IPN

„Nu mă tem”: Gutnic, prima reacție după ce a fost dată în judecată de Ceban

Fosta viceprimară a capitalei, Irina Gutnic, a declarat că este pregătită să-și susțină în instanță afirmațiile care îl vizează pe edilul Ion Ceban și că deține probe în acest sens. Declarațiile reprezintă o reacție la decizia primarului de a o acționa în judecată pentru a-și apăra „onoarea, demnitatea și reputația profesională”.

„Am aflat și eu că domnul Ion Ceban intenționează să își apere onoarea și demnitatea în instanță, susținând că l-aș fi calomniat. Dacă nu ar fi atât de grav, ar fi de râs”, a scris Gutnic pe o rețea de socializare.

Ulterior, ea a venit cu mai multe întrebări către primar: „Oare nu ați angajat persoane în întreprinderile municipale care, în loc să își exercite atribuțiile de serviciu, au desfășurat activități de promovare a imaginii dumneavoastră? (….) Oare nu au fost cheltuiți bani publici pentru materiale prezentate cică pentru promovarea imaginii Primăriei, dar care ridică întrebări legitime cu privire la scopul lor real? (…) Oare tot e calomnie faptul ca ți-ai angajat toți consilierii MAN în subdiviziunile PMC (nota red. Primăriei municipiului Chișinău) și în Consiliile de Administrare? La fel, vor trebui lămurite și toate aspectele privind acordarea ajutoarelor materiale către persoane loiale dvs, probabil sunt persoane vulnerabile care merită cu adevărat 100000 lei pentru nevoi, dar nu cele selectate de mama dvs”.

„Dacă tot mergeți în instanță, acolo vom avea ocazia să prezentăm documente, probe și explicații. (…) Nu mă tem. (…) Diferența dintre noi este că eu sunt pregătită să îmi susțin afirmațiile cu probe. Ne vom vedea în instanță. Acolo vor conta documentele, faptele și legea”, a conchis Gutnic.

În contextul celor comunicate de Irina Gutnic, NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții primarului Ion Ceban.

***

Amintim că primarul Chișinăului, Ion Ceban, a dat-o în judecată pe Irina Gutnic, la aproape o lună și jumătate după ce a demis-o din funcția de viceprimară. Potrivit Portalului Național al Instanțelor de Judecată, dosarul, înregistrat la 1 iulie, are ca obiect apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale.

Scandalul dintre Gutnic și Ceban a izbucnit în luna mai. Atunci, primarul a anunțat că a semnat o dispoziție de revocare din funcție a viceprimarului, Irina Gutnic.

Gutnic a calificat demiterea drept ilegală și a anunțat că va contesta decizia în instanță. Ea l-a acuzat pe Ceban că a transformat Primăria într-un „mecanism de PR politic” și că ar supune angajații „terorii administrative”. Gutnic și-a anunțat plecarea din Partidul MAN în aceeași zi. În replică, Ion Ceban a declarat că dezvăluirile Irinei Gutnic ar fi fost orchestrate din exterior cu scopul de a-l destitui din funcție. Potrivit edilului, Gutnic ar fi acționat la indicațiile unor forțe externe, ar fi înregistrat colegii cu microfonul ascuns și ar fi transmis materiale unor terțe părți în schimbul promisiunii că dosarele deschise împotriva sa vor fi închise. Deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Lilian Carp, a respins acuzațiile și a declarat că plecările din MAN și dezvăluirile despre ilegalități sunt consecința acțiunilor lui Ceban.

Între timp, Gutnic a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție împotriva primarului general Ion Ceban, acuzându-l de „abuz de putere” și l-a chemat pe Ceban în instanță.

NewsMaker a explicat ce consecințe ar putea avea acest conflict și de ce avantajează partidul de guvernare PAS – AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

News Agency Germany / Shutterstock / Vida Press

Presa: o jurnalistă germană s-a dat drept admiratoare a lui Putin pentru ca agenții ruși să ia legătura cu ea. A reușit

Jurnalista germană Angelique Geray s-a dat drept o admiratoare a lui Vladimir Putin pe rețelele sociale, în cadrul unei investigații menite să afle cum acționează agenții ruși secreți în Germania. Un film despre această investigație a fost difuzat la începutul lunii septembrie la postul german de televiziune RTL, relatează Meduza.

Geray a petrecut câteva luni pentru a crea o identitate digitală fictivă. Sub pseudonimul „Katia”, ea s-a comportat ca o influenceriță prorusă, încercând să-și crească în mod organic audiența și să stabilească contacte pe rețelele sociale. „Katia” publica videoclipuri în care poza îmbrăcată într-o vestă marinărească, își exprima admirația față de Vladimir Putin și se plimba cu un drapel rusesc în jurul Bundestagului. La scurt timp, agenți au luat legătura cu ea și i-au propus să îndeplinească anumite sarcini, pentru care îi trimiteau plata în bitcoin, notează sursa citată.

În cadrul investigației, Geray și alți jurnaliști de la RTL au reușit să pătrundă în procesul de recrutare. Noilor agenți, aflați la nivelurile inițiale, li se dădeau sarcini simple – să facă o fotografie, să ridice un colet, să obțină o cartelă SIM. Ulterior însă, colaborarea trecea la un nivel mai serios, iar acești „agenți de unică folosință” nu înțelegeau planul în ansamblu, cunoscând doar o parte a acestuia.

La un timp după începerea operațiunii, profilul „Katia” a intrat în atenția lui Jovica Jovic, membru al „Alianței Sahra Wagenknecht” – RTL îl numește „una dintre cele mai cunoscute figuri de pe scena prorusă din Germania”. Jovic i-a propus să se întâlnească, iar în cadrul întâlnirii i-a povestit despre activitatea sa prorusă și a sugerat că serviciile speciale ruse ar fi implicate în aceasta, notează sursa citată. Întrebat direct dacă activitatea sa pe rețelele sociale este coordonată de serviciile speciale de la Moscova, el a răspuns: „Nimeni nu știe. Eu nu știu – teoretic.

În practică însă, știu”. Ulterior, când Angelique Geray a discutat cu el în calitate de jurnalistă, folosindu-și numele real, el a negat implicarea sa în campania prorusă. Potrivit RTL, după ce Geray a dezvăluit public că „Katia” este o identitate fictivă, ea a primit o amenințare prin mesageria vocală: „Dacă încerci să fugi, vei primi un glonț!”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: