„Nu aceasta a fost intenția mea”. Suruceanu explică afirmațiile despre Botgros, Cheianu și PAS

Interpretul Ion Suruceanu susține că regretă dacă afirmațiile sale legate de implicarea oamenilor de cultură în alegerile parlamentare au fost percepute ca un reproș la adresa lui Nicolae Botgros și Constantin Cheianu. Totodată, el a precizat că nu a avut nicio intenție să aducă atingere PAS. Suruceanu afirmă că mesajul transmis în timpul emisiunii TV „a fost profund distorsionat” și scos din context. Totuși, a adăugat că opinia exprimată este „profund subiectivă”, fiind bazată pe propria sa experiență politică.

„Anumite declarații ale mele au fost preluate parțial de către unele instituții media, scoase din context, ceea ce a generat neînțelegeri regretabile. Mesajul meu real a fost profund distorsionat. (…) Vreau să clarific în mod deschis că nu am avut nicio intenție să aduc atingere Partidului Acțiune și Solidaritate, și cu atât mai puțin unor personalități culturale marcante precum maestrul Nicolae Botgros sau domnul Constantin Cheianu”, se arată în mesajul lui Ion Suruceanu.

Totuși, interpretul a spus că opinia exprimată în timpul emisiunii TV este una „profund subiectivă”, bazată pe experiența sa politică. „Ceea ce am exprimat a fost o reflecție personală, sinceră și profund subiectivă, legată de implicarea figurilor culturale în viața politică — un punct de vedere format prin propria mea experiență din trecut. Nu a fost o acuzație, ci o părere exprimată ca artist preocupat sincer de destinul acestei țări”, a menționat Ion Suruceanu.

În continuare, interpretul a spus că își menține susținerea față de președinta Maia Sandu și regretă dacă declarațiile sale au fost percepute ca un reproș la adresa lui Nicolae Botgros și Constantin Cheianu.

„Este extrem de important pentru mine să subliniez că respectul și susținerea mea față de doamna președintă Maia Sandu au fost exprimate în mod constant în trecut, în numeroase ocazii publice, și vor rămâne neschimbate și în viitor. Aceste valori le-am reafirmat și în cadrul interviului, însă acele fragmente nu au fost preluate de mass-media. (…) Cred cu tărie în parcursul european al Republicii Moldova și în nevoia de modernizare profundă a societății noastre. (…) În ceea ce-i privește pe Nicolae Botgros – un artist excepțional și un prieten vechi – și Constantin Cheianu – un scriitor și dramaturg de marcă, publicist care a contribuit esențial la dezvoltarea spiritului critic în societatea noastră –, regret profund dacă afirmațiile mele au fost percepute ca un reproș personal. Nu aceasta a fost intenția mea”, se mai arată în mesajul lui Ion Suruceanu.

Recent, Partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat că maestrul Nicolae Botgros și jurnalistul Constantin Cheianu vor candida pe listele partidului la alegerile parlamentare. Din partea PAS vor participa la scrutin și fostul ministru al Muncii, Marcel Spătari, antreprenoarea Maria Acbaș, fondatoarea organizației „Prietena Mea”, Ludmila Adamciuc, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, precum și omul de afaceri Iurie Cojocaru.

Pe 23 iunie, interpretul Ion Suruceanu a abordat, în timpul unei emisiuni TV, inclusiv subiectul implicării oamenilor de cultură în politică. „Ei se folosesc. Ce crezi, că PAS-ul, din mare dragoste, ia oamenii de cultură – mai ales pe Botgros, eu nu zic de altcineva… și Cheianu Constantin? Ei… ei au hotărât, treaba lor, dar ei îi folosesc pe ei. Situația te impune, fiindcă dacă tu făceai lucruri care… ridicai cât de cât, măcar 2-3% economia, te duceai cu pieptul deschis în fața alegătorilor: „Oameni buni, eu am argumente. Ia uite ce am făcut”. „Ia uite ce am făcut” nu există la dânșii și… se folosesc de moment”, comunica interpretul. Precizăm că Ion Suruceanu a fost anterior și om politic, fiind deputat în perioada 1994–1998.

„L-am auzit pe Ion Suruceanu spunând într-o emisiune că eu și cu Nicolae Botgros ne lăsăm folosiți de PAS în alegerile de la 28 septembrie, deoarece partidul fondat de Maia Sandu nu a făcut nimic în patru ani și nu are cu ce ieși la lume”, reacționa pe 24 iunie Constantin Cheianu. Jurnalistul a adăugat că „PAS este pe primul loc în preferințele alegătorilor”. „Să fie acesta un semn că PAS nu a făcut nimic în patru ani?”, menționa Cheianu, în reacție la declarațiile lui Suruceanu.

Atunci, solicitată de NewsMaker pentru o reacție la declarațiile interpretului Ion Suruceanu, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a spus că partidul nu va comenta afirmațiile.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: