screenshot

„Nu războiului”: marș cu pancarte la Comrat în susținerea Ucrainei (VIDEO)

Pe 1 martie, la Comrat, un grup de persoane a ieșit în stradă cu pancarte și a ținut discursuri. Evenimentul a fost urmat de un marș. Manifestația a avut loc în contextul celor patru ani de război în Ucraina. Participanții s-au pronunțat împotriva războiului declanșat de Rusia și și-au exprimat susținerea pentru țara vecină.

„Să se termine războiul”, „Pace”, „Stop war”, „Nu războiului”, au fost unele dintre mesajele de pe pancartele manifestanților.

„Deja patru ani sunt de la războiul Rusiei în Ucraina, dar cu părere de rău noi nu atât de des vorbim despre asta”, a comunicat o participantă la eveniment.

„Faptul că președintele Moldovei, din primele zile, a fost împotriva războiului din Ucraina, pentru noi este o fericire mare. (…) Pacea din Ucraina va fi o salvare pentru noi toți”, a declarat o altă manifestantă.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a atacat Ucraina. Războiul care a urmat a schimbat profund viața Republicii Moldova, influențând în mod decisiv atât politica internă, cât și cea externă a țării. La patru ani de la începutul conflictului, NewsMaker a analizat cum ne-a afectat invazia militară pe scară largă din țara vecină și ce transformări a produs în politica moldovenească.

Amintim că, în ziua când s-au împlinit patru ani de război, în fața Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău a avut loc un protest. În aceeași zi, în capitala Republicii Moldova s-a desfășurat un marș-miting de solidaritate pentru Ucraina.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Val de frig, așteptat în Republica Moldova: temperaturile vor coborî până la -5°C

În Republica Moldova, în nopțile de 8 și 9 noiembrie, temperaturile vor scădea până la -5°C. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de reprezentanta Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, Iia Verșinina.

Potrivit reprezentantei instituției, începând cu 5 noiembrie și până pe 9 noiembrie, nu vor fi precipitații sau vor fi nesemnificative. Doar pe 10 și 11 noiembrie, pe alocuri, se vor înregistra ploi slabe.

Pe 5 noiembrie, ziua, temperaturile vor fi cuprinse între +5 și +10 grade. Pe 7 noiembrie, acestea vor fi între +3 și +8 grade. Până pe 8 noiembrie, temperaturile nocturne vor fi în jurul valorii de zero grade. În nopțile de 8 și 9 noiembrie, acestea vor oscila între -5 și 0 grade Celsius. Ulterior, a adăugat reprezentanta Autorității de Meteorologie, temperaturile vor crește ușor. Până pe 10 și 11 noiembrie, temperatura diurne vor ajunge până la +6 și, respectiv, +11 grade.

Întrebată dacă răcirea este cauzată de pătrunderea unei mase de aer polar, reprezentanta Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu a spus că este o situație standard pentru această perioadă a anului. „Este un val de frig, da”, a adăugat ea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: