Facebook/PAS

„Nu vom ataca partidele care au viziuni similare”. PAS anunță o campanie corectă și curată (VIDEO)

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) promite o campanie electorală „corectă și curată”. În cadrul unei conferințe de presă din 19 mai, liderul interimar al formațiunii Igor Grosu a anunțat că PAS nu va ataca partidele care au viziuni similare. De asemenea, acesta a îndemnat susținătorii PAS să dea dovadă de „calm și înțelepciune”.

„Este crucial ca la 11 iulie să avem un scrutin corect, liber. Vocea fiecărui cetățean să fie exprimată liber, iar noul parlament să fie reprezentativ și curat. Este important să desfășurăm o campanie corectă, fără atacuri, fără falsuri, fără denigrare și fără acțiuni de corupere”, a declarat președintele interimar al PAS Igor Grosu.

Politicianul a mai spus că este important că instituțiile responsabile să sancționeze persoanele care încalcă normele electorale. Acesta s-a referit și la importanța ca toți cetățenii să-și poată exercita dreptul la vot, iar funcționarii să nu răspundă ordinelor care ar putea veni din partea unor concurenți electorali.

„PAS pornește o campanie corectă și curată. Accentuăm că inamicii noștri sunt hoții și grupările care susțin personaje corupte, inclusiv din partide politice. Lupta noastră este cu cei care au sărăcit această țară timp de zeci de ani. PAS nu va ataca partide care au viziuni similare cu ale noastre, pentru că oamenii s-au săturat de certuri. PAS se angajează să lupte corect și onest, într-o luptă dreaptă. Condamnăm atacurile murdare, denigrările, dezinformările, distribuirea știrilor false, deteriorarea materialelor electorale ale concurenților. Sunt practici folosite de cei fricoși și slabi, care se tem de voturile ceătățenilor”, a mai spus Grosu și a îndemnat susținătorii PAS să dea dovadă de înțelepciune și calm.

Igor Grosu a solicitat reprezentanților Comisiei Electorale Centrale să dea dovadă de profesionalism și să nu cedeze presiunilor care ar putea veni din partea anumitor politicieni.

 

Alegerile parlamentare anticipate se vor desfășura pe 11 iulie. Deocamdată a fost stabilită ordinea în buletinele de vot pentru 7 partide.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un așa-zis „deputat” de la Tiraspol, căruia Maia Sandu i-a retras cetățenia, spune că va contesta decizia în instanță

Andrei Safonov, membru al așa-zisului legislativ de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, a declarat că va contesta decizia în instanță. Acesta susține că decretul prezidențial prin care a rămas fără cetățenie este „ilegal”. Afirmațiile au fost făcute joi, 29 octombrie, pentru presa din stânga Nistrului.

„Acesta este un document ilegal de la un capăt la altul. Am dobândit cetățenia Republicii Moldova prin naștere, încă din perioada Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Prin urmare, nu există niciun temei pentru a-mi retrage cetățenia. (…) Actuala conducere de la Chișinău comite abuzuri”, a declarat Safonov.

Amintim că, pe 29 octombrie, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane. Este vorba despre Iurie Cara și Andrei Safonov, membri ai așa-zisului legislativ de la Tiraspol. Potrivit unui comunicat al Președinției, aceștia au participat la adoptarea unor acte care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și susțin menținerea trupelor ruse pe teritoriul țării. Cea de-a treia persoană vizată este Serghei Verdeș. Conform autorităților, acesta a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.

În februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru încă nouă locuitori ai regiunii transnistrene, foști și actuali reprezentanți ai administrației nerecunoscute de la Tiraspol. Printre aceștia se numără Ruslan Mova, fost șef al structurilor de forță din regiune, care a contestat în instanță decizia de retragere a cetățeniei. Pe 13 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani i-a respins cererea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: