7info.ru/foto simbol

„Nu mă tem nici de poliție, nici de brățară”: Soț reținut și plasat în arest după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea AUDIO

Un bărbat a fost reținut și plasat în arest pentru 30 de zile la Penitenciarul nr. 13. Se întâmplă după ce și-ar fi amenințat soția cu violența fizică și cu moartea, în pofida măsurilor de protecție dispuse anterior de oamenii legii. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) în seara zilei de 6 septembrie. Menționăm că despre acest caz însăși victima a povestit pe rețelele de socializare, iar mai mulți internauți au reacționat.

Potrivit IGP, femeia a sesizat în mod repetat comportamentul agresiv, intimidările și amenințările cu moartea din partea soțului. Inspectoratul a adăugat că oamenii legii au intervenit prompt în cazul de violență în familie, fiind întreprinse, de fiecare dată, măsurile prevăzute de lege. 

La 2 septembrie, aceasta s-a adresat Centrului de Justiție Familială al Poliției, unde a relatat că, în pofida măsurilor de protecție dispuse anterior, soțul continuă să o urmărească, să se prezinte la domiciliu și să manifeste un comportament intimidant și amenințător. Femeia a spus că a primit inclusiv o înregistrare audio în care bărbatul ar fi amenințat-o cu violență fizică și cu moartea. Ea a menționat că asemenea manifestări nu reprezintă un caz izolat, anterior fiind supusă repetat violenței psihologice și fizice.

„Moartea ta e în mâinele mele. (…) Nu mă tem nici de poliție, nici de brățară. Dar dacă îmi pui brățara, anume pentru asta îți iau zilele”, se arată în înregistrarea audio publicată de poliție.

Inspectoratul a adăugat că polițiștii au intervenit, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Ulterior, instanța a dispus aplicarea măsurii preventive sub forma arestului pentru 30 de zile. În prezent, acesta se află în Penitenciarul nr. 13.

„Totodată, în urma evaluării riscului și a circumstanțelor constatate, autoritățile au întreprins măsuri pentru protejarea victimei și a copiilor minori. În acest caz a fost asigurată intervenția multidisciplinară a specialiștilor, inclusiv suport juridic și social. Victima a beneficiat de asistență juridică garantată de stat, inclusiv pentru demersurile privind emiterea ordonanței de protecție și soluționarea aspectelor ce țin de divorț, stabilirea domiciliului copiilor și pensia de întreținere”, a comunicat Inspectoratul.

***

Dacă sunteți în pericol imediat sau asistați la un caz de violență, sunați la 112. Femeile și fetele care se confruntă cu violență în familie sau violență sexuală pot apela gratuit, anonim și confidențial telefonul de încredere – 0 8008 8008, disponibil 24 de ore din 24. Din afara Republicii Moldova, poate fi apelat numărul +373 22 240 624.

Pentru asistență juridică, psihologică și socială gratuită, victimele pot contacta și Centrul de Drept al Femeilor, la 0 8008 0000, 022 811 999 sau 068 855 050, de luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00. În mai multe regiuni ale țării funcționează centre și adăposturi care oferă plasament temporar și sprijin specializat.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Peste 218 mln lei, alocate pentru locuitorii din Transnistria. Chiveri: „Deși Fondul de Convergență încă funcționează”

Deși Fondul de Convergență nu a devenit încă funcțional, peste 218 milioane de lei au fost alocate, în prima jumătate a anului 2026, pentru susținerea locuitorilor din raioanele de est ale Republicii Moldova. Precizarea a fost făcută pe 18 septembrie de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, într-un nou mesaj transmis în limba rusă.

Potrivit vicepremierului, deși fondul încă nu este funcțional, autoritățile oferă deja sprijin locuitorilor din regiunea transnistreană.

„Deși fondul încă nu a început să funcționeze, un asemenea sprijin este deja acordat. Doar în prima jumătate a anului 2026, pentru aceste scopuri au fost direcționate peste 218 milioane de lei, iar acest sprijin continuă. Dar fondul nu este doar un mecanism de finanțare”, a declarat Chiveri.

Oficialul a explicat că principala misiune a Fondului de Convergență va fi sprijinirea cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc în stânga Nistrului.

„Este important ca, datorită acestui sprijin, omul să poată primi ajutorul necesar, să beneficieze de oportunități egale și să-și construiască viitorul într-o țară unită. Totodată, fondul sprijină și proiecte de infrastructură care vor ajuta la apropierea celor două maluri și vor face serviciile mai accesibile. Tocmai în aceasta constă sensul fondului – nu doar de a direcționa resurse, ci de a crea condiții în care diferențele să se reducă treptat, iar legăturile dintre oameni, dintre cele două maluri, să devină tot mai puternice”, a mai declarat Chiveri..

NewsMaker a explicat, anterior, cum va funcționa Fondul de convergență, ce spune Tiraspolul despre acesta și dacă acesta va contribui la apropierea celor două maluri și la reintegrarea Moldovei – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: