parlament.md

„Nu duc o viață de lux”. Batrîncea, după ce i s-a constatat diferența de peste 700 de mii de lei între venituri și cheltuieli

Socialistul Vlad Batrîncea spune că trăiește modest, iar singura proprietate pe care o deține este apartamentul pentru care ar mai avea de achitat ipoteca „încă mulți ani înainte”. Declarația a fost făcută după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat o diferență de peste 700 mii lei între veniturile și cheltuielile socialistului. Cel din urmă a anunțat că își va apăra adevărul în instanță. 

Potrivit ANI, la mijloc ar fi veniturile obținute de socialist din vânzarea unui apartament în 2019, care ar fi fost al mamei sale. Drept urmare, Bătrîncea a raportat celor de la ANI că ar fi primit donație de la mama sa 20.000 euro, în urma vânzării locuinței.

„Am examinat așa numitul act de constatare al ANI și am stabilit că este un act bazat exclusiv pe percepții subiective și nu pe circumstanțe de fapt și de drept. Mai exact, sunt afirmații greșite care nu corespund realității”, a reacționat Batrîncea.

El a mai spus că niciodată nu a ascuns și nu are de gând să ascundă averea sa.

„Tot ce am este la vedere și este declarat conform legii. Afirm categoric că nu duc o viață de lux, trăiesc modest, nu dețin conturi bancare și nici mașini nu am. Apartamentul în care locuiesc este singura proprietate pe care o dețin și pentru care mai am de achitat ipoteca încă mulți ani înainte”, a susținut Batrîncea.

Tot el a declarat că „interpretările eronate” îi aduc un prejudiciu de imagine în calitate de politician și cetățean.

„Sunt sigur că scopul de bază al acestei acțiuni, este atacul mediatic împotriva mea și a echipei PSRM. Acest episod nejustificat și lipsit de fond se înscrie în campania de denigrare și atac la adresa opoziției. Adevărul am să-l apăr în instanța de judecată”, a conchis el.

Potrivit inspectorului de integritate, nu este clar ce apartament a fost vândut și care este venitul obținut. Conform informațiilor din banca centrală de date a cadastrului, prezentate de ANI, Batrâncea nu a deținut bunuri imobile în proprietate până a fi subiect al declarării.

Prin urmare, inspectorul de integritate notează că nu este clar cum deputatul ar fi obținut această sumă, odată ce nu a avut niciun drept de proprietate asupra bunului.

Cu toate acestea, ANI a anunțat că a început procedura de încasare în folosul statului a valorii averii nejustificate sau a confiscării acesteia.

„Se decade dl Vlad Batrîncea, din dreptul de a mai exercita mandat de deputat, precum și orice altă funcție de demnitate publică, cu excepția altor funcții elective, pe o perioadă de trei ani de la data încetării mandatului sau de la data rămânerii definitive a actului de constatare ori de la data rămânerii definitive și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența averii nejustificate, cu înregistrare a mențiunii în Registrul de Stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică”, se arată în actul de constatare al ANI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Popșoi spune că salariul unui tânăr diplomat este „rușinos”: nici pe departe nu este „dolce vita”

Vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, susține că salariile diplomaților din Moldova, în special ale celor aflați la început de carieră, sunt prea mici și descurajează specialiștii să rămână în sistem. Oficialul a declarat, într-un interviu pentru Moldova 1, că, în pofida percepției potrivit căreia „diplomația ar fi un fel de „dolce vita””, realitatea este cu totul alta. Salariul unui tânăr diplomat de la Chișinău este, în opinia sa, „rușinos”.

„Chiar dacă există o iluzie și o preconcepție că diplomația ar fi un fel de „dolce vita”, nu este nici pe departe așa. Ne uităm pe cifre. Indemnizațiile diplomaților noștri nu a crescut din 2018. Deci, opt ani de zile, cu toată inflația care s-a întâmplat nu doar la noi, dar și în țările în care lucrează, face remunerarea nu tocmai competitivă și asta descurajează foarte multă lume bună să rămână în sistem. Același lucru e valabil și în cazul tinerilor specialiști. Dacă ne uităm care e salariul unui tânăr diplomat aici, la centrală, e rușinos, dacă îmi permiteți”, a declarat Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Dimensiunea Diplomatică” de la postul public de televiziune.

Mai mult, ministrul de Externe consideră că actualul sistem diplomatic „penalizează familiile” diplomaților, în special copiii acestora.

„Atunci când îți ei copiii într-o misiune și copilul e în clasa a patra, dar ești nevoit să îl dai la școală de limbă chineză în clasa a cincea, după care peste trei ani revine înapoi în Republica Moldova – cum vă imaginați reușita academică a unui copil care studiind în limba română e nevoit după asta să studieze în limba chineză, sau arabă, estoniană, maghiară, după care revine acasă și pleacă iarăși cu părinții în altă misiune? Sistemul nostru diplomatic, cu mare regret, penalizează familiile, penalizează copiii, pentru că nu aveam resursele necesare, așa cum au alte state, să ofere posibilitatea de a studia în școli cu predare într-o limbă internațională. E dureros să recunoaștem că diplomația noastră penalizează familiile, neoferind sprijin necesar diplomaților noștri”, a explicat oficialul.

Popșoi a mai precizat că și-a propus să convingă colegii din Guvern și Parlament să acorde mai mult sprijin sistemului diplomatic.

***

Reamintim că, în iulie 2024, Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de modificare a Legii cu privire la serviciul diplomatic, propus de PAS. Varianta inițială prevedea acordarea unei indemnizații de până la 700 de euro pe lună pentru studiile fiecărui copil al diplomaților detașați în misiuni, cu vârsta de până la 23 de ani și necăsătorit. Guvernul a avizat însă o variantă mai restrânsă: până la 500 de euro lunar și doar pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani. Cheltuielile erau estimate la aproximativ 1,72 milioane de lei pe lună pentru circa 123 de copii.

Inițiativa a provocat critici din partea opoziției și în spațiul public. La scurt timp, ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a anunțat că proiectul va fi suspendat din cauza „reacției virulente”, iar autoritățile vor căuta alte soluții pentru sprijinirea familiilor diplomaților.

Indemnizațiile acordate diplomaților aflați în misiuni peste hotare au fost majorate ultima dată în octombrie 2018. Acestea sunt achitate suplimentar salariului de funcție. Potrivit ZdG, cea mai mare indemnizație stabilită atunci, de 4.600 de euro, i-a revenit ambasadorului Republicii Moldova în Japonia.

Mihai Popșoi conduce Ministerul Afacerilor Externe din ianuarie 2024, după demisia lui Nicu Popescu, și și-a păstrat funcția în guvernele Recean, Munteanu și Tofan. PAS, formațiune din care face parte și Popșoi, se află la guvernare din 2021.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: