Tudor Mardei | NewsMaker

„Nu mă țin cu dinții de funcție”: Ce au răspuns miniștrii interimari, întrebați dacă se vor regăsi în Guvernul Tofan

Miniștrii interimari evită să spună dacă vor face parte și din viitorul Guvern, pe care urmează să îl formeze premierul desemnat, Vasile Tofan. După discuțiile purtate cu acesta, unii au declarat că decizia îi aparține exclusiv viitorului prim-ministru, în timp ce alții au spus că sunt gata să își continue activitatea, dar că nu se „țin cu dinții” de funcții.

Anatolie Nosatîi, care conduce Ministerul Apărării din 2021 și a făcut parte din guvernele conduse de Natalia Gavrilița, Dorin Recean și Alexandru Munteanu, spune că este „prematur” să spună dacă se va regăsi și în Cabinetul Tofan. „Decizia ține de candidatul desemnat la funcția de prim-ministru”, a declarat acesta pe 15 iulie.

Ministrul a precizat că a avut deja o discuție „constructivă” cu premierul desemnat, în cadrul căreia l-a informat despre activitatea ministerului, rezultatele obținute și provocările din domeniu. „Vreau să menționez: Ministerul Apărării își desfășoară activitatea nu cum vrea ministrul, dar în baza politicilor în domeniul de securitate și apărare națională, în baza planurilor de lungă durată. Ministrul doar conduce, gestionează resursele, răspunde de politicele în domeniu și la întrebările mass-media”.

Și ministrul Educației, Dan Perciun, care a făcut parte din guvernele Recean și Munteanu, și-a exprimat speranța că va avea o colaborare bună cu viitorul premier, fără să precizeze dacă se va regăsi sau nu în Cabinetul Tofan. „Cred că vom reuși să găsim dacă nu limbă comună, cel puțin un format funcțional de colaborare și cred că pe principalele subiecte de interes din educație suntem pe deplin aliniați. Îmi doresc foarte mult să avem o bună colaborare în Guvern, așa cum am avut-o și în alte guverne și sunt sigur că ne va reuși acest lucru și de această dată”, a declarat Perciun.

Nici Cristian Jardan, Gheorghe Hajder, Andrian Gavriliță și Emil Ceban, care au intrat în Guvern odată cu Alexandru Munteanu, nu știu dacă își vor păstra funcțiile.

„Nu știu ce va urma, e decizia lui și eu îmi doresc foarte mult ca dumnealui să reușească. Cred că este o șansă unică de a definitiva acest proiect de integrare europeană și Vasile îmi pare o persoană foarte potrivită nu doar să finalizeze acest proces, dar și să stabilizeze lucrurile la nivel de guvern. (…) Îmi doresc să continui lucrurile pe care le-am început. Nu mă țin cu dinții de funcție. Am zis-o de fiecare dată: atât timp cât sunt util și pot contribui la diferite proiecte, eu sunt gata”, a declarat ministrul interimar al Culturii, Cristian Jardan.

La rândul său, ministrul interimar al Mediului, Gheorghe Hajder, spune că cel mai important este ca reformele începute să fie continuate, „indiferent cineva va fi ministru”. „Cel mai important este ca angajamentele pe care ni le-am asumat să continue. Mai puțin contează cine va face acest lucru”, a declarat Hajder.

Ministrul interimar al Finanțelor, Andrian Gavriliță, a precizat că va continua să sprijine echipa ministerului, indiferent dacă va rămâne sau nu în Executiv: „Eu sigur nu voi lăsa echipa de izbeliște și voi ajuta, indiferent din care rol voi fi să ducă proiectele importante până la capăt”.

Și ministrul interimar al Sănătății, Emil Ceban, spune că a avut o discuție „intensă” cu Vasile Tofan. Totuși, întrebat de jurnaliști dacă își va păstra funcția, acesta a declarat că decizia nu îi aparține. Întrebat dacă își dorește să rămână în funcție, acesta a răspuns: „Guvernul trebuie să continue activitatea sa, politicile pe care le avem, strategia de dezvoltare, lucrurile care în aceste opt luni s-au efectuat și ele trebuie duse la capăt”.

***

Amintim că omul de afaceri Vasile Tofan a fost desemnat de președinta Maia Sandu la funcția de prim-ministru pe 11 iulie, la o săptămână după demisia lui Alexandru Munteanu.

Pe 14 iulie, Tofan a anunțat că a încheiat consultările cu cei 16 miniștri interimari, în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare și de formare a viitorului Cabinet de miniștri. Acesta a precizat, tot atunci, că le-a solicitat miniștrilor să prezinte note privind principalele priorități pentru următoarele 12 luni, problemele și riscurile din domeniile pe care le gestionează, precum și măsurile prin care prim-ministrul ar putea accelera implementarea reformelor.

Deocamdată, Vasile Tofan nu și-a prezentat programul de guvernare și nici componența echipei guvernamentale pe care urmează să o propună Parlamentului.

Premierul desemnat este așteptat în plenul Legislativului marți, 21 iulie, începând cu ora 11:00, pentru a solicita votul de încredere al deputaților.

Potrivit Constituției, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru trebuie să prezinte Parlamentului programul de guvernare și lista Guvernului. Cabinetul de miniștri își poate exercita pe deplin atribuțiile doar după ce obține votul de încredere al Parlamentului și este învestit oficial în funcție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

dejeanul.ro

Ambulanță din România, atacată cu topoare după zvonuri răspândite pe TikTok că „fură copii”

Medicii și șoferul unei ambulanțe din județul Cluj, România, au fost atacați cu bâte, topoare și pietre. Incidentul a avut loc în timpul unei intervenții și a fost provocat de dezinformări apărute pe rețelele de socializare. Informațiile au fost comunicate pe 9 august de Ministerul român al Sănătății. Presa română scrie că medicii au fost atacați pe fondul unor zvonuri răspândite pe TikTok despre o presupusă „ambulanță care fură copii”.

Potrivit Ministerului român al Sănătății, atacul asupra echipajului Serviciului Județean de Ambulanță Cluj a fost provocat de „dezinformări absurde apărute pe platforme din social media”. „În timp ce interveneau pentru a ajuta un pacient din comuna Recea-Cristur, medicii și șoferul autosanitarei au fost atacați cu bâte, topoare și pietre. Șoferul a fost rănit grav”, a adăugat Ministerul Sănătății.

În acest context, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, i-a îndemnat pe cetățeni ca, înainte de a redistribui clipuri sau mesaje din mediul online, să se asigure că acestea provin din surse sigure și acreditate. „Dezinformarea creează panică nejustificată și, în domeniul medical, poate avea consecințe grave și poate pune în pericol real viața pacienților și a cadrelor medicale”, a comunicat ministrul.

În contextul incidentului, publicația dejeanul.ro a scris că medicii au fost atacați pe fondul unor zvonuri răspândite pe TikTok despre o presupusă „ambulanță care fură copii”. Potrivit sursei citate, la intrarea în localitatea unde se afla pacientul, echipajul a oprit pentru a cere indicații privind adresa, însă oamenii au început să-i filmeze și să se agite. După preluarea pacientului, în drum spre Spitalul din Dej, autosanitara a fost blocată de un autoturism din care au coborât mai multe persoane cu bâte și topoare. Acestea au lovit autosanitara, susținând că este „ambulanța neagră care fură copii”. Cioburile au ajuns în ochii șoferului, care a reușit să conducă până la Cluj-Napoca. Șoferul autosanitarei a fost ulterior operat.

Actualizare: Ministerul român al Afacerilor Interne a confirmat că, în ultimele zile, pe rețelele de socializare circulă informații false despre așa-numitele „ambulanțe negre” care ar răpi copii. „Aceste informații false sunt „susținute” de fotografii sau clipuri realizate în totalitate, sau modificate, cu aplicații de inteligență artificială. În realitate, în România, NU a fost înregistrat niciun caz de ambulanță implicată în răpirea unor persoane. (…) Nu distribui un zvon! Verifică înainte să crezi!”, a adăugat Ministerul.

Departamentul român pentru Situaţii de Urgenţă a declarat că incidentul a avut loc pe 8 august, în jurul orei 22:24, pe raza localității Recea-Cristur, județul Cluj. Potrivit Departamentului, ambulanța a fost blocată de două autoturisme. În contextul incidentului, a fost deschis un dosar penal, a adăugat instituția.

Facebook/Ministerul Afacerilor Interne, Romania
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: