trebuie de făcut ceva pentru cineva, eu pot. Cândva, am lucrat chiar și cu un aparat de sudat experimental. Și fiul învață, pentru că vederea mea nu mai e cum a fost, iar mâinile țin minte, dar lucrează încet.

Eu nu mă plâng, nu – altora le este și mai greu. Eu nu știu, de cât e nevoie pentru un trai decent. Știu doar că, probabil, 99 din 100 de pensionari din Moldova nu au nici pe departe așa ceva (25 de mii pentru o familie).
Svetlana Peretochina, contabil-șef, consultant fiscal
Chișinău

Familia – doi maturi și patru copii
Svetlana Peretochina, contabil-șef, consultant fiscal
Chișinău
Familia – doi maturi și patru copii
Cu acești bani [aproape 25 de mii de lei lunar], se poate trăi, și oamenii trăiesc. Însă acesta nu este un trai decent. Împreună cu soțul, avem un venit comun aproximativ de această sumă, de aceea eu știu exact ce spun. Fiecare femeie cu câțiva copii mici fie are nevoie de dădacă, fie ea nu va putea lucra în program deplin și deci, familia nici nu va avea cu ce trăi. Cred că cheltuielile reale pentru un trai decent sunt de aproape 34-35 de mii de lei lunar.

Noi nu vedem și nu primim aproape nimic de la stat. De exemplu, este ajutor de la primărie – aproape 700 de lei pentru un copil, acordat la începutul anului școlar. Însă au refuzat să ne aloce pentru fiecare copil. Până la urmă, cu ajutorul și cu susținerea școlii, ne-au oferit pentru un copil.

Practic, cu o săptămână în urmă, pentru prima oară în viață, ne-au dat bilete gratuite la tabără pentru doi copii. Și asta, datorită eforturilor noului director adjunct al școlii.
Eu știu că este o procedură de susținere specială a celor nevoiași. Ea presupune vizita unui inspector care evaluează, de exemplu, câte telefoane mobile sunt în familia ta (și nu contează că acestea costă câte 200 de lei), și ce dimeniuni are televizorul. Și așa – în fiecare lună. Dacă demonstrezi că nu-ți ajunge măcar pentru mâncare, îți vor plăti
Cum e la alții?
România
În România, costul unui trai decent a fost apreciat recent – în septembrie-noiembrie 2018. Cercetarea a fost efectuată de Fundația germană Friedrich Ebert în România, în colaborare cu Institutul de Cercetare a Calității Vieții și Grupul de cercetări științifice Syndex.

Sarcina lor a fost de a calcula suma necesară pentru satisfacerea tuturor nevoilor biologice, sociale și personale ale unei persoane din România. În final, conform calculelor lor, o familie din doi maturi și doi copii, ar avea nevoie de 6762 de lei românești lunar, adică aproape 1450 de euro (prețurile și cursul leului de la sfârșitul anului 2018). Pentru o persoană care trăiește separat, costul acestui coș minim constituie 2552 de lei românești lunar, sau aproape 547 de euro.

Experții români au subliniat că aceasta a fost prima cercetare științifică anume a nivelului de trai decent, demn, dar fără lux,și nu a minimului de existență. Totodată, minimul de existență în România este de 1205 lei românești, sau aproape 255 de euro.

Rusia
În Rusia, se efectuează deosebit de des studii ale costului unui trai decent. Ultimul a fost efectuat în martie – aprilie 2019, de către specialiștii Universității de Finanțe de pe lângă Guvernul Federației Ruse.

Ținând cont de decalajul serios dintre nivelul prețurilor și cel al veniturilor în diferite regiuni ale Rusiei, evaluarea costului s-a făcut pe regiuni separate. Așa cum era de așteptat, cel mai mare cost de trai s-a dovedit a fi la Moscova – aproape 110 mii de ruble lunar pentru o persoană angajată, sau aproape 1500 de euro.

Cel mai mic cost de trai decent este în ținutul Transbaikal – 50 de mii de ruble, sau aproape 680 de euro. Costul mediu pe țară al vieții pentru o persoană care muncește este de 68 de mii de ruble, sau aproape 930 de euro, se spune în cercetare.

Totodată, menționăm că în primul trimestru al anului 2019, salariul real al unui lucrător a fost, în general, în Rusia, de aproape 32 de mii de ruble, sau 435 de euro.

Germania
Sistemul de evaluare a costului de trai în Germania depinde foarte mult de landurile federale în care se efectuează studiul.

Berlin nu este nici pe departe cel mai scump oraș german pentru un trai decent, prin aceasta Germania deosebindu-se de majoritatea țărilor europene. În Berlin, costul mediu al «unui trai decent» pentru o persoană singură, dar aptă de muncă, este de 1750 de euro. Această sumă include, de exemplu, arenda unei locuințe de până la 50 m.p. pe care un șomer, practic, n-are șanse de a o primi. Pentru un cuplu de familie care lucrează, acest nivel este deja de 2900 de euro. În această sumă intră arenda locuinței cu o suprafață de 100 m.p., programul personal de asigurare medicală, precum și shoppingul preponderent în secțiile «bio-eco» ale magazinelor și aproape 300 de euro lunar pentru viața culturală.

În orașul Hamburg din nordul Germaniei, costul aceluiași nivel de trai va fi mai mare cu aproximativ 30%. În cel mai costisitor oraș al țării, în capitala Bavariei – Munchen – e chiar cu 60%, în medie, adică aproape 2700 de euro pentru o persoană care este încadrată în câmpul muncii.
Text: Alexandr Macuhin
Prezentare: Cristina Demian
Imagine principală: Maxim Andreev, NewsMaker
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: