facebook.com/Igor Dodon

Numiri și demisii la guvern. Cine sunt noii secretari de stat

Noul cabinet de miniștri, în frunte cu premierul Ion Chicu, s-au întrunit astăzi, 19 noiembrie, în ședință. În cadrul acesteia, executivul a aprobat mai multe demisii și numiri. 

Astfel, Iurie Paşînschi a fost numit în funcţia secretar general al Ministerului Finanţelor. Totodată, cei trei secretari de stat ai Ministerului Finanţelor: Sergiu Luca, Dumitru Udrea, Viorelia Lazăr au fost demişi, iar în locul lor au fost numiţi Tatiana Ivanicichina, Angela Voronin și Dorel Noroc. Menționăm că Ivanicichina a lucrat și în timpul guvernării premierului Pavel Filip.

La Ministerul Economiei și Infrastructurii, au fost eliberați din funcție secretarii de stat: Alexandru Sonic, Svetlana Dogotaru şi Andrei Ciornîi. În locul acestora au fost numiţi Vitalie Tarlev, Mihai Lupaşcu. Precizăm că și Vitalie Tarlev a fost, anterior, secretar de stat în guvernul Filip.

La Ministerul Justiţiei au fost eliberaţi secretarii de stat Veronica Mihailov (în baza cererii de demisie) şi Dmitrii Russu, iar în locul acestora au fost aprobaţi în funcţii Radu Foltea şi Eduard Serbenco, care de asemenea, a lucrat și în guvernul condus de democratul Pavel Filip.

La MAI a fost numit un nou secretar de stat: Mariana Grama. Anterior, aceasta a lucrat în Ministerul Apărării. De asemenea, guvernul a aprobat demisia lui Gheorghe Balan, şeful interimar al IGP. În locul acestuia, aşa cum s-a vehiculat în presă, a fost numit Vadim Cojocaru.

Totodată, guvernul a aprobat propunerea ministrului Afacerilor Interne și Integrării Europene, privind cadidatura lui Dumitru Croitor, fostul bașcan al Găgăuziei, la funcția de ambasador al Republciii Moldova în Turcia. De asemenea, Mihai Căpățînă a fost numit în funcția de consul general al Republicii Moldova în orașul Frankfurt pe Main (Germania). Totodată, de la MAIE a fost aprobată demisia, în  baza cererii, lui Vladislav Kulminski și a lui Dinu Toderașcu.

La Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării, a fost aprobată demisia Valentinei Chicu, Victoriei Nagy Vajda, a lui Adrian Baluţel şi Elenei Belei.

La Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au fost numiți în funcția de secretari de stat: Nelea Russu, Djulieta Popescu și Alexandru Holostenco, după ce Artiom Sîci a fost eliberat din funcție. La fel, din funcție a fost eliberat Andrei Matei, director general al CNAM. De menționat că Nelea Russu a participat la promovarea PDM-ului în campania electorală.

La Ministerul Agriculturii, au fost demişi, în baza cererilor de demisie, Alexandru Dubălari, Iuliana Cantaragiu şi Sergiu Gherciu, iar în locul lor au fost numiţi Mihai Machedon și Tatiana Nistorică.

Guvernul a aprobat şi demisia, în baza cererii, a directorului general al Agenţiei Proprietăţii Publice, Eugeniu Moraru. Funcția vacantă i-a revenit lui Adrian Onceanu.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Volodimir Zelenski/X

Zelenski avertizează: „Putin vrea să refacă URSS, să-și recapete influența asupra asupra statelor baltice și a R. Moldova”

Reducerea sprijinului european pentru Ucraina ar putea duce la intensificarea atacurilor hibride ale Rusiei, inclusiv în Republica Moldova și România. Avertismentul a fost lansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru postul danez DR Nyheder, publicat chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite.

Zelenski a descris două scenarii pentru cazul în care sprijinul european ar înceta. În primul, pe care îl consideră „mai puțin grav”, Rusia și-ar intensifica acțiunile hibride în țările în care, potrivit lui, a mai recurs la astfel de atacuri.

„Scenariul periculos. Rusia își continuă atacurile hibride, așa cum a făcut-o de multe ori în Republica Moldova, România, Bulgaria, chiar și în Germania și în țările nordice, precum Finlanda și Danemarca. Va începe să facă asta pe scară largă. Acesta este scenariul mai puțin grav”, a declarat liderul de la Kiev.

În scenariul mai grav, liderul ucrainean consideră că Moscova ar încerca să-și extindă influența în Europa. El a indicat Republica Moldova și statele baltice printre țările vizate.

„Scenariul foarte periculos. Rusia înaintează mai adânc în Europa. Putin vrea să refacă URSS și să se întoarcă în URSS. Ce înseamnă asta? Să-și recapete influența asupra fostelor republici sovietice, cel puțin asupra statelor baltice și a Republicii Moldova. Asta privește și țări membre ale NATO, ceea ce înseamnă că Alianța va trebui să reacționeze. Ar fi implicate întreaga Europă și Statele Unite. Există riscuri și pe mare. Rusia ar putea bloca Marea Baltică așa cum blochează Marea Neagră”, a mai declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Prima zi a negocierilor dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite la Abu Dhabi, s-a încheiat pe 10 noiembrie, după patru ore și jumătate de discuții. A fost prima rundă de negocieri între Moscova și Kiev din ultimele opt luni, scrie DW.

Potrivit unei surse apropiate delegației ucrainene, citată de „Ukrainska Pravda”, părțile ar fi convenit să organizeze în curând un schimb de prizonieri de amploare. Moscova vrea ca principala temă a discuțiilor trilaterale să fie securitatea Europei după război, potrivit unei surse din delegația rusă, citată de Reuters.

Reprezentanți ai unor state europene, ai UE și ai NATO s-au aflat la Abu Dhabi, fără să participe direct la negocieri, mai scrie DW. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a calificat discuțiile drept „foarte productive” și a pledat pentru implicarea europenilor în rundele viitoare.

Negocierile urmează să continue miercuri, 11 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: