„Nu cred că va fi posibil să reluăm anul școlar în acest an”. Premierul Ion Chicu a dezvăluit ce se va întâmpla cu examenul de BAC

Premierul Ion Chicu este de părere că anul școlar curent nu va fi reluat. Declarația a fost făcută marți, 21 aprilie, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune. În același timp, șeful executivului a menționat că elevii claselor a 12-a vot susține, totuși, examenul de bacalaureat.

Premierul Ion Chicu a amintit că elevii claselor a 4-a și a 9-a nu vor susține în acest an examene. Totuși, aceștia se vor putea înscrie la alte instituții de învățământ, dacă își vor dori acest lucru, iar admiterea se va face în baza notelor medii.

„Nu cred că va fi posibil să reluăm anul școlar în acest an, a mai rămas în linii mari doar luna mai. Știți despre decizia Ministerului Educației care a fost susținută și de Comisia pentru Situații Excepționale ca examenele pentru clasele primare, clasa a 4-a și ciclul gimnazial, clasa a 9-a, să fie anul acesta anulat. Deci elevii vor finaliza aceste cicluri în baza notelor medii stabilite de profesori pentru ultima perioadă. Copiii care absolvesc clasa a 9-a vor putea să meargă la studii în alte instituții, deci ele se aprobă”, a declarat șeful executivului.

În același timp, prim-ministrul a subliniat că examenele de bacalaureat se vor desfășura, pentru că unii elevi își doresc să studieze în străinătate, unde se ține cont de nota de la BAC.

„Din păcate, nu putem face același lucru și în cazul examenelor de bacalaureat pentru că riscăm să îngrădim accesul copiilor noștri care absolvesc liceul la instituții din străinătate, acolo se cere nota de la bacalaureat. Deci pentru clasa a 12-a vom păstra acest examen. Nu cred că este posibil ca în acest an școlar să revină elevii în băncile școlare. Cel mai probabil, revenirea va fi la 1 septembrie, iar până atunci vom continua învățământul la distanță. Vor fi note la sfârșitul anului școlar pentru toate clasele. Din păcate, aceasta este perspectiva pentru anul școlar 2019-2020”, a explicat prim-ministrul Ion Chicu.

Amintim că prin Dispoziția din 17 aprilie curent, Comisia pentru Situații Excepționale a luat decizia privind anularea examenelor pentru clasele a 4-a și a 9-a.

Din cauza riscului răspândirii pandemiei de coronavirus, în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență. Au fost închise școlile, grădinițele și universitățile. De la izbucnirea focarului, în țara noastră au fost confirmate 2614 cazuri de îmbolnăviri. Potrivit Ministerului Sănătății, în 182 dintre acestea este vorba despre persoane cu vârsta cuprinsă între 0 și 19 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

трамп
Reuters

Trump: „Este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte”. Reacție la Kiev

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a afirmat că președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, „se bucură de sprijinul poporului ucrainean”, iar poporul este cel care „are dreptul să ia decizii”, relatează Deutsche Welle.

„Știți ce propun eu? Propun să-și găsească un nou lider (nota red. ucrainenii), care să poată încheia un acord, deoarece el (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată. (…) Cred că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte”, a declarat Trump, ca răspuns la afirmația unei jurnaliste care a spus că ucrainenii sunt supuși zilnic atacurilor Rusiei.

Potrivit liderului de la Casa Albă, SUA i-au spus lui Zelenski că „poate face orice dorește în privința Rusiei”, dar că nu ar trebui să atace rafinăriile de petro, deoarece acest lucru reprezintă „o problemă mondială”. Cu toate acestea, atacurile asupra rafinăriilor nu au încetat, a subliniat Trump. „El (nota red. Zelenski) vrea să creeze probleme lumii. Vrea să le creeze probleme fermierilor noștri din cauza motorinei, deoarece Rusia furnizează o parte semnificativă din motorina utilizată la nivel mondial. (…) Ar face bine naibii (nota red. Zelenski) să înceteze (nota red. atacurile asupra rafinăriilor)”, a adăugat Trump.

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a afirmat că Zelenski conduce statul „într-o perioadă de război – un război pentru independența, libertate și demnitate” și merită sprijin. Zelenski „se bucură de sprijinul poporului ucrainean”, iar poporul este cel care „are dreptul să ia decizii”, a subliniat Sibiga. „Declarațiile venite din străinătate nu fac decât să confirme că el (nota red. Zelenski) își îndeplinește excelent atribuțiile”, a conchis Sibiga.

Prim-ministrul Mării Britanii, Andy Burnham, și-a „reafirmat deplină solidaritate” cu Kievul, în cadrul unei convorbiri telefonice cu liderul ucrainean. Biroul premierului britanic a public un comunicat în acest sens la scurt timp după declarațiile lui Trump. Nu se știe dacă Burnham și Zelenski au discutat despre afirmațiile liderului de la Casa Albă.

„Pentru câțiva litri de motorină. Ce faliment moral!”, a reacționat Karin Prien, ministra federală a educației și familiei din Germania

***

Liderul american l-a criticat pe Zelenski la o zi după ce a anunțat încheierea unui acord cu Rusia privind livrarea de motorină rusească pe piața americană și pe alte piețe. Pentru punerea în aplicare a acordului, Ministerul Finanțelor al SUA a emis o licență care autorizează efectuarea de operațiuni cu motorină din Rusia, interzise anterior din cauza sancțiunilor. Licența este valabilă până pe 7 aprilie 2027. La rândul lor, autoritățile ruse au anunțat ridicarea anticipată a restricțiilor privind exportul acestui tip de combustibil.

„Cadourile făcute lui Putin nu vor contribui nici la pace, nici la bunăstarea lumii civilizate. Rusia va „mulțumi” pentru motorină continuându-și campania de teroare și acțiunile perfide. Permisiunea acordată Rusiei de a vinde produse petroliere înseamnă investiții într-un război care trebuie oprit, nu prelungit”, a reacționat președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: