realitatea.md

„Nu este nici măcar manipulare – este o minciună“. Vlah critică un reportaj despre milionul cheltuit pe evenimente culturale

Irina Vlah, ex-bașcanul Găgăuziei, critică postul de televiziune TV8 pentru un reportaj în care este vizată. Materialul reprezintă de fapt o preluare a unui articol publicat de portalul Nokta. Potrivit jurnaliștilor, circa 1 milion de lei din bugetul Găgăuziei au fost cheltuiți cu încălcări pentru evenimente culturale, în perioada în care era aceasta era bașcan. Fosta guvernatoare a declarat că televiziunea nu a fost „obiectivă” în prezentarea informațiilor și chiar „a mințit”. De asemenea, Vlah s-a arătat deranjată și de faptul că postul TV nu face astfel de materiale și despre evenimentele culturale organizate de președinta Maia Sandu.

Articolul Nokta

Pe 11 martie, portalul Nokta a publicat un articol bazat pe raportul Curții de Conturi locale privind cheltuirea fondurilor bugetare ale Găgăuziei între 2021-2022, perioadă în care guvernatoare era Irina Vlah. Materialul face referire la încălcările depistate de Curtea de Conturi a Găgăuziei în utilizarea resurselor financiare. Potrivit informațiilor, cele mai multe încălcări au fost admise de direcțiile Comitetului Executiv, care este condus de bașcanul Găgăuziei.

Printre încălcările consemnate se numără și faptul că Direcția Generală pentru Afaceri a Bașcanului a utilizat pe larg resursele din Fondul de rezervă pentru:

– organizarea evenimentelor festive;

– achiziționarea colectivelor de dans;

– procurarea echipamentelor de sunet;

– cumpărarea cadourilor pentru angajații subdiviziunilor Comitetului Executiv.

Pentru aceste activități au fost cheltuite 954 700 de lei.

Nokta a atras atenția că, în raport, nu se specifică pentru organizarea a căror evenimente anume au fost utilizați banii, însă a precizat că, în 2022, timp de câteva luni, Irina Vlah a călătorit alături de colective artistice din Găgăuzia prin diferite localități din Moldova pentru concerte. Această serie de concerte a fost o campanie denumită „Descoperă Găgăuzia prin cultură”, obiectivul căreia era popularizarea culturii găgăuze.

Deși scopul campaniei a fost popularizarea culturii găgăuze, autoritățile din autonomie practic nu au promovat campania: pe pagina de Facebook a Direcției Generale de Cultură au fost publicate informații doar despre câteva concerte. În realitate, „popularizarea” s-a desfășurat pe conturile de pe internet ale Irinei Vlah, a precizat Nokta.

Reportajul TV8

Tot pe 11 martie, TV8 a preluat informațiile din articolul Nokta și a realizat un reportaj video, pe care l-a difuzat în buletinul de știri. În materal, televiziunea a menționat că a solicitat și un comentariu de la Irina Vlah, însă a aceasta a declarat că nu mai este în funcție și nu știe dacă datele sunt veritabile. Potrivit TV8, ex-guvernatoarea i-a redirecționat către Comitetul Executiv, însă, nici acolo nu au primit un răspuns.

În reportaj TV8 a menționat, de asemenea, investigația jurnalistică realizată anterior de Nokta despre garderoba Irinei Vlah, în care s-a constat că, în 2022, ex-bașcanul a purtat articole vestimentare și accesorii valoarea cărora a depășit substanțial veniturile obținute de aceasta. Totuși, televiziunea nu a menționat că, ulterior, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat un control și a ajuns la concluzia că, în perioada când a deținut funcția de bașcan, Vlah nu ar fi suportat cheltuieli care să depășească veniturile obținute.

Reacția fostei bașcane

Pe 12 martie, Irina Vlah a reacționat la reportajul difuzat de TV8. Aceasta s-a arătat nemulțumită de cum a fost reflectat subiectul.

Şoc! Irina Vlah a cheltuit un milion de lei pe concerte și costume pentru artiști! Cam așa arată agenda actuală, potrivit TV8. Bravo, TV8! Acesta este jurnalism „curajos” și „independent”! Aveți independența și curajul să îi puneți întrebări Maiei Sandu? De ce președinția a folosit 4,6 milioane de lei pentru organizarea mitingului-concert „Moldova Europeană” în mai 2023? De ce a plătit președinția unul dintre cele mai mari onorarii – 100 de mii de lei – dirijorului orchestrei și totodată fratelui deputatului Radu Marian?”, a scris Vlah pe Facebook.

Ex-guvernatoarea a venit și cu precizări despre cei aproape un milion de lei cheltuiți în perioada mandatului său.

Da, Comitetul Executiv al Găgăuziei a alocat un milion de lei pentru promovarea culturii naționale. Au fost achiziționate echipamente de sonorizare, au fost cusute seturi de costume și pantofi noi pentru ansamblul de dans popular „Yıldızlar”, grupul de dans pentru copii „Altɪn Ҫӧşmä”, ansamblul de cântece și dans găgăuz „Düz-Ava”, grupurile de dans pentru copii „Copii minune” și „Karanfil”. Artiștii noștri au făcut turnee în toată Moldova și zeci de mii de cetățeni au cunoscut cultura găgăuză. Aceiași bani au fost folosiți și pentru organizarea de evenimente în cadrul sărbătorii Hederlez, festivalul vinului și sărbătorirea Zilei Educației în Găgăuzia. Dacă am avea mai multe oportunități, am susține și mai mult cultura. Și acum întrebarea este: câți bani ar cheltui Maia Sandu pe un astfel de număr de evenimente, dacă a cheltuit aproape 5 milioane de lei pe un singur miting-concert de propagandă?”, a spus ea.

Totodată, Irina Vlah a criticat TV8 și pentru faptul că nu a prezentat toate informațiile din jurul investigației jurnalistice despre garderoba sa. „Cel mai important: o „investigație” falsă despre garderoba mea, pe care TV8 nu a ratat ocazia de a o țese în această poveste. Aceasta nu este nici măcar manipulare – este o minciună. „Obiectivitatea” dumneavoastră nu a fost suficientă pentru a raporta că ANI a efectuat o investigație și a recunoscut că această informație nu era adevărată. A tiraja povești false despre jachetele opoziției și a fi mut când vine vorba de crimele autorităților: Acestea sunt standardele voastre de jurnalism?”, a menționat aceasta.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Aproape jumătate din exporturile țării sunt generate de servicii. Moldova Export Forum va reflecta dinamica exporturilor în cadrul Moldova Business Week 2026

Serviciile câștigă tot mai mult teren în comerțul extern, iar ponderea lor se apropie de cea a bunurilor. Pe parcursul anului trecut, prestările către clienți din afara țării au generat 3,22 miliarde de dolari, echivalentul a 46% din valoarea totală a exporturilor. Potențialul acestui segment și oportunitățile de creștere pentru companiile locale vor reprezenta una dintre cele trei direcții strategice ale Moldova Business Week 2026, care se va desfășura în perioada 28 septembrie – 2 octombrie.

Agenda dedicată exporturilor va combina discuțiile tematice și sesiunile de networking cu activități practice, orientate spre dezvoltarea unor noi oportunități de afaceri. Astfel, în cea de-a doua zi a evenimentului este programată o vizită de studiu pentru prezentarea capacităților de producție și procesare ale companiilor Monicol & Sapico, precum și a experienței acestora pe piețele externe. Programul Moldova Business Week 2026 va fi completat și cu „Moldovan Tourism as Export: From Destination to Economic Value”, eveniment programat pentru 1 octombrie, care va aduce în prim-plan turismul ca sector de export și sursă de venituri. Evenimentul urmărește să transforme promovarea destinației în noi parteneriate comerciale și să includă mai multe experiențe turistice din Republica Moldova în circuite internaționale. Agenda include și întâlniri B2B și sesiuni dedicate stabilirii de noi parteneriate de afaceri, dintre operatorii locali și cei din Elveția, pe parcursul cărora vor fi prezentate oferte turistice cu potențial pentru piețele internaționale.

Tot pe 1 octombrie, în cadrul Moldova Export Forum, vor fi desemnați, în premieră, cei 25 de „Top Exporters from Moldova” din cadrul programului lansat, tot în premieră, de Agenția de Investiții. Finaliștii au fost selectați din peste 1.300 de companii exportatoare, pe baza datelor furnizate de Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Biroul Național de Statistică și alte surse publice relevante. Programul va avea loc o dată la doi ani, iar mai multe informații sunt disponibile pe topexporters.

Exporturile Moldovei se schimbă: serviciile câștigă teren în fața bunurilor

Prima ediție a programului „Top Exporters from Moldova” este lansată într-un moment în care structura exporturilor Republicii Moldova se schimbă vizibil. În 2025, balanța comerțului cu servicii a fost pozitivă: Republica Moldova a exportat servicii cu 1,04 miliarde de dolari mai mult decât a importat. Evoluția demonstrează că tot mai multe companii locale pot livra expertiză, soluții și servicii către clienți din afara țării, fără a fi limitate de dimensiunea pieței interne.

Irina Tolstousov, directoare adjunctă, Promovare Imagine de Țară și Promovare Export, Agenția de Investiții: „În 2025 exporturile Republicii Moldova au ajuns la aproximativ 7 miliarde de dolari, 46% din ele fiind export de servicii, ceea ce schimbă paradigma economică a țării noastre. Mai mult decât atât, Moldova are o balanță pozitivă în acest sens – exportăm mai mult decât importăm. Aceste rezultate reflectă transformarea economiei moldovenești și capacitatea companiilor locale de a concura pe piețele internaționale. Exporturile nu mai înseamnă doar vânzarea unui produs peste hotare. Ele înseamnă integrarea în lanțurile valorice europene, dezvoltarea unor parteneriate pe termen lung și crearea unei economii mai competitive. Rolul nostru, la Agenția de Investiții, este să accelerăm această transformare.”

Pe parcursul anului 2025, Agenția de Investiții a avut peste 3.000 de interacțiuni cu mediul de afaceri pentru promovarea exporturilor, iar programele implementate au oferit suport pentru 129 de companii, cu scopul de a genera rezultate economice suplimentare de 15 milioane de dolari.

Top domenii care exportă servicii din Moldova: IT, educație, sănătate și transport

Creșterea ponderii exporturilor de servicii nu vine doar din serviciile IT, care în 2025 au depășit 1,05 miliarde de euro, o valoare de aproape opt ori mai mare decât în 2015. În prezent, aproximativ 90% din producția sectorului este orientată către clienți din afara țării.

Paleta de servicii exportate pe piețele externe este completată de segmentul de instruire, care a ajuns la 137 de milioane de dolari, de sănătate – la 85,4 milioane de dolari și transportul aerian de mărfuri și pasageri, care a generat 260 de milioane de dolari.

În același timp, serviciile de călătorie au adus 845 de milioane de euro în 2025, într-un an în care țara noastră a fost vizitată de peste jumătate de milion de turiști.

Exporturile de bunuri rămân o bază importantă pentru economie

În paralel cu avansul serviciilor, exporturile de bunuri păstrează o pondere importantă în economie, ajungând în 2025 la 3,78 miliarde de dolari. Automotive, electronica și sectorul agroalimentar se numără printre domeniile cel mai bine conectate la piața Uniunii Europene.

În perioada 2019–2025 țara noastră a exportat în UE echipamente și componente electrice în valoare de aproximativ 3,4 miliarde de euro, iar peste 90% din livrările acestei categorii au avut ca destinație piața europeană. 

Un exemplu este industria cablajelor auto, iar exporturile au crescut de la 41 de milioane de euro în 2013 la 269 de milioane de euro în 2025, pe fondul integrării producătorilor locali în lanțurile europene de aprovizionare. 

Sectorul agroalimentar rămâne, de asemenea, unul dintre principalii contribuitori la exporturile de bunuri. În 2025, exporturile de cereale și semințe au depășit 750 de milioane de euro, iar produsele agroalimentare au reprezentat peste 45% din totalul exporturilor de bunuri.

Datele indică o structură de export tot mai diversificată: pe de o parte, industrii de producție care și-au consolidat poziția pe piața europeană, iar pe de altă parte – servicii care cresc rapid și au o pondere tot mai mare de valoare adăugată în economie.

Trei direcții strategice pentru Moldova Business Week 2026

Exportul de servicii este una dintre cele trei direcții strategice ale Moldova Business Week 2026, pe lângă integrarea economică europeană și profilurile sectoriale de investiții. Pe parcursul a cinci zile, evenimentul va reuni reprezentanți ai companiilor din Moldova, investitori, potențiali clienți și parteneri internaționali în cadrul forumurilor la nivel înalt, panelurilor de discuții, vizitelor regionale și întâlnirilor B2B. Prin această componentă, Moldova Business Week urmărește să transforme capacitatea deja demonstrată a companiilor moldovenești de a lucra pe piețele externe într-un avantaj economic mai vizibil și într-o sursă de noi contracte, investiții și parteneriate.

Informații despre program și modalitățile de participare sunt disponibile pe mbw.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: