Личные архивы героев

„Nu vreau să devin un star local la revenirea din China în Moldova”. Exclusiv NM din zona de contaminare cu coronavirus

China este în carantină de aproape o lună, din cauza răspândirii noului coronavirus. Cu toate acestea, mulți străini continuă să rămână acolo, refuzând, din diferite motive, evacuarea și ajutorul ambasadelor țărilor lor. NM a discutat cu cetățeni ai Moldovei și ai Ucrainei care în momentul izbucnirii epidemiei erau în China și au decis să nu plece de acolo, și a aflat cum s-a schimbat viața lor din cauza noului virus, ce reguli continuă să instituie autoritățile chineze pentru a combate maladia (printre „noutăți” este și pedeapsa cu moartea). Dată fiind situația politică din China, eroii ne-au rugat să nu le dezvăluim identitatea.

„În orașele care sunt în carantină severă au interzis ieșirea din casă mai des decât de trei ori pe săptămână”

NM a contactat-o din nou pe o cetățeană a Moldovei care deja al patrulea an lucrează în China și acum trăiește în Fuzhou. Orașul se află la o distanță de aproximativ 500 km de provincia Wuhan (epicentrul epidemiei de coronavirus). La întrebarea „Ce mai faceți?”, ea a spus în glumă că este vie, dar a adăugat imediat că „recent, din cauza creșterii numărului de persoane contaminate, s-au înăsprit regulile pentru toți locuitorii Chinei”:

În primul rând, s-au înăsprit măsurile ce țin de deplasare. De exemplu, e greu să-mi vizitez prietenii care trăiesc în alte complexe locative – toate sunt închise. Într-un complex pot intra doar cei care trăiesc acolo. Sunt monitorizate cu strictețe călătoriile interurbane.

Se poate spune că în orașul meu este o versiune ușoară a carantinei. În orice moment, eu pot ieși din apartament. Trebuie doar să scriu la ieșire, la ce oră am ieșit și din ce apartament. Când revin, fac o însemnare și paza îmi măsoară temperatura.

În orașele care sunt în carantină severă s-a interzis ieșirea din casă mai des decât de trei ori pe săptămână. Se pare însă că acest lucru nu o intimidează pe o prietenă de-a mea, cetățeană a Ucrainei, care se află acum în Wuhan. Ea și acum e acolo, pentru că ambasada țării sale a refuzat să evacueze odată cu ea și câinele. În acest caz, ea a spus că sau va pleca acasă cu animalul său de companie, sau va aștepta să se termine carantina. Până la urmă, ea a fost lăsată în Wuhan. Două prietene de-ale sale, cu care ea trăia în aceeași locuință, au fost deja evacuate în Belarus și Rusia.

La noi nu este agitație în privința măștilor. Mulți străini întreprinzători, care pot fi numiți „ai noștri”, au început să le vândă pretutindeni. De aceea avem de unde la procura oricând.

Dispoziția nu s-a schimbat. Rudele știu că eu voi fi aici până la urmă. Iar dacă voi reveni în Moldova, voi intra în carantină, mai știi… În orice caz, voi încerca să rămân aici atât cât voi putea. Eu nu vreau ca revenind din China în Moldova, să devin un star local. O cunoștință de-a mea din Rusia a pățit așa ceva. Când a revenit acasă, era deja căutată de poliție și de jurnaliști.

Cred că în curând, epidemia va scădea din intensitate. În China, s-a găsit un nou mod de a detecta virusul în stadiu incipient, de aceea degrabă totul va fi bine. Și deschiderea la 16 februarie a unui „McDonald’s” în orașul nostru demonstrează faptul că în curând totul va fi bine. Ce-i drept, când am fost acolo, eram numai noi.

Câte puțin, începe să funcționeze poșta. Prietenii mei primesc deja coletele pe care le-au transmis rudele lor la Revelion. Noi am primit un colet din Beijing, chiar dacă acest oraș a fost închis recent pentru carantină. Taxiurile deocamdată nu funcționează.

Acum câteva zile, pentru tăinuirea îmbolnăvirii și a contaminării cu coronavirus, a fost introdusă răspunderea penală și pedeapsa capitală. Cred că până la pedeapsa capitală nu se va ajunge. Cel mai degrabă, vor să sperie. Dar tot mai des aud că unii oameni, contaminați cu coronavirus, încearcă să-i contamineze și pe alții. De exemplu, scuipă în șervețelele din ascensor, care sunt lăsate acolo pentru ștergerea butoanelor.

Un buchet din măști care a fost dăruit eroinei cu ocazia zilei de 14 februarie.

„Astăzi, la magazin, paznicul m-a stropit cu antiseptic, fără a mă preîntâmpina”

În China au rămas mulți cetățeni ai țărilor din Europa de Est. NM a reușit să ia legătura cu un marinar din Odessa care deja de trei ani vine să lucreze în China. Acum, el se află în orașul Zhoushan (la aproximativ 1000 km de provincia Wuhan). Savanții au constatat că anume în Zhoushan trăiesc liliecii – purtătorii coronavirusului care este asemănător în proporție de 90% cu noul tip de coronavirus, letal pentru oameni. Nici el încă nu intenționează să revină acasă:

Eu lucrez pe un vas în calitate de inginer mecanic și vin în China din anul 2017. De data aceasta, contractul a început cu aproximativ o lună în urmă, deci, practic, încă de la izbucnirea epidemiei. În această perioadă, am fost în Shanghai, Zhoushan, Ningbo. De aceea pot afirma că am văzut reacții absolut diferite la noul coronavirus. Cineva intră în panică, cineva este sceptic.

Am aflat despre virus de la managerul meu. Îmi amintesc că nu am reacționat în niciun fel la această noutate. Sunt din categoria acelor persoane care privesc lumea fără frică și panică.

Acum trăiesc în Zhoushan. Orașul este în carantină, însă oamenii le percep pe toate în mod adecvat și execută toate instrucțiunile Ministerului Sănătății. Ca și majoritatea chinezilor, eu port mască medicinală. O schimb la fiecare patru ore.

Acum, un set din două măști costă 1 dolar. Masca trebuie schimbată la fiecare patru ore. Imaginați-vă ce sume sunt acestea pentru China cu populația sa.

În ce privește atmosfera de pe străzi. Desigur, sunt mai puțini oameni. Cele mai multe supermarketuri sunt închise pentru a evita mulțimile de oameni. Piețele au devenit mai mici. Spun toate acestea despre orașul care este în caranină. O cunoștință de-a mea a fost nevoită să închidă magazinul de pește.

Astăzi, la magazin, paznicul m-a stropit cu antiseptic, fără a mă preîntâmpina și mi-a măsurat temperatura. Convingându-se că totul este în regulă, s-a întors și a plecat.

N-aș spune că prietenii mei din alte orașe, închise în carantină, sunt în panică. Pur și simplu au început să iasă mai rar din casă. Posibil, și din cauza că acum putem ieși doar de trei ori pe săptămână.

În cazul meu, nu s-a schimbat nimic: cum am lucrat din 2017 în China, așa și lucrez. Nu intenționez să revin acasă până nu va expira contractul. Rudele mele din Ucraina își fac griji, desigur, dar înțeleg că eu nu voi reveni acasă.

Aici, tot mai frecvent poți auzi că noul coronavirus este o minciună, pentru a reduce consumul de medicamente de import și pentru a comercializa măștile medicinale.

Orașul Zhoushan, pustiit.

***

Notă NM. În luna decembrie 2019, în provincia chineză Wuhan, a fost înregistrat un focar de pneumonie provocată de un nou tip de coronavirus, necunoscut până atunci. Experții presupun că sursa infecției ar putea fi piața locală în care se vindeau delicatese autohtone: lilieci și șerpi.

Simptomele coronavirusului sunt asemănătoare cu cele ale unor răceli. E vorba de temperatură ridicată, oboseală și tuse. Conform declarațiilor medicilor chinezi, cele mai vulnerabile în fața viruslui sunt persoanele cu imunitate slăbită și persoanele în etate. Perioada de incubare este de 14 zile.

Pentru a evita contaminarea masivă cu coronavirus, conducerea Chinei a plasat locuitorii provinciei Wuhan în carantină începând cu 22 ianuarie. Au fost închise pentru carantină și alte 25 de provincii ale Chinei. În orașele acestora s-au închis cinematografele, restaurantele, muzeele, școlile și grădinițele.

Din cauza focarului de virus chinezesc, colaboratorii aeroporturilor și metrourilor din mai multe țări au început cu regularitate să măsoare temperatura pasagerilor. Una dintre măsurile de securitate o constituie măștile respiratorii.

La 15 februarie, comisia națională pentru sănătate din China a interzis locuitorilor care acuză oboseală și tuse să călătorească prin țară cu transportul public și cu avionul. În aceeași zi, judecătoria chineză a declarat că locuitorii care ascund simptomele coronavirusului în mod intenționat riscă pedeapsă capitală. Infracțiune poate fi considerată și tăinuirea călătoriilor.

Persoana care a tăinuit intenționat îmbolnăvirea și a devenit sursă de infecție va fi condamnată de către autoritățile Chinei la detenție pe un termen de 10 ani sau pe viață. În cazuri speciale, „tăinuiții” riscă pedeapsa cu moartea.

Cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus au fost înregistrate în peste 20 de țări. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat focarul de coronavirus situație medicală excepțională de importanță internațională.

Numărul persoanelor contaminate a depășit 72 de mii. Din cauza coronavirusului, au decedat deja 1868 de persoane.

Recent, a fost înregistrat primul deces provocat de coronavirus în Europa. La Paris, din cauza noului virus, a decedat un turist din China, în vârstă de 80 de ani, care a venit în Franța la 16 ianuarie.

Despre primele zile de carantină citiți în interviul precedent al NM cu o cetățeană a Moldovei, care trăiește în China: cum informația despre deficitul de produse s-a dovedit a fi un mit și aproape de nimeni nu a observat epidemia, cum s-a schimbat situația în doar câteva zile și orașele au devenit pustii în mod vertiginos.

Textul este scris în cadrul proiectului „Școala NM pentru jurnaliștii regionali”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„V-ați ridicat și ați ieșit pe ușă”: Schimb de replici între Perciun și un viceprimar al Chișinăului la consultările privind reforma RESTART

Consultările privind reforma RESTART în educație, care au avut loc pe 15 iulie la Guvern, au fost marcate de un schimb tensionat de replici între ministrul interimar al Educației, Dan Perciun, și viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Pruteanu. Discuțiile s-au încins după ce reprezentantul Primăriei a pus la îndoială legitimitatea consultărilor și mandatul lui Perciun de a promova reforma, în condițiile în care Executivul este interimar.

„Răspundeți la întrebările pe care le avem, nu textul pe care îl aveți pregătit. Vă rog frumos să aveți în vedere că nu sunteți ministru în funcție, ci ministru în demisie”, i-a spus Victor Pruteanu lui Dan Perciun în timpul consultărilor.

În replică, ministrul interimar al Educației i-a amintit viceprimarului că se află în clădirea Guvernului și i-a sugerat să părăsească sala dacă nu dorește să participe la consultări: „Vreți să vă aflați în aceste consultări, vă aflați. Nu – vă ridicați și ați ieșit pe ușă, ca să fie foarte clar. V-ați ridicat și ați ieșit pe ușă”.

„Vă rog să păstrați decența. Noi am venit aici cu întrebări și vă rog să răspundeți la ele. Nu dați afară din Guvern oamenii care au întrebări”, i-a răspuns Victor Pruteanu.

Dan Perciun a insistat că reuniunea are o agendă stabilită dinainte și că întrebările urmau să fie discutate după prezentarea proiectului.

„Puteți liniștit să ascultați 20 de minute prezentarea. Ieșiți din sală și plecați, dacă dvs. considerați că asta este pierdere de timp. (…) Haideți să nu transformăm asta în dezbateri politice. (…) Eu pot să vă aduc aminte că dvs. sunteți viceprimar numit ilegal, cu notificare de la Cancelaria de Stat. Haideți să nu intrăm în această discuție”, i-a răspuns Perciun.

După consultări, Victor Pruteanu a revenit cu un mesaj pe rețele în care l-a acuzat pe Dan Perciun că „în locul unei discuții constructive despre reformă”, s-ar fi lansat „repetat în acuzații nefondate despre presupuse ilegalități, infracțiuni, concursuri aranjate și dosare penale”. „Este un comportament urât și nedemn pentru un ministru al Educației — un ministru al Educației fără educație — cu atât mai mult pentru cineva care pretinde că reprezintă o guvernare proeuropeană”, a scris Pruteanu.

Și Dan Perciun a recunoscut, într-un video publicat pe conturile sale, că discuțiile cu reprezentanții sistemului educațional din Chișinău au fost „fierbinți, pe alocuri, pe tonalități ridicate”: „Acest lucru este firesc când vorbim despre o reformă majoră, iar părerile nu întotdeauna coincid. Rămânem deschiși la păreri constructive. Înțelegerea este că în următoarele două săptămâni vom avea listate pe hârtie, concret, obiecțiile, sugestiile propunerile pe care le are direcția municipală pentru a le discuta pe fiecare punctual pe parcursul lunii august. În același  timp, ministerul merge mai departe cu proiectul de lege”.

***

Reforma „RESTART în educație” prevede trecerea școlilor din subordinea autorităților locale în cea a Ministerului Educației și Cercetării, precum și reorganizarea direcțiilor raionale de învățământ în agenții teritoriale. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, susține că schimbările vor îmbunătăți administrarea instituțiilor, vor contribui la depolitizarea sistemului educațional și vor reduce fenomenul plăților informale din școli.

Potrivit ministrului, proiectul reformei urmează să fie prezentat public în perioada următoare. Acesta afirmă că una dintre principalele probleme ale sistemului actual este lipsa de personal din direcțiile de învățământ, unde în unele cazuri mai mult de jumătate dintre funcții sunt vacante, iar salariile sunt insuficient de atractive.

Conceptul reformei a fost publicat pe 26 mai de Ministerul Educației și Cercetării, iar numărul agențiilor teritoriale urmează să fie stabilit în funcție de rezultatul reformei administrativ-teritoriale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: